UN INTERVIU DE ANDRA DUMITRESCU

SORANA GEORGESCU GORJAN:

„Iată, cum diverşi artişti ai zilelor noastre fac uz de numele lui Brâncuşi pentru a-şi promova propria operă, de multe ori, îndoielnică… Bottaro, Gorzo, Niram etc…”
Sorana Georgescu-Gorjan este de profesie filolog, fost redactor la publicaţiile în limba engleză ale Editurii Academiei, a continuă munca de cercetare şi „reaşezare” a documentelor moştenite de la tatăl său. Puţini sunt aceia care nu ştiu că Sorana Georgescu Gorjan este fiica celui care a lucrat împreună cu Constantin Brâncuşi la elaborarea proiectului pentru Coloana Infinită, inginerul Stefan Georgescu Gorjan. Şansa de a se fi format într-un climat intelectual, dar şi de a fi moştenit istoria scrisă şi povestită a Coloanei fără Sfârşit, încă din faza de idee, i-a marcat întreaga existenţă. Despre strânsa colaborare a artistului şi cu inginerul pe parcursul lucrărilor a scris în nenumărate eseuri, articole şi cărţi. Cu toate astea, niciunul dintre cei doi nu a fost prezent la inaugurarea monumentului, pe 27 octombrie 1938… iar legatura dintre ei s-a rupt… Din păcate, peste ani, Sorana Georgescu Gorjan a asistat neputincioasă la calvarul Coloanei. Memoriile şi luările sale de cuvânt la întâlnirile specialiştilor au fost ignorate, iar politicul şi interesele meschine au avut câştig de cauză, făcând posibilă intervenţia lui Radu Varia în numele unei restaurări ce s-a dovedit nefastă şi, în cele din urmă, care a adus grave prejudicii monumentului. Mai mult, potrivit propriilor declaraţii, îi pusese la dispoziţie toată documentaţia tatălui său, care dovedea că „demontarea monumentului era inutilă şi periculoasă”, însă Varia a beneficiat de sprijinul unor specialişti din cadrul INCERC, care au falsificat datele şi au purces la dezmembrarea modulelor. Din ce motiv aceasta nu a sprijinit proiectul non-distructiv al Doinei Frumuşelu, a evitat să spună. Deasemenea, nu am înţeles nici reţinerea Soranei Georgescu Gorjan în a răspunde unor întrebări de interes general asupra operei sculptorului. În curând, Coloana va mai „îmbătrâni” cu un an. De la ultima restaurare, au trecut nouă ani. Se vorbeşte de alte remedieri şi intervenţii, dar nu se ştie dacă monumentul a fost expertizat de cineva… Să nu se fi terminat calvarul Coloanei?!
Sculptorul şi inginerul au ţinut legătura printr-un schimb de scrisori

Rep.: Faceţi parte dintre acei aşa-numiţi aleşi ai soartei, care au avut privilegiul de a se fi aflat în apropierea celor care l-au cunoscut bine pe Constantin Brâncuşi – bunicul şi tatăl dumneavoastră. Aşadar, v-aţi format ca om în umbra amintirilor despre sculptor. Ce v-a marcat în mod deosebit în acest context?
S.G.G.: M-am născut la 1 martie, în aceeaşi zodie cu Brâncuşi, a Peştilor. Brâncuşi era născut la 2 martie, pe stil nou. Încă din copilărie, am admirat bustul bunicului realizat de Brâncuşi în 1902, precum şi reproducerile operelor brâncuşiene din catalogul Brummer, dăruit tatei în 1935. Am ascultat de mică relatari despre năzdrăvanul Costache, plecat la procopseală la Craiova şi ajutat să pornească pe drumul artei de către modeşti negustori, între care şi de bunul meu bunic. Exemplul modestiei şi dârzeniei sculptorului în a înfrunta greutăţile m-a influenţat în viaţă, în momentele dificile, de care nu am dus lipsă.

