Preotul paroh Cristian Muscalu de la Bordeştii de Jos a sărit în sprijinul enoriaşilor. Acesta a luat lopata şi a mers la bătrânii care nu au mai putut ieşi din casă şi le-a făcut pârtie până la poartă. „Am încercat să-i ajutăm pe cei neputincioşi să-şi croiască o pârtie prin gospodărie precum şi o alee până la drum. Asta pentru a putea să intre în contact cu oamenii, să poată să strige şi să primească ajutor de la vecini în caz de nevoie, să poată trimită măcar pe cineva să le ia o pâine. Din postura de preot, în această perioadă dificilă şi cu totul specială, am încercat să îndemn enoriaşii la solidaritate faţă de semeni, dar nu numai atât pentru că eu însumi nu m-am dat deoparte să pun mâna pe lopată, să deszăpezesc câte un bătrân care nu avea pe nimeni şi nici posibilitate să plătească pe cineva“, a spus preotul Cristian Muscalu.
Pentru bătrânii care nu mai aveau nimic de mâncare, preotul a pregătit ce avea prin casă şi a mers cu merinde la enoriaşii în vârstă. „Din puţinul de hrană pe care îl mai aveam prin gospodărie am dat şi altora, mai lipsiţi. Am mai avut grijă de câte un bătrân, ducându-i hrană caldă sau apă potabilă căci mulţi aveau cişmelele îngheţate sau troienite. Am socotit imperios necesar să dăm o masă caldă şi militarilor care au rămas înzăpeziţi la noi în sat. Pentru că şi ei la rândul lor au plecat de acasă pe drumuri tot din dorinţa de a ajuta pe alţii aflaţi în suferinţă. O ciorbiţă caldă, nişte cârnăciori şi ce am mai avut acolo prin casă, cu un colac în loc de pâine, că magazinele ştim că nu au putut fi aprovizionate“, a mai spus preotul Cristian Muscalu. Sursa

Un alt preot cu suflet mare este parintele Marian Tudor, cel care a atras atentia asupra situatiei copiilor din comuna Glodeanu-Silistea prin presa locala si, mai tarziu, la nivel national, se afla in parohia din satul cu acelasi nume de la inceputul lui 2010. A vazut aceasta numire, pe care o putea refuza, ca pe o posibilitate de a face ceva pentru semenii sai, intr-un loc pe unde s-au mai perindat multi preoti. Predecesorul sau a preferat sa faca naveta de la Focsani, 130 de km, iar casa parohiala, nelocuita, s-a darapanat. La instalarea in casa parohiala, preotul povesteste ca-i umblau soarecii si sobolanii pe la ureche, in timp ce dormea. Abia dupa un an a reusit sa-si repare bucataria, pe care a terminat-o chiar de Pasti; soba de teracota mai asteapta, insa.

Mijloacele de care dispune pentru el si familia sa sunt modeste. Sotia sa lucreaza la o banca locala si castiga un salariu de 700 de lei, iar el, in zilele de duminica, strange la biserica in jur de 30 de lei. Comemorarile, o data la doua-trei luni, sunt prilej pentru copii sa primeasca si ei cate ceva din pomeni. Nunti n-a mai avut de un an. Povesteste, zambind incurcat, ca are in contul parohiei 60 de lei, cont pe care l-a mutat de curand la o alta banca, pentru ca acolo unde-l avea initial taxa de administrare il costa, lunar, 10 lei. La 33 de ani, preotul Marian Tudor are si el o poveste trista. Crescut in Vrancea intr-o familie modesta, insa cu multa dragoste, a invatat ce inseamna darnicia si sacrificiul de sine. Alaturi de alti trei frati, dintre care unul nevazator, a crescut in lipsuri, parintii lucrand in agricultura. Mama sa a murit in urma cu 10 ani rapusa de cancer, preferand sacrificiul sau in schimbul posibilitatii copiilor de a studia. Dumnezeu i-a randuit, insa, preotia, dupa o incercare esuata de a candida pentru un loc la scoala de politie.
Sotia, cea care se ocupa de casa, este foarte mandra de sotul sau. Pe langa fetita lor de 3 ani, un copil balai cu ochi albastri, parintele are inca 32 de copii in grija. Spera ca “din acest loc sa scot macar 2 copii din care sa iasa ceva”. Pentru acesti copii a deschis un cont separat, unde se pot face donatii, tocmai pentru ca banii sa ajunga direct la ei. Tot pentru ei vrea sa construiasca, in curtea bisericii, o cantina sociala, unde spera sa le poata oferi, daca nu in fiecare zi, cel putin la doua zile o masa calda. Alaturi de aceasta, s-a gandit si la un fel de centru de zi, unde sa-i deprinda pe copii cu lucrul la computer, de care se poate ocupa personal, si, alaturi de o profesoara inimoasa, sa organizeze tot felul de activitati. In acesta si-ar dori si un pat unde sa-i gazduiasca in noptile reci pe copiii fara de adapost. Sursa

