– Pso-mă-nea, pso-mă-neaaa! Un’e dracu intri boalo-n porumbii oamenilor? ‘Napoi, n-auz’? Aşa, la fântână! A-dî-pa-dî, a-dî-pa-dî !!
Ale doo vaci să-ntoarsără alene îndreptându-se-ncet spre jgheabu’ fântânii. În jgheabu’ din lemn acoperit cu muschi era apa caldă, rămasă de alte vite. Nea Ion scoasă coceanu’ de porumb învelit într-o treanţă din gaura din fundu’ jgheabului. După ce jgheabu’ să goli de apa clocită de soare, nea Ion puse-ndărăt coceanu-n gaura jgheabului, înţăpenindu-l bine. Să-ntins-apoi spre păluga de lemn a cumpenii, o înfăşca cu putere, premânând-o apoi în fântână. Mişcă puţin de paluga până ce găleata veiche din lemn să răsturnă, începând să sa umple cu apă. Nea Ion premână păluga cumpenii în sus până când  găleata ieşi din fântână, apoi o răsturnă în jgheabu’ lângă care ale doo vaci aşteptau nerăbdatoare. Începură să soarbă cu nesaţ apa rece, în ăst timp, nea Ion mai scoţând o galeată şi răsturnând-o în jgheab. Apa scădea din jgheab sub boturile nesăţioase ale vacilor ce sorbeau apa rece. Mai scoasă o galeată de apă, o aşeză pe colacu’ fîntânii, apoi  începu şi el să bea cu înghiţituri rare. Scoase capu’ din galeată scoţând un „aaa” de plăcere, apoi cu dosu’ mânii îşi şterse stropii de apă din musteaţa-i pleoştita. Vacile, sătule-acu’, să-ndreptară alene spre poarta deschisă de doda Lisaveta.
– Venişi omule?
– Veni fă muiere, venii! Bagă-le-n grajd şi mulge-le da’ mai păstrează-le şi viţăilor ălora lapte să sugă şi ei… că le-or fi foame săracii! Aşa că nu te-ntrebai Lisaveto, ‘mi loaşi şi mie un pachet de ţîgării?
– Nu-ţ’ loai Ioane, uitai!
– Fir-ar-al dracu muiere, că răbdai de tutun ca un câne! Aş şi mânca o ţîgarie dac-aş avea-o acuşa… Mi-o da vecinu’ ăsta-l nost’ o ţîgarie…
Nea Ion s-apropie de gardu’ vecinului:
– Costandinee, bă Costandine băăă!
– Ce-i nea Ioane, zîsă Costandin apropiindu-să de gard.
– N-ai mă Costandine tată o ţîgare de tutun că rămănsăi dracului fără tutun cu vitele şi baba mea uită să-mi ia di la prăvălie! Ţ’-oi da-o-napoi când oş lua…
– Lasă neică Ioane, do’r mi-ai dat şi dumneata cân’ am rămas în pană! Vetuţooo!
– Ei Costandine, ce-i?
– Ia adă tu pachetu’ ăla de ţîgari să fumez câte una cu nea Ion!
– Na Costandine ţîgările! Bună zîua  neică Ioane!
– Să trăieşti Vetuţo tată!
– Ei, io vă las, zîsă Vetuţa, că am oareşcare treabă p’in obor pi la păsări!
– Treci incoa’ pe lemnu’ ăsta Costandine tată… c-am tot zîs că bat blana asta-n gard da’… m-am loat cu altele şi-am uitat… Aaaşa, şez’ icişa, zîsă nea Ion făcându-i loc şi lu’ Costandin.
– Ia nea Ioane, zîsă Costandin întinzându-i lo ţîgarie.
Nea Ion lo ţîgaria, o frecă o ţâră între doo deşte, apoi o bătu uşor de doo-trei ori cu capu’ de unghia deştului al mare.
– Daaa’ un foc ai tu Costandine tată ca vorba aia, fum oi scoate io, zîsă nea Ion râzând gâjâit.
-Cum altfel neica Ioane, am şi foc!