Rep.: Brâncuşi a stat în casa din Craiova, a bunicului dumneavoastră… Când şi în ce împrejurări l-a întâlnit tatăl dumneavoastră pe Brâncuşi?
S.G.G.: Înainte de internat, Brâncuşi a fost găzduit de bunicul meu, Ion Georgescu-Gorjan, în locuinţa închiriată de patronul acestuia, Ghiţă Ionescu. A mai fost găzduit de bunicul şi în 1902, în perioada efectuării serviciului militar, când a realizat frumosul bust din gips, aflat în prezent la Muzeul Naţional de Artă a României. Bunicul s-a căsătorit în 1904. Tata – Ştefan Georgescu-Gorjan – s-a născut în 1905, în locuinţa din strada Madona Dudu nr. 23, în care fusese găzduit Brâncuşi. L-a întâlnit pe sculptor cu ocazia vizitelor acestuia la Craiova, în 1914 şi 1922, în locuinţa proprietate personală a familiei Gorjan, din strada Sofia Caneciu nr.6. L-a vizitat apoi în atelierul parizian, în perioada 1934-1937, când au convenit asupra colaborării în ridicarea Coloanei.

Rep.: Mai apoi, a locuit perioade scurte în casa tatălui dumneavoastră, din Petroşani…
S.G.G.: Brâncuşi a fost găzduit de inginerul Gorjan în locuinţa din strada Cloşca nr. 2 din Petroşani, doar în cursul lunii august 1937, în perioada elaborării proiectului Coloanei monumentale. Artistul a plecat la 2 septembrie la Paris, a revenit la Târgu-Jiu între 27 octombrie şi 9 noiembrie, şi a plecat din ţară la 14 noiembrie, în vederea călătoriei în India. Sculptorul şi inginerul au ţinut legătura printr-un schimb de scrisori, iar inginerului i-a revenit întreaga răspundere a coordonării operaţiilor, la Petroşani şi Târgu-Jiu.

Rep.: Credeţi în coincidenţe?
S.G.G.: Ca orice Peşte…
Nu a existat nici o animozitate intre sculptor si inginer …

Rep.: În curând, mai precis pe 27 octombrie, se împlinesc 71 de ani de la inaugurarea Coloanei Infinite, eveniment de la care marii absenţi au fost Brâncuşi şi Ştefan Georgescu Gorjan. Au existat animozităţi între cei doi?! Să fie doar o întâmplare?!
S.G.G.: Nu a existat nici o animozitate între sculptor şi inginer. Inginerul Gorjan îşi făcuse pe deplin datoria, realizând construcţia monumentului în 1937, în doar trei luni. De metalizare se ocupase Brâncuşi personal, în 1938. La data inaugurării, inginerul lipsea din ţară. Data se schimbase de mai multe ori şi, după cum mi-a comunicat doamna Sanda Tătărescu Negropontes, se pare că Brâncuşi nu a fost de faţă dintr-o neînţelegere a datei.

Rep.: Privind retrospectiv, confecţionarea stâlpului metalic a început pe 14 septembrie 1937, iar demolarea Coloanei tot într-o zi de 14 septembrie 1996… Puteţi comenta coincidenţa?
S.G.G.: Ziua Crucii a însemnat un moment fast pentru realizarea stâlpului de susţinere a Coloanei. Tot în această zi, peste ani, intervenţii nefaste au smuls de pe stâlp cele două mărgele de fontă de sus, decapitându-se monumentul. Stâlpul a rămas însă neclintit, iar concluziile experţilor UNESCO au făcut ca lucrarea să fie refăcută aşa cum era, o capodoperă nu numai de artă, ci şi de inginerie.

Rep.: Aţi moştenit o adevărată comoară… istoria Coloanei – scrisă şi povestită de tatăl dumneavoastră şi de colaboratorii săi. Puteţi puncta nişte momente esenţiale pe care publicul cititor nu le cunoaşte?
S.G.G.: În arhiva familiei se află scrisori primite de Tata de la colaboratorii săi. M-au impresionat cu deosebire cele scrise de Carol Flisek, excepţionalul meşter tâmplar de modele, cel care a cioplit trei faţete ale modelului din lemn de tei, după faţeta cioplită de Brâncuşi. Flisek îşi amintea în 1976 că “nici ziuă nici noapte nu am avut până nu am văzut lucrarea noastră ieşită frumoasă şi exactă” şi preciza “în foarte multe cazuri, lucrez în vis cu dumneavoastră şi acuma, tot lucruri complicate.” Respectul reciproc între inginer, artist şi meşteri m-a făcut să-mi doresc să cunosc ceva asemănător. Şi într-adevăr, am întâlnit, în cazul restaurării din 2000, un caz unic de fascinaţie exercitată de monument asupra celor ce l-au repus în drepturi. Specialiştii de la Turbomecanica, sub conducerea inginerului Virgil Călea, au lucrat exemplar în perioada octombrie-decembrie. În tot acest timp, Dumnezeu a ocrotit şantierul, cu o vreme uscată. A doua zi după sfinţire, a început să ningă…

