Mai an, cân’ i-am pus pe bloaga mea poza lu Lăbuș, apăi toț’ pretenarii mei l-au placut pe Lăbuș, invidioși pe mine că ce frumos câne am (citiț’ ce-au zîs dacă nu credeț’!)! Pen’ că în ăst an am mai mulț’ preteni ca anu’ trecut, țîn mortiș să-l arăt și lor pe Lăbus al meu, uite-așa, să vadă și ei ce câne frumos am și cu ce mă laud! Iote-l pe Lăbuș:

Ie că am câne fain? Am, să-m’ trăiască, mulțămesc, și-al domniilor voastre!

De un’e îl am? Cum de un’e? Iote, mi l-a adus băiatu-al mare, Ion îi zîce, al lu’ nea Doru Călătoru, ăla de-i marinar la Constanța, nu-l știi? Da mă, ăla, ăla! Ei, știa di la mine că n-am câne și-aș vrea unu, c-al bătrân cânele, mi-a murit tăiat de tren săracu și mi-a adus pe Lăbuș de pe-acolo, cân’ a venit pe-acas’ pi la ai lui.

Cică să pripașisă pe puntea vaporului pe care iera Ion ăsta, (Călătoru, de!), ei, și cât îi zîua de lungă, al dracu cățălandru, îi înnebunisă pe biețî’ marinari cu lătratu’ lui! Cică l-au țînut ei pe vaporu’ ăla câteva raite (sau curse, cum le zîc marinarii ăia) da’ cân’ au tras vaporu’ la mal acolo-n Constanța, l-au debarcat. Ar fi murit bietu’ cățăluș călcat de-o mașina ori tranvai, de nu s-ar fi milit de el al lu’ Călătoru și să mi-l aducă mie. Cum dracu-l botezasără marinarii pe vaporu’ ăla al lor, io nu știu da’ io i-am zîs Lăbuș, cum îl chemasă și pe stră-stră-stră-stră-stră-stră-stră-stră-stră-strămoșu’ cânelui de mi l-a tăiat trenu’. Ei, cân’ mi l-a adus marinaru’ al lu’ Călătoru, Lăbuș era tot atât de frumos ca acu’, numa’ c-avea amândoi oichii buni, și-avea ș-un smoc de păr în creștetu’ capului. Lăbuș a fost al dracu’ de mic, da’ nu așa, al dracu’ rău de tot! Păi să vă zîc cum de-a rămas chior Lăbuș! Trecea p’in fața cășii mele moș Vasîle Floștomoc, ăla de-are casa mai sus de Gelu lu’ Flocea din Valea lu’ Calu. Așaaa, trecea cum vă spusăi, moș Floștomoc pín dreptu’ porțî’ mele ș-al dracu’ câne, ăsta, Lăbuș al meu, ce credeț’? Păi nu rupsă frate lanțu’ de sări gardu’ cât îi de nalt și să-nfipsă cu colțî-n curu’ bietului om? Zbiera mă frațîlor bietu’ moș Flostomoc ca din gură de șerpe can’ jigodia asta de Lăbuș al meu smucea-ntr-o parte și alta cu fălcile bine-nfipte-n curu-i, că de durere, bietu’ om, mă iertaț’, să pișasă-n nădragi. Nu-ș’ cum dracu-a putut moș Floștomoc să să răsucească și l-a pleznit cu ciumagu’ pe Lăbuș în cap, lângă oichi, sau dracu’ știe, tomna-n oichi! Ei, numa’ atunci și-a scos cânele fălcile din curu’ lu’ Floștomoc, cân’ l-a pleznit ăsta peste oichi. A rupt-o Lăbuș la fugă-n obor schelălăind, cu oichiu’ atârnându-i din gaura din care-l podidisă sângele șiroaie. Cânele ca cânele, da’ nici moșu Floștomoc n-arăta prea bine. P’in față, nădragii uji pân’ la genunchi de pișat, și-n spate, nădragii rupț’ în cur, o bucă sfartecată de nărodu’ de Lăbuș, și-o pata de sânge cât toate zîlele-n jos, pân’ spre călcâie. Ei, am sarit de-a-n fuga că mă speriasăm și io can’ l-am vazut pe bietu om plin ca dracu de sânge, si-am strigat la muiere să-mi aducă o treanță, ceva, să-i pun omului un’e-l sfârtecasă potaia de Lăbuș. Mi-a adus muierea, auz’ frate, tomnai peșchiru’ cusut de muma, Dumnezau s-o ierte, ăl de l-am purtat de ginere! Nu i l-aș fi pus moșului la cur că-m’ parea rău de peșchir, da’ … l-am pus pân’ la urmă că prea-l podidisă sângele din bucă pe moș, și-apoi cânele nu era al meu? Ce să mai zîc, tărășenia dracu’ cu moșu’ dup’ aia! I-auz, cică să-i plătesc trei sute de lei c-a dat doctorului să-i coase buca, și să-i cumpăr și-o păreiche de nădragi noi, c-ăia de i-a rupt Lăbuș erau nădragii lui ai buni cu care mergea dumineca la biserică ori la vreo nuntă ori botez, că de nu, cică-mi face procest și mă trambalează p’in judecăț’! Aaaa, iera pornit răăău pe mine Floștomoc, v-o zîc pe-a dreaptă, nu i-aș fi dat atâta porcoi de bani nici de-al dracului! Am cercat io să-l rog c-o pereiche de nădragi de-ai mei, purtaț’, e drept, da’.. a vrut moșu? N-a vrut al dracu, ce să vrea? Ce să fac? Sa scap de el, i-am dat pân’ la urmă doo sute de lei și-un bănicior de grâu și i-am loat și nădragi noi dintr-o pravalie de la oraș.