Parintele Marian Tudor, in aceste zile de grele incercari prin care au trecut semenii sai, a dat din nou un exemplu personal comunitatii in care-si desfasoara activitatea, implicandu-se in salvarea vietilor celor ingropati in troienile de zapada, si mobilizandu-si enoriasii in a ajuta persoanele neputincioase sa-si dezzapezeasca gospodariile.Cinste lor!

Micutul Paul Ispas, de 12 ani, diagnosticat cu o boala rara careia nici medicii romani, nici cei francezi nu i-au gasit leac, s-a stins. In ianuarie anul trecut, am aflat despre acest caz disperat al micutului Paul Ispas din Slatina din ziarul GorjNews. Impresionat atunci de acest caz, am luat legatura telefonic cu d-l Nicu ispas, tatal lui Paul, solicitandu-i cateva amanunte in plus si documente, initiind o campanie umanitara in scopul strangerii de fonduri pentru investigatii medicale si tratament, la o clinica din Franta. La rugamintea mea de atunci, peste 80 de bloggeri au preluat articolul meu, mediatizand acest caz disperat. Alaturi de micutul Paul Ispas au fost nu numai familia, prietenii, colegii, cadrele didactice ale  Liceului cu Program Sportiv din Slatina, Televiziunea locala Olt TV, ci si intreaga blogosfera romaneasca. Acum un an, cantautorul Florin Chilian, impresionat de suferinta micutului Paul, a sustinut  un concert caritabil la Slatina, organizat de Olt TV.
Eforturile tuturor ce l-au cunoscut sau nu pe Paul Ispas, din pacate nu au dat roade, micutul luptand cu boala pana in ultimile clipe. Si totusi, povestea tragica a lui Paul merge mai departe pentru ca el ne-a invatat pe toti ce inseamna curajul, ce inseamna unitatea, puterea de a darui din multul sau putinul tau, de a ne fi alaturi unul langa altul, de a lupta pentru a salva o viata.
Micutul Paul Ispas ne-a invatat pe multi dintre noi sa fim mai buni, mai generosi, sa ne pretuim semenii, sa stim sa pretuim sanatatea si viata in general. Iti multumesc micutule prieten pentru lectia ta de viata pe care ne-ai dat-o. Amintirea zambetului si a sufletului curajos al acestui inger prea de curand plecat dintre noi, ne va da tuturor putere, dar mai ales celor dragi lui, patintilor si surioarei.
Ramas bun micutule prieten Paul! Dumnezeu sa te odihneasca! Sincere condoleante familiei Ispas !

Sursa

La al 200-lea congres al PDL, Basescu, girbovit de ani si plictisit de povara puterii, se adreseaza participantilor:
- Drragii mei, eu..eu m-am hotarit sa renunt. Propun sa fie aleasa in locul meu prietena mea, Elena!
- Huooo! Huooo!
- Atunci propun sa ma inlocuiasca la presidintie prietenul meu, Boc.
- Huooo! Huooo!
- Smecherilor! Stiam eu ca tot pe mine ma vreti!!!

Traian Basescu il cheama urgent la Cotroceni pe ministrul Finantelor pentru indicatii pretioase.
- Sa-mi scoti de unde stii 2 miliarde de euro pentru modernizarea penitenciarelor si asigurarea celor mai bune conditii de trai puscariasilor.
- De unde, Sefu’? Daca am avea banii astia i-am da la invatamant.
- Mai, tu crezi ca dupa alegeri eu ma duc la scoala?!