Costandin aprinsă un cribit, îl apropie de ţîgaria lu’ nea Ion, apoi şi-o aprinsă şi pe-a lui. Nea Ion trasă cu sete din ţîigarie, fuiori de fum ieşindu-i apoi pe nări, p’intre firele lungi din musteaţă:
– Bună-i mă tată, fir’-ar a dracu’ cu mustu’ ei de ţîigarie, c-atunci cân’ am loat prima ţîgarie, măi bine loam în gură un căcat… hă-hă, că eram măi căştigat! Eiii, ba Costandine tată, ţ’a măi scris fiu-tau?
– Nu, nu mi-a scris dar mi-a trimes vorbă pe Vasile-alu’ Bâzoi, că-i şi-ala la oraş, cică şi-a loat servici la o fabrică de ţîment si cica i-au dat ăia o odaie la un cămin de-ăla de nefamelişti. A plecat şi ăsta de-acas’ şi m-a lăsat c-o groază de hangarale pe cap: nu şi nu, că iel să duce dom’le la servici în oraş!
– Da’ nu-l însori Costandine nene, că-i cam timpu’!
– Io ştiu neică Ioane? Cic-ar avea o fată pe-acolo… dracu ştie? A măi vorbit el cu vreo doo p’aci p’in sat şi… nimic! Că i-am zîs şi lui: băăă  Sandule, însoara-te şi tu tată,că iote: ăla al lu’ Vasîle al lu’ Radu lu’ Pârşu, că-l ştii şi dumneata, un bloncos oaicheş şi-o ţâră chiortui… îsi lo o mândreaţă de muiere, şi-al meu…
– Ei, lasă Costandine că i-o veni şi lui rându’, că slavă Domnului, chior nu-i, şchiop nu-i, olecuţa carte are şi el, părinţî’-s gospodari…
– Să dea ‘Mnezău neică! Băăă neică, fusăşi az’ cu vacile?
– Îhî, fusăi!
– Atunci n-auzăşi ce păţî Gligore-al lu’ Ionel al lu’ Ţîrcomnicu?
– Nu, n-auzii! Ce?
– Să-ntoarsa de la Cărbuneşti cu-n gardilop în căruţă ca i-l lo fie-sii de zestre, că să mărită săptămâna-ailantă… ei, şi să trezî muierea lui la poartă cu căruţa, şi bietu’ Gligore-n căruţă făcut cârcel, aproape mort! Do’r ce-l dusăra-n casă şi-şi dădu duhu’!
– Săăăracu’, Dumnezău să-l ierte! Bă Costandine tată, cu Gligore ăsta am fost bun prietin, am flăcăit amândoi, am plecat amândoi de răcute la armată… Merg si eu mai târzîu cu o lumanare…
– Ioaneee!
– Ce-i fă?
– Hai mă omule fir-ar a dracu de purcea că ieşi din cocină şi nu măi pot s-o bag ‘napoi!
– Viu acu’ muiere! Să traieşti Costandine şi mulţămesc de ţîgarie! Îţ’ rămân dator, mă!
– Nicio datorie neică, să trăieşti!
Neica Ion plecă grăbit să dea de doda Lisaveta să bage purceaua-n cocină.
– Lisaveto, băgaşi purceaua?
– Păi tu crezuşi ca scăpă? Nu scăpă omule, da’ văzui că nu te măi săturai de taină cu Costandin! Îţ’ place să tăifătuieşti de parc’-ai fi o muiere!
– Taci fă, c-auzii că muri bietu’ Gligore-al lu’ Ionel al lu’ Ţîrcomnicu…
– Auzii mă, auzii: n-a fost el n’aintea ta cu mă-sa Ioana la mine-mpeţît?
– Ei, da, mi-amintesc, zîsă neica Ion c-o urma de gelozală-n glas.
– Ahaaa, lasă mă, nu fi gelos ca io pe tine te-am loat… că  jucai frumos în hora şi…ierai şi frumos mă!
Ieream… Şi-acuma am ajuns de… ‘ai de curu’ mieu!

Recomand:  Mesterul Manole, NelinistitulPopa Teapa, Shayna, Teo Negura, Theodora, Vania