Ei, că ma luai dracu cu vorba, dădui dintr-una-ntr-alta și nu vă spusăi și de Lăbuș al meu, ce-am pățît cu el. Cân’ am intrat în obor, năcăjit de ce-i făcusă moșului, ieram chitit să-i crap capu’ cu săcurea jigoditului de câne, da’ cân’ l-am vazut schelălăind, tăvălindu-să pe jos de durere și cu oichiu scos, m-a apucat așa o mila de iel, de numa! Ma frate, de nu l-am înjurat pe moș Floștomoc de-mi baschiurasă așa cânele, mă, de nu l-am injurat, de toate neamurile lui și alta nu! Noroc că nu putea să mă măi audă că-l dusăsă acas’ la iel unu’ c-o căruță. Ce să fac frate să-i măi aline bietului câne de durere? “Pune-i tuică”- m’ zîce muierea. Fugii în pimniță și loai un toi de țuică de prune de-a tare și-o aruncai în gaura aia un’e avea Lăbuș oichiu’. A mai schelălăit el ce-a mai schelălăit, pân’ la urmă a tăcut. Ei, atunci l-am loat de lanț și l-am dus la Vasîle-al lu’ Barbu lu’ Castravete. Deștept băiat Vasîle ăsta! A făcut liciu’ la oraș de-a ieșit doftor de animale la noi în sat! Ei, m-a pus să-l țîn de bot pe Lăbuș să nu-l muște, și c-o forfecea de-aia mică, i-a tăiat cânelui ața aia de-i măi țînea oichiu’. “Și-așa o să rămână? Cu gaura-n locu’ oichiului?” l-am întrebat io pe doftoru’. “Lasă bă nene că-i pun io ceva de juri c-așa l-a făcut mă-sa”, mi-a zîs ăla. Păi n-a loat (bă tată, n-ai crede!), n-a loat o bilă albă din plastic de-ăla, cu care să juca nepot’-su, copilu’ soră-sii, i-a desenat cu pixu-albastru un oichi și i-a-nfipt bila-n gaura lu’ Labuș. “Vez’ că samănă cu-al’ lant oichi?”-m’ zîce doftoru’. “Samănă!”-i răspund io. Ei, sămăna pe dracu’, nu sămăna, da’ cel puțîn… avea Lăbuș doi oichi, asa cum îi avea, îi avea, aia-i!