O doamnă, în Piaţa Victoriei, se împiedică şi cade.
Întâmplător, Basescu vede faza din maşină, opreşte şi se repede să o ajute.
- Cum aş putea să vă mulţumesc? întreabă femeia.
- Votând PDL, la viitoarele alegeri!
- Mă scuzaţi… m-am lovit la genunchi, nu la cap!

Ca sa scoata tara din criza , Basescu al nostru se hotaraste sa scoate la vanzare timbre cu chipul si infatisarea lui. Dupa o vreme se intereseaza si afla ca vanzarea timbreleor merge foarte prost asa ca se duce la primul oficiu postal si discuta cu un functionar de acolo:
- Bai gaozare de ce nu se vand timbrele cu mine, emblema si onoarea acestui stat!
- Pai cum sa va spun domn` presedinte, timbrele nu sunt bune!
- Cum adica nu sunt bune?
- Nu se lipesc domn` presedinte.
- Esti tu prost, ia da un timbru la mine.
Ia base un timbru scuipa pe spate si il lipeste pe o foaie
- Vezi bai gaozare ca se lipeste. de ce zici ca nu se lipeste?
- Pentru ca toata lumea scuipa pe fata domn` presedinte.

A doua cadere a fost prin motiunea de cenzura a opozitiei dar renominalizat ca premier de Basescu.

Si… a treia  cadere si sper eu, ultima:

Sursa foto

Art. unic.
Începînd cu data de 10.02.2012 Guvernul României ofera slujbe gratuite tuturor somerilor.
Slujbele vor fi oficiate de preoti, episcopi, arhiepiscopi si de Preafericitul, presedinte al României.

Masuri anticriza:

1. Reangajarea obligatorie a pensionarilor pentru a putea finaliza marile realizari incepute in Epoca de Aur: Canalul Dunare – Marea Neagra , Dunare-Bucuresti, constructia unei noi Case a Poporului etc.

2. Impozitarea consumului de hartie igienica in functie de straturi, deoarece in asa vremuri cacacioase nu se poate trece cu vederea un asemenea potential .Cei care nu manânca nimic si in consecinta nu “produc” vor plati un impozit forfetar.

3. Taxa pe aer la un nivel de 0,04 euro/mc consumat. Numarul de mc consumati va fi stabilit de catre specialistii Guvernului impreuna cu Medicii de familie, in functie de capacitatea pulmonara a fiecarei persoane. Astmatici au reducere de la 25% pina la 100% in cazul cind se opresc din respirat mai mult de 15 minute.

4. Impozitarea pe kilogram. Orice roman peste 35 de kg este un “gras nesimtit ”, pe principiul lui Basescu ” slabutul il duce in spate pe cel gras “.

5. Taxa pe “vanturi trase”, ca prea s-au obisnuit romanii sa-si dea aere. Se vor monta detectoare la fundul fiecarui contribuabil care vor inregistra numarul vanturilor trase, intensitatea sunetului, intensitatea mirosului. Taxa va adauga 24% la factura de gaz si va fi obligatorie ca taxa “radio -Tv” de pe factura de curent.

6. Taxa pe a doua limba vorbita. Daca au bani si timp sa invete o alta limba in afara de romana, sa le fie rusine si sa plateasca pentru asta, pentru ca sigur o fac intentionat ca sa poata pleca din tara . Taxa va fi de 50 % din valoarea totala a alocatiei care a primit-o persoana respectiva pina la virsta de 18 ani de la stat. Sunt scutiti de taxa ungurii din Harghita, Covasna si Mures deoarece ei oricum nu stiu decit ungureste deci nu se pune problema ca ar sti mai mult de o limba.

7. Orice barbat care are mai mult de 124.899 de fire de par va plati o taxa pe fir de par echivalent a 10 euro / 1000 fire de par . Peste 20000 de fire in plus se va considera ca ai un alt cap si se va impozita dublu. Cei cu chelie proeminenta si /sau cu suvita peste chelie sunt scutiti.