Rep.: Ulterior, cei doi s-au mai întâlnit?
S.G.G.: Brâncuşi nu s-a mai intâlnit cu inginerul Gorjan. Era vorba să realizeze împreună templul de la Indore, dar izbucnirea razboiului a întrerupt orice proiecte.

Rep.: Dar corespondenţa a continuat?
S.G.G.: În arhiva Brâncuşi se păstrează o scrisoare a inginerului, din mai 1943, în care cerea permisiunea realizării unor copii în bronz după bustul lui Ion Georgescu-Gorjan. Brâncuşi nu a răspuns.
Radu Varia a dorit să-şi lege numele de distrugerea unei capodopere

Rep.: Inginerul Gorjan s-a preocupat de conservarea monumentului, realizând proiecte de remetalizare în 1965-66 şi 1975-76, şi furnizând documente preţioase pentru studii efectuate de INCERC. Deasemenea, aveaţi susţinerea unor brâncuşiologi din ţară şi străinătate… Cum a fost posibilă intervenţia lui Radu Varia, prin Fundaţiile sale, asupra integralităţii Coloanei?!
S.G.G.: Radu Varia a dorit să-şi lege numele de distrugerea unei capodopere, deşi a primit de la mine toată documentaţia care dovedea că demontarea monumentului era inutila şi periculoasă. Din păcate, a beneficiat de sprijin politic şi a racolat câţiva ingineri de la INCERC care au falsificat datele. M-am străduit să semnalez problemele puse de demontare, prin numeroase memorii către Minister, scrisori deschise, luări de cuvânt la întruniri de specialişti. Nefiind inginer, nu am putut decât să mă refer la scrierile Tatei. Am reuşit să împiedic distrugerea stâlpului şi a fundaţiei, abia după ce echipa Unesco a constatat care era realitatea.

Rep.: Mai mult, a existat şi proiectul Doinei Frumuşelu de restaurare… De ce nu aţi susţinut-o până la capăt? Mai mult, nu aţi luat nici o poziţie când ea a fost îndepărtată după anul 2000, deşi are o recunoaştere internaţională în domeniu? Cum se face că în ciuda brâncuşiologilor, Radu Varia şi-a făcut de cap până la intervenţia, târzie, de altfel, a UNESCO?
S.G.G.: Dupa restaurarea Coloanei din 2000, mi-am concentrat eforturile pe combaterea ideii clonării monumentului, propunând înfiinţarea unui muzeu al Coloanei, la Petroşani. Muzeul nu s-a realizat, iar clona, propusă Franţei şi SUA, a fost refuzată, din fericire.

Rep.: Cum se face că în străinătate au apărut diverse publicaţii – cărţi şi articole – privind restaurarea Coloanei, la unele fiind coautoare, iar la altele consultant sau traducător, iar în ţară, nimic?
S.G.G.: În Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, nr. 1-4/2000, la p. 56-142 s-a publicat un material detaliat, privind restaurarea Coloanei, în care am semnat studiul istoric. Am publicat şi articole vizând soluţiile peisagistice, pe baza mărturiilor de epocă.
Nefiind inginer, m-am limitat la a aduce în memorie cele consemnate de tatăl meu.

Rep.: Cum comentaţi faptul că unele lucrări prezentate ca fiind ale lui Brâncuşi au fost clasificate drept falsuri, fără a fi văzute o comisie de expertizare…?
S.G.G.: În problema atribuirii paternităţii unor lucrări contează şi împrejurările în care au apărut, existenţa unor documente credibile etc..