Iote că-mi amintii acu’: de-abia mi-l adusăsă Ion al lu’ Călătoru (marinaru’,de!) și vream să-i meșteresc o cușcă. Aveam io câteva blane p’in pod, d-alea de brad da’.. crez’ că m-a lasat muierea să le cebăluiesc? Nu m-a lasat, că zîcea că dac’ o muri vr’unu’ de-al bătrân, ori de-al meu ori de-al ei, cu ce-i mai facem tronu’? Ei, n-a vrut, n-a vrut, ce să-i fac? Am găsît p’in pod un televizor mare, veichi și strîcat și ce crez’ că mi-a puiat p’in cap? Să-i fac cușcă lu’ Lăbuș al meu din televizoru’ ăla! I-am scos toate elea din el cu tot cu geamu’ ăla de vedea imaginea, și… gaaata cușcaaa! Al dracu’ câne, îl vedeai în televizor și cân’ durmea, și cân’ lătra și cân’ îsi lingea…, mă iertaț’, de, ca cânii: aia! Care cum intra-n oboru’ meu și-mi vedea cânele la televizor, râdea să moară nu alta. Ei, da’ nici Lăbuș nu să lăsa, că odată să repeza la ăla să-l rupă. Îl scăpam tot io de Labuș, că zău, n-aveam chef să mai cheltui alț’ bani pe nădragi! Acu-i bătrân Lăbuș și-i mareee de nu măi încape-n televizor da’… a dracu’ jigodie de câne, cân are chef să latre, tot în televizor să baga! Mă, și latrăăă… Ei, pasă-mi-te, crede el că numa’ din televizor îl aude lumea lătrând! Așa o fi, nu zic ba, da’ chestia-i că nu-m’ mai deschide nima poarta de frica cânelui meu, sau cine știe, să nu-l mai vadă oamenii dracu’ cât de frumos ieste Lăbuș!

Măi acu’ ceva timp, mi-a zis doftoru’ Vasile-al lu’ Barbu lu’ Castravete, că Lăbuș ăsta al meu, chit că-i bătrân, cic-o mai duce cel puțîn doi ani și ceva! O fi așa sau n-o fi, Dumnezău știe, da’ io m-am hotărât să-m’ măi iau un câne mic, să nu rămâie curtea goală de-o muri Lăbuș. Ce credeț’ că i-a puiat muierii p’in cap? “Hai omule, ‘m zîce, găsăște-mi mă un cățăl de rasă că de javre de-al ca ăsta m-am cam săturat!” Dracu’ știe, îi dădui dreptate muierii și vorbii la tilifonu lu’ frate-meu cu Gelu, cu fiu-su bre, care-i la o școala mare de advocați p’in Cluj, și-m’ promisă copilu’ că-mi aduce-un câne bun, de rasă. S-a tînut de cuvânt nepotu-meu Gelu: mi-a adus tocma’ di la Cluj, un cânișor de-ăla pitic, crăcănat și bondoc și i-a pus muierea numele…Poloboc! Credeam că măcar asta-i câne mai de Doamne-ajută… da de unde! Al dracu’, cân’ lătra Lăbuș, lătra și-ăsta micu’, Poloboc; cân’ urla Lăbuș la lună, urla și Poloboc. Lătra Lăbuș mai gros, ăsta micu’, la fel! Ei, și colac peste pupaza, un’e credeț’ frațîlor ca-i place să latre lu’ Poloboc? Aț’ ghiciiit, tot în televizor!

Bă frațîlor, o fi el Lăbuș bun în curte că-i rau, latră și-mi păzăște conacu’, da’ iote: din cauza javrei ășteia, îs certat cu toț’ vecinii, de nima nu-m’ mai vorbeste’ că-i mușcă al dracu’ câne, pe toț’ de cur! Nu știu, o zîce muierea ce-o zîce, da’ io m-am hotărât: asară a trecut Călătoru-al bătrân pi la mine și mi-a zîs că vine iar fiu-său Ion marinaru’ pe-acas’. Ei, cic-ar sta trei zile și pleacă-napoi la Constanța. Iote, îl dau pe Lăbuș să scap dracu’ de el că m-am saturat de-așa câne! Să-l suie dracu’ ori pe-un vapor, ori să-l lase bagabont p’in port, că ăsta, la casă de om nu merită să șadă! Poa’ să-l ia și pe potaia aia mică de Poloboc cu el, că io, de-acuma, mă jur: futu-i muma-n cur ăluia care și-o măi loa așa javre de câni pe bătătură! Am zâs! Asta mi-e crucea, zău!

Pe sfârșit, io vă zâc zău, că oareșce asemuire a Derbedeului (vorba lu Vania!) cu potaia asta de Lăbuș, nu-i decât o-ntâmplare. M-aț’ crede, nu m-aț’ crede, asta ie: luațî-mi caii di la bicicletă!