8. Persoanele care isi rod unghiile vor achita TVA care va fi calculat la 100 de grame de unghii la un pret care va fi stabilit de catre guvern deoarece consuma un aliment si e normal sa plateasca.

9. Persoanele cu dizabilitati care umbla in carucioare pe strazi (scaune electrice, conform D-rei Elena Basescu) vor achita taxa de drum ca orice autovehicul. Cei care nu au carucioare electrice, ci din acelea impinse de o persoana (insotitor cu retributia micsorata cu 15%) vor plati “taxa de atelaj impins/tras de animal de povara” (bou/vaca in cazul nostru). Daca vor fi prinsi cu taxa neplatita, li se va confisca caruciorul si vor fi trimisi acasa pe jos.

10. Taxa de caldura pentru vara deoarece orice cetatean care tine geamul deschis primeste gratuit incalzire prin bunavointa Sfantului Guvern si nu este normal. Astfel pentru fiecare geam deschis vara, la caldura peste 18 grade se va plati o “taxa de geam deschis” in valoare de 12 euro/geam. La mai mult de 3 geamuri deschise se va considera a doua casa si se va impozita dublu. Pentru geamurile inchise se va acorda o reducere de 50% dar numai pina la 24 de grade.

11. Sugarii si bebelusii care folosesc pampers (nesimtitii!!!) vor plati o taxa de poluare in functie de gradul de periculozitate care il prezinta fiecare din reziduurile acumulate in scutec. Pentru stabilirea gradului de periculozitate in care se incadreaza fiecare bebelus se vor trimite obligatoriu pina la 1 iulie 2012 pentru fiecare copil intre 0 si 2 ani mostre din “produsul” rezultat si acumulat in pampersi la sediul Guvernului pentru a fi analizate. Ulterior fiecare parinte va primi acasa o declaratie de impozitare pe care o va achita in 24 de ore la cea mai apropiata agentie CEC.

12. SI NU IN ULTIMUL RAND, TAXA PE PROSTIE , CA SUNTEM ATAT DE PROSTI SI ÎI RABDAM SA-SI BATA JOC DE NOI !!!

13. Se va elimina impozitul pe venit in 2 faze. In prima faza se va elimina venitul …

Cititi materialul de mai jos si, poate, interpretati altfel, fara a va lasa manipulati de povestile triste expuse pe micul ecran de cativa locuitori ai zonei! Pentru cativa arginti, se lasa manipulati (cumparati), de catre cei care doresc  “binele nevoiasilor”!
Cu cata naivitate se “pune botul” la ceea ce poate fi “pepita” celor care si-au dat acordul pentru acest proiect. Chiar nu realizati ca noi, poporul nu pupam nimic de acolo, ci doar cianuri pentru tot restul vietii???

Romania a pierdut in perioada 1952-1960 printr-o firma sovieto-romana cea mai mare rezerva energetica a tarii, 17.288 tone de uraniu. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a suparat foc, pentru ca sovieticii  nu ne-au dat noua, utilaje pentru extragerea uraniului.
Politicienii de astazi vor sa dea unei firme canadiano-romane cu actionariat american, zacamintele de metale rare si pretioase de la Rosia Montana in schimbul locurilor de munca (praf aruncat in ochi). Participatia Romaniei in aceasta firma este de doar 20% si risca sa ajunga al 0,6% in urma ultimei majorari de capital, la care actionarul roman nu a putut participa. Statul urmeaza sa suporte cheltuielile de intretinere a barajului si a sistemelor de captare, monitorizarea emisiilor de acid cianhidric, pompare si tratare a apei pe o perioada nedeterminata, estimate la 12 milioane de euro anual. (…)

Statul roman ar primi 4% redevente pentru aur si argint. Presa vorbeste despre majorarea acestui procent la 6% prezentata ca o negociere reusita, fara se spuna ca in tari ca Africa de Sud redeventele pentru metale pretioase sunt de minim 20%.