Rep.: Nu vi se pare că există o conjuraţie împotriva lui Brâncuşi?! Rudele sculptorului sunt ignorate cu bună ştiinţă… Iată ce se întâmplă… cu operele sale din România, în general… Iată, cum diverşi artişti ai zilelor noastre fac uz de numele lui Brâncuşi pentru a-şi promova propria operă, de multe ori, îndoielnică… Bottaro, Gorzo, Niram etc… Cum comentaţi susţinerea acestor evenimente de către instituţiile statului, incluzând aici Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român şi lipsa de reacţie a brâncuşiologilor?!
S.G.G.: Operele lui Brâncuşi în Romania trebuie să fie mai bine cunoscute de marele public. Pentru mai buna cunoaştere a istoriei bustului bunicului, am publicat o serie de articole şi comunicări. În legătura cu Coloana, am scris nenumarate eseuri şi articole, am elaborat un comentariu de film, am dat interviuri. Mi-am exprimat opinia în privinţa unor lucrări care par “amintiri din viitor”.
Am admirat „Rugaciunea” din statia Madeleine

Rep.: Se clonează operele lui Brâncuşi, cu girul oamenilor de cultură… Răzvan Teodorescu, de pe poziţia sa de ministru al Culturii, la vremea respectivă, promova chiar această idee… La Paris, în anul 2001, copia „Rugăciunii” a fost amplasată într-un loc obscur dintr-o staţie de metrou parizian.. În străinătate, casele de licitaţii fac tot felul televoting-uri pentru desemnarea ierarhiei artiştilor, apar tot felul de topuri cu calificări şi descalificări pe varii motive… Ce poziţie aveţi acum?
S.G.G.: Am admirat „Rugaciunea” din staţia Madeleine. Este frumoasă, dar nimeni nu ştie ce-i cu ea. Copia din cimitirul Bellu e mult mai reuşită. În muzeul bucureştean, elementele ansamblului funerar de la Buzau – portretul lui Petre Stănescu şi Rugăciunea – sunt expuse separat, falsificând proiectul artistului.

Rep.: Cum este posibil să cobori arta la nivelul profan şi nici acolo să nu-i incluzi pe toţi muritorii cu drept de vot, ci numai pe internauţi?
S.G.G.: Votarea lui Brâncuşi a devenit un act de patriotism.

Rep.: Nu vi se pare că responsabilii cu cultura, chiar şi la nivelul municipiului Târgu-Jiu şi al judeţului Gorj aruncă în derizoriu pe Brâncuşi prin activitatea desfăşurată? Şi asta pe bani frumoşi?!
S.G.G.: Cinstirea memoriei lui Brâncuşi ar trebui să fie o preocupare a întregului oraş.

Rep.: Cu câţiva ani în urmă, v-aţi aflat printre cei care şi-au dat girul pentru numirea lui Sorin Lory Buliga în fruntea Centrului ,,Brâncuşi”… Cum aţi caracteriza activitatea acestuia acum? Manifestările Brâncuşi ce mai înseamnă în acest moment?
S.G.G.: Din păcate, activitatea domnului Buliga este departe de ceea ce am sperat, când l-am propus ca succesor al regretatului Nicolae Diaconu.

Rep.: Îl mai giraţi şi acum?
S.G.G.: Ar trebui să-şi modifice esenţial priorităţile…

Rep.: Brâncuşiologii sunt din ce în ce mai puţini… Regretatul Ion Pogorilovschi propusese, la un moment dat, înfiinţarea unui Institut de Brâncuşiologie… Din păcate, a rămas în stadiu de… propunere! Sunteţi o persoană de notorietate… Aţi mai pleda pentru o astfel de idee? Cine ar mai putea continua o astfel muncă, dat fiind că brâncuşiologii de marcă ori sunt foarte în vârstă, ori nu mai sunt deloc?…
S.G.G.: Singura speranţă sunt tinerii, care s-ar putea apropia de munca plină de devotament în cercetarea operei marelui sculptor. Abia atunci s-ar putea vorbi de un astfel de Institut.

Sursa: Obiectiv si http://horiamuntenus.blogspot.com