Hai, vă pup pe toț’ pretenii mei pe portofel, mai ales pe: Meetsun, Mesterul Manole, Gmxul, Blogatu, Neliniștitu, Bogdan Onin, Gabriela Savitsky, Aura Georgescu, Vania, Teo Negura, Gabriela Elena, Mirela Pete, Ana Usca, Theodora, Clipe de Cluj, Shayna, Rokssana, Ilarie, Hai ca se poate, Pătrănoiu Dana, Popa Țeapă, Ring of Gyges, Gorj Exclusiv, Ovidiu Popescu,Narcis Daju

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autorităţile organizau manifestaţii uriaşe pe marile bulevarde, coloanele de muncitori în ţinute festive fiind nevoite să scandeze lozinci şi să poarte pancarte uriaşe. După 1990, importanţa propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte, delectându-se cu mâncărurile tradiţionale: crenvuşti sau mici şi bere.

ISTORIC

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, de sărbătoare internaţională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90 de mii de demonstranţi, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65 de mii. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.

În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Heymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre sediul poliţiei. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 5 dintre aceştia au fost condamnaţi la spânzurătoare şi 3 cu închisoarea pe viaţă. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8. Mult mai târziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un poliţist.

EVENIMENTUL ANUAL

În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social – democraţii afiliaţi la aşa – numita Internaţională a ll – a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor, La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală”.

La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Ziua Muncii (Labor Day), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviştilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate şi al căror protest fusese înăbuşit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor şi autostrăzilor aglomerate.

INSTRUMENTARE POLITICĂ

1 Mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internaţională a Muncii. Există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite, unde 1 Mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea ţărilor vest europene, ziua de 1 Mai este zi liberă.

În ţările comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. De asemenea, şi naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens:Certurile şi neînţelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unităţii şi înălţării naţiunii. Ziua de 1 mai a fost transformată de către nazişti într-o sărbătoare propagandistică. Se suţinea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii naţiuni şi nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare şi a decadenţei. Serbările câmpeneşti, chioşcurile cu bere şi spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizaţiile muncitoreşti au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 Mai (de exemplu, în Germania).

În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi decât la iniţiativa unor reprezentanţi ai unor partide precum PSM şi PRM.

În 2003, pentru prima oară în istoria post – decembristă, o confederaţie sindicală (Blocul Naţional Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere şi muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzaţiile de simpati pro-comuniste, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conştiinţa populaţiei.

Sursa: wikipedia

Ciprian Porumbescu a compus „Râde iară primavara” în secolul XIX. De ce nu se mai cânta oare, doar compozitorul nu a fost comunist?

http://www.trilulilu.ro/razadelumina/9926100f7802f5

Pentru prietenii mei: Adina Hutanu, Ana Birchall, Ana Usca, Ana-Maria din Craiova, Aurora Scarlet, Aurora Georgescu, Carmen, Cella, Fetita junglei, , Gabitzu, Gabriela Savitsky, gmx, Irina Comba, maminineta,   Mesterul Manole, Mirela Pete, Shayna, Scorpio, Strumfita cu esarfa, Theodora, Alex Mazilu, Blogatu ,  Costin Comba, d-l Daju, artistul Marius Lupu, Marius Stefan Aldea, Nelinistitu’ Adrian Voicu , Teo Negura, Vania , Vlad, Gabriela Elena

Deşi tema asta am mai dezbătut-o acum vreo doi ani, o supun din nou atenţiei prietenilor mei!
Deci: ce-aţi face dacă, subit, dimineața, când vă veți privi în oglindă, veți constata că v-ați transformat peste noapte în femeie, respectiv bărbat?
Politicos ar fi să răspund întâi eu, și o fac: nu m-ar deranja să-mi petrec o mare parte din timp în bucătărie pentru că… îmi place să gătesc (cu condiția să nu fie nimeni pe lângă mine, pentru că nu-mi place să mi se dea sfaturi!)! Tot femeie dacă aş fi, aș încerca să fiu cât mai cochetă dar…nu cred că aş face dragoste cu un bărbat (sau, hai, o dată, de curiozitate) şi plăcându-mi atât femeile, în mod sigur, aş deveni…lesbiană!
Voi… ce-aţi face?

Sunt curios sa aflu părerea prietenilor mei

Adina Hutanu, Ana Birchall, Ana Usca, Ana-Maria din Craiova, Aurora Scarlet, Aurora Georgescu, Carmen, Cella,  Fetita junglei, , Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, gmx, Irina Comba, maminineta,   Mesterul Manole, Mirela Pete,  Shayna, Scorpio, Strumfita cu esarfa, Theodora, Alex Mazilu, Blogatu ,    Costin Comba, d-l Daju, artistul Marius Lupu, Marius Stefan Aldea, Nelinistitu’ Adrian Voicu , Teo Negura, Vania , Vlad,

Ce spuneti despre cetateanul din clip ?