In cele 200 de milioane de tone de minereu care se doresc a fi procesate cu cianuri la Rosia Montana, se estimeaza a fi 1,5 grame de aur pe tona de minereu si 11, 7 grame de argint pe tona. Daca nu vi se pare o exploatare rentabila aveti dreptate! Motivatia pentru acest proiect sta in metalele rare care insotesc zacamintele de aur. Vanadiu – 2500 grame pe tona,  arseniu – 5000 grame pe tona,  titan – 1000 grame pe tona,  molibden – 10 grame pe tona, nichel – 30 de grame pe tona, crom – 50 grame pe tona, cobalt – 30 grame pe tona, galiu – 300 grame pe tona, germaniu – 20 grame pe tona, wolfram, molibden etc.

Daca punem aceste resurse in context mondial, realizam ca, practic, detinem o comoara a carei valoare este in continua crestere si unul dintre putinele lucruri care ne-a mai ramas, asistand la epuizarea resurselor de energie si nevoia dezvoltarii energiilor regenerabile, a panourilor fotovoltaice si turbinelor eoliene, descoperim ca prima criza cu care se va confrunta lumea nu va fi cea petroliera ci a metalelor neferoase.

Galiu, spre exemplu, care se gaseste la Rosia Montana in cantitati de 300 de ori mai mari decat aurul, este folosit in fabricarea panourilor fotovoltaice si pretul actual este de 900 de dolari pe Kg.  Utilizarea lui va creste pe masura ce tehnologiile vor fi perfectionate si rentabilitatea energiei solare va creste cu scumpirea petrolului.

26% din resursele de cupru extractabil din scoarta Pamantului s-au pierdut deja in gropi de gunoi. Inchiderea minei de cupru de la Rosia Poieni pentru a se face loc RMGC  a dus la disponibilizarea a sute de muncitori, de care oficialii Gold Corporation nu isi aduc aminte cand fac calculele locurilor de munca.

Din anumite informatii, in contractul de concesiune secretizat (de ce secretizat???) se spune ca orice metal in plus recuperat intra in beneficiul celui care exploateaza zacamintul. Falsa desecretizare trambitata de Traian Basescu nu a facut lumina asupra acestui aspect.

Turcia, Cehia, Grecia, Costa Rica, Germania, Argentina, Filipinie au interzis mineritul cu cianuri (de ce guvernantii nostrii permit ?!).

Parlamentul European a cerut Comisiei Europene interzicerea acestei tehnologii de minerit pana la sfarisitul anului 2011. Aduceti-va aminte de accidentul de la Baia Mare de acum 10 ani. Ungaria l-a considerat cea mai mare catastrofa dupa Cernobal. Statul roman are de platit circa 200 de milioane de dolari despagubiri.

La Rosia Montana ar urma sa se foloseasca aproximativ 1.561.000 tone substante periculoase, dintre care 84.000 tone de cianura in cea mai mare cariera cu crater deschis din Europa si cel mai mare baraj, inalt de 185 m. Ganditi-va la efectele pe care un posibil accident le-ar avea asupra Deltei Dunarii, un ultim bastion european pentru protejarea biodiversitatii.

Rosia Montana este unul dintre siturile cele mai bogate in resurse de patrimoniu cultural ale Romaniei, cuprinzand intr-un teritoriu intins pe cca. 650 ha 50 monumente istorice clasate, dintre care 7 desemnate ca monumente de valoare nationala si universala. De asemenea, patrimoniul cultural de la Rosia Montana este recunoscut si prin Planul de Amenajare a Teritoriului National.

Acest statut juridic de protectie plaseaza Rosia Montana inaintea multor orase ,prin numarul si valoarea monumentelor istorice si pe primul loc intre asezarile rurale ale Romaniei.
Conform legii, protejarea si punerea in valoare a acestor valori instituite reprezinta lucrari de utilitate publica, de interes national.

Academia Romana, Casa Regala, ICOMOS (Comitetul International al Monumentelor si Siturilor), ca organizatie expert a UNESCO, Ad Astra, Alburnus Maior, ONG-uri din Romania si internationale, numerosi experti, institutii, studenti si cercetatori romani din strainatate (RSSA, LSRS) recomanda si sustin includerea Rosiei Montane in Patrimoniul UNESCO.

Constatam ca rusinea de a fi roman si lipsa de reactie a romanilor in fata nedreptatilor a fost indusa de aceleasi televiziuni, la care cascam gura prostiti si care astazi sunt complice la cel mai mare jaf din istoria poporului roman.

Pentru faptul ca citesti acest e-mail, este dovada ca te afli printre putinii care au rezistat campaniei de dezinformare in care au fost angajate televiziunile sau alte mijloace de aburire nationala, de aceea  iti solicitam implicarea nu doar ca simplu semnatar, ci ca militant, sa faci cunoscut adevarul despre proiectul minier de la Rosia Montana.

Cat te-ai folosit tu pana acum din ceea ce au praduit astia din ce se acumulase in economie???
Mai tii minte cum Dan Iosif vindea discretionar in Italia comorile noastre, artefacte, bratarile de aur de mii de ani si totul mana in mana cu mafia???

Pana cand nu reusim sa ne alegem un conducator cu frica de Dumnezeu, e mai bine sa lasam totul neatins si, daca vor aparea tehnologii noi de exploatare, atunci vom putea sa ne bucuram de acele bogatii pentru care strabunii nostri si-au varsat sangele…, sfintind pamantul asta pe care noi, nu numai ca nu-l aparam, ci il spurcam cu cianuri…

Elena, ajutată de câț’va oameni cu suflet, terminasă casa încă de p’in vară. De-o parte și de alta a aleii dintre poarta și scara cășii pietruită de bunicu-său Ion, Elena plantase câț’va trandafiri, și printre ei, tufe de regina-nopțî’ și lalele. Sus, pe pri’vorul tinzî’, în ulcele mai mari de pământ sau în cutii mari de conserve -nvelite cu coală albastră, mușcate, cerceluși și ghețișoare îi dădeau cășii un aer vesel. Era-nceputu’ lu’octombrie și-ncepusără scoala de două săptămâni și mai bine. Neluțu să mai deșirase oleacă iar Elena fusăsă nevoită să-i mai dea drumu’ la pantalonii și la haina de elev. Uniforma ei cea veche pe care-o transformase cu un an înainte, îi era încă bună deși era destul de decolorată. Cu ce bani mai avea ea din pensia de urmaș, bunicu-său Ion îi mai dăduse, și-și cumpărase câte-o pereche de pantofi pentru ea și Neluțu. Fusăsă un an bun, și-ajutată de o femeie batrână din vecini, făcuse multe sticle de bulion și zarzavaturi pe care le așezase frumos într-un raft meșterit de bunicu-său în beci. Pe vară a fost cu Neluțu prin pădure și-au adus în câteva rânduri vreo patru saci de mânătărci. Bunicu-său le-a tăiat felii, le-a înșirat pe ață și le-a dat oleacă de fum, apoi le-a agățat pe sub capriorii acoperișului în pod. Cu câteva zile ‘nainte culesăsără via iar mustu’ fierbea-n butoaie-n beci. Aveau trei pogoane și ceva de pământ în luncă cultivate cu porumb, si avusese și două pogoane cu grâu. Se făcuse ceva grâu iar acuma porumbu’ era numa’ bun de cules. Era-ntr-o joi sara. Elena potolisă păsările, porcu’, mulsăsă vaca, și doar ce terminaseră de mâncat.
- Elena tată, zîsă bunicu-său, porumbu-i uscat deja, ar trebui cules. Să vorbim cu niște oameni să ne-ajute să culegem, că uite, vecinii de loc au cules, și-au rămas do’r ai noștrii și ni-i fură careva… Când zîci c-am putea să culegem?
- Lasă bunicule că vorbesc mâne cu niște colegi să vedem cum facem… Om vorbi și cu vecini de-ai noștrii daca pot să ne-ajute…
- Așa tată, că-i păcat de-atâta muncă cu ei…
A doua zî, Elena vorbi cu patru-cinci colegi de-ai ei s-o ajute sâmbăta dimineața. Vineri, când veni de la scoală împreună cu Neluțu după prânz, deja patru care de porumb fusăsără descarcate su’ șopru. Nea Ion Veteranu, împreună cu câț’va vecini culegeau la porumbi, iar două căruțe-i căra acasă. Elena pusă masa și mâncă împreună cu Neluțu, apoi plecară și ei la cules de porumb. Până sara pe-nnoptat, mai mult de jumate din loc fusăsă cules în foi, iar porumbu’, adus acas’ și băgat su’ șopru la scuteală. A doua zî, pe la șapte, șapte și ceva, când să pregăteau din nou să plece pe locu’ cu porumb, Elena să pomeni cu aproape toț’ colegii din clasa ei la poartă. Venisără s-o ajute la cules de porumb. Plecară cu toțî’ pe câmp iar până-n prânz, tot porumbu’ era cules și adus acasă, su’ șopru. Elena-i rugă să rămâie cu toțî’ la masă dar o refuzară. Promisără însă c-or să vină cu toțî’ la clacă, s-o ajute să curețe porumbii de foi.
Peste doua ore, asezaț’ de jur-imprejuru’ grămezii mari de porumb, doozeci și ceva de oameni, colegi de-ai Elenei, dar și câț’va vecini,  curățau porumbii de foi, râzând și glumind. Elena aduse doo galeț’ cu must și doo ulcele de pământ, iar bunicu-său Veteranu, o găleata cu porumb fiert.
- Hai copii, luaț’ porumb fiert și beț’ must! E numai bun, de-acu’ începe să-nțepe la limbă! Pentru noi, ăștia mai bătrâni, cre’ c-un rachiu ar merge! Elena, ia tu tată ulcioru’ ăla-l mare, umple-l cu rachiu și-adu-l încoa’ să ne cinstim și noi, c-o viata are omu’! Păi nu Aurele?
- Așa-i nea Ioane!
Mânile le mergeau tuturora cu repeziciune, în hohotele de râs ale copiilor ce se mai loveau “din greșala” cu cate-un știulete de porumb. Ulcioru’ cu țuica tare de prună ședea-ntr-o parte, din cân’ în can’, câte-un om mai bătrân gustând câte-oleacă.
- Luaț’ tată porumb fiert, hai că să răcesc, îi îndemna pe copii nea Ion Veteranu.
- Nea Ioane, ‘i zîce-un copil, în război ai rămas făr’ de picior?
- În război tată, în război!
- Povestește-ne și nouă cum a fost, îl rugă un băietan mai blonduț.
- Nici nu-m’ vine să-m’ amintesc mă copii c-a fost un iad…
- Haaai, te rugăm nene Ioaneee…
- Ei, mă copii, au fost ani grei anii ăia de război, ferească-ne Dumnezău și Maica Precistă să mai avem așa ceva în țara asta…  În ’41, la-nceputu’ lu’ septembrie, Divizia mea a fost transportată în sectoru’ Don cu trenu’. De unde ne-am dat noi jos din tren, în gara Stalino, am mărșăluit vreo lună jumate, până am ajuns pe linia frontului. În timpu’ ăla, pe front era liniște, așa că ne-am apucat să ne construim adăposturi de iarnă și fortificații. Primu’ atac al rușilor a fost pe la începutu’ lunii noiembrie, cân’ după lupte grele, am reușit să-i respingem. Timp de o lună s-au dus lupte grele, cu morț’ și răniț’ și de partea noastra și-a rușilor, fără să câstige vreunul teren. Trupele noastre aveau echipament vechi iar armamentu’ învechit și depășit. Fiștecare companie, dacă avea câte două mitraliere și un aruncător Brandt, iar plutoanele câte două-trei pistoale mitralieră, în rest… puști ZB cu baionete. De multe ori ajungeam să ne luptăm cu rușii la baionetă și asta era cea mai aprigă luptă. Într-una din luptele la baionetă, am fost nevoit să-mpung cu baioneta-n piept pe-un rus, care trăgându-și sufletu’, mi-a spus în românește că are trei copii acasă. Îl visez și-acu’ și nu-i uit privirea aia care mă mustra… fir’-ar al blestematului de război…, dacă nu-l omoram eu, mă omora el pe mine… Nemțî’ ne dădusără ordin să-mpușcăm toț’ prizonierii ruși. Nu ne convenea treaba asta: una era să omori un om în lupta, și alta să-l omori pe unu’ prins, neînarmat. Prinsăsără ai noștri trei rusoaice-mbrăcate militar și căpitanu’ m-a trimes pe mine cu ele mai încolo-ntr-un zăvoi să le-mpușc. Cum puteam să fac asta? Le-am întrebat de știe românește vr’una. Toate trei știau: erau basarabence, românce de-ale noastre. Le-am zîs să fugă în liniile lor și să nu le mai prind că vin la noi, că ele-s muieri și-i bine să stea acas’ cu copii și părințî’ lor. M-au pupat și-au fugit, iar io am tras o rafală-n pământ, să creadă căpitanu’ meu că le-am împușcat. Am cercat să nu fac rău nici dușmanului, și poate de-aia Dumnezău m-a ferit de moarte. Eeei, geaba cuceream cu pierderi mari o poziție rusească dacă fiind prost înarmați și prea puțini, nu eram în stare s-o păstrăm! La scurt timp, eram daț’ înapoi de ruși. În sfârșit, slavă Domnului, de pe frontu’ rusesc am scăpat nevătămat far’ de nicio zgârâietură. Întoarcerea armelor împotriva nemțîlor m-a prins cu divizia-n refacere, după ce mai mult de jumate din ea fusăsără omorâț’ și răniț’ de ruși. Ei, țîn minte că la Oarba de Mureș, rușii ne-au trimes la atac, promițându-ne că ne sprijină din spate. Comandantu’ companiei noaste ne-a vorbit și ne-a spus să luptăm cu vitejie, să nu ne bizuim pe ruși că n-o să ne ajute, din contră, dacă ne retragem, o să ne împuște. Acolo ne-am luptat țînându-ne cu dințî’ de fiecare palmă de pământ românesc, și de-o parte și de alta rămânând morț’ și răniț’. Noi, românii, am fost de neoprit până am ajuns în Ungaria, la Debrețîn, unde deja eram mai mult decât înjumătățîț’ în urma luptelor. Am rămas acolo câteva zîle, până ne-au venit întăriri din țară și-am pornit iară la atac. Rușii ședeau în spatele frontului, ajutându-ne do’r cu artileria, numa’ atunci când nemțî’ străpungeau liniile noastre. Cele mai grele lupte le-am dus în Munțî’ Tatra. În toamna lu’ 44 a fost încorporat un contingent de tineri (aproape copii) de opt’șpe-douăzăci de ani, au fost instruiț’ câteva săptămâni în țară si trimeși să lupte în Munțî’ Tatra. Săracii, mulț’ dintre ăștia, mai mult neinstruiț’ decât instruiț’, au murit seceraț’ de mitralierele nemțîlor. Noi, românii, aveam echipament prost, mulț’ dintre noi, luptam aproape desculț’. Românii noști, ca-ntotdeauna descurcăreț’, tăiau cauciurile de la mașinile părăsîte de nemț’ și-și făceau opinci. Ha, ha, ha, cică rămăsăsără și nemțî’ miraț’ cân’ vedeau din loc în loc pe stânci în zăpada urme de roț’, că cică să-ntrebau ce mașini au românii de pașesc din stâncă-n stânca! Acolo-n Munțî’ Tatra, încercând cu plotonu’ meu să ocupăm o poziție pe-o stâncă-nnaltă, o schijă mare de brandt mi-a retezat picioru’ ăsta, iar alta m-a rănit în pulpa aluilant picior. N-am mai știut mult timp de mine de-atunci și m-am trezît într-un pat de spital din Ungaria, făr’ de picior și operat la al’lant. Am stat aci o săptămână apoi m-au dus cu trenu’ la un spital în Cluj,unde-am stat o luna. Am ajuns aci acasă abia de Sânta Măria Mare la muierea șifata mea, făr’de-un picior și nenorocit pe viață! Mă măi doare picioru-al zdravăn cân’ să schimbă vremea de romatizmu’ ăsta, în rest, îs sănătos tun la ai șaijcinci de ani ai mei… Pe ăsta, zîce nea Ion ciocănind cu ciumagu-n picioru’ de lemn, l-am schimbat de trei ori pân’ acuma! He, he, ‘i lemn destul în pădure! Gata? Terminarăț’?
- Terminarăm nea Ioane, zîsă vecinu’ Aurel. Mă copii, luaț’ târnele alea tată și hai să-ncărcăm porumbu’ să-l suim oamenilor în pătul!