Cum… care muma a bătrână?
Muma a bătrână, soacra babii Florica şi bunica tatii, o bătrânică micuţă şi slabă, adusă de şale ca semnu-ntrebării. Iera bătrââână, bătrââână, până şi Dumnezău, nu numai ia, îi uitasă vârsta.
Muma a bătrână avea pielea feţei şi a mânilor, alb-rozalie, încreţîtă precum scoarţa de copac, micuţă şi gârbovită cum vă spusăi, do’r oichi-n cap, vioi şi limpez’, de-un albastru senin şi clar ca de copil, de su’ pleoapele-i încercănate rămânând tineri şi iscoditori, precum îi iera şi firea. Iera o bătrână curată, şi toată viaţa iei, i-a plăcut să să-mbrace-n ie şi poale albe, cu cătrinţe decolorate de vreme, poate mai bătrâne ca ia, şi-n picioare cu nişte opincuţe mici, din piele de porc.

Citeste mai departe.. Muma a bătrână »

În dimineta aceasta, m-am sculat bulversat, cu liniştea mea interioară făcută zob din cauza unui vis repetat de nenumărate ori în decursul celor cinzecisipatru de ani de viaţă, dar care, de abia în dimineaţa aceasta mi l-am amintit. E un vis care se repetă de fiecare dată cu aceleaşi amănunte, devenite deja un şablon. De data asta, azi-noapte, s-a mai adăugat ceva, probabil acel ceva făcându-mă să mi-l amintesc pentru prima dată.

E o casă care, nu ştiu unde este aşezată şi cum arată la exterior, dar, fiecare ungher îl cunosc în amănunţime. De fiecare dată, descui cu cheia ce o port în toate visele mele în buzunar, poarta unui gard înalt, zidită din piatră mare, de râu. O alee lungă, din dale mari de beton, străjuită de o parte şi alta de castani mari, totdeauna înfloriţi, cu ronturi de flori, duce la o uşă mare, dublă, cu tăblii de stejar, frumos sculptate. De-o parte şi alta a uşii sunt tufe mari de regina-nopţii.

De fiecare dată, descui uşa cu aceeaşi cheie pe care , de fiecare data o mut în interiorul uşii, şi, intru într-un coridor lung, străjuit pe dreapta de mai multe ferestre cu perdele albe, transparente, prin care se văd ghivece de flori, iar pe stânga, cu şase uşi înalte din stejar lăcuit. Deschid prima uşă, ştiind dinainte că acolo se află bucătăria, o bucătărie simplă, rustica, cu o sobă din cărămidă, cu plită, la gura căreia este o cutie de tablă cu câteva lemne de foc, scurte. La fereastră este o masă acoperită cu o faţă de masă albă, cusută de mână, cu flori colorate, şi patru taburete de bucătărie. Într-un colţ, un pat vechi, învelit cu o velinţă ţesută în război, de sub care se vede un cearceaf, pe marginea căruia se vede o dantelă mare, îngălbenita, făcută cu igliţă.

Lângă pat, pe un scaun, e o găleata plină-ochi cu apă, totdeauna proaspătă şi rece, acoperită cu un capac din lemn, subţire, şi o cană de pământ. Întru întotdeauna în acea bucătărie, mă aşez pe pat şi beau însetat, dar încet, o cană cu apă. Pe un perete, fixată cu pioneze, e o carpeta cusută de mână, cu arnici colorat, cu un bărbat şi o gospodină, iar în partea de jos scrie: ” Plăcinte şi cozonac, barbatelului să-i fac ” Patru camere sunt mobilate diferit, la fel de fiecare dată, pe jos sunt covoare mari ce acoperă podeaua, însă pe mobilier, este un strat gros de praf. Intru în fiecare cameră, dau cu degetul pe capul unui studiou sau masă, lăsând o urmă curată. În fundul coridorului este o masă cu ghivece de flori şi o găleată plină cu apă şi o cană, tot de pământ.

În stânga este uşă ce dă spre ultima cameră, de data asta goală, cu pereţii şi tavanul plini de igrasie, de pe care se prelinge apă. Ştiu de fiecare dată, că, în dreptul camerei respective, sunt câteva ţigle sparte şi plouă prin acoperiş. Privesc puţin din uşă apoi o închid, iau găleata cu apă şi cana de pământ şi ud toate ghivecele de flori, până la uşă. Las găleata în spatele uşii, trag cheia din uşă şi ies, nu înainte de a încuia uşa de la intrare şi poarta. În bucătărie, de data aceasta, în visul de azi-noapte, am găsit-o pe mama, ( moartă acum 27 de ani la numai 49 de ani) îmbrăcată cu un capot vechi, decolorat, de a cărui existentă şi uitasem, cu un ceaun de fontă în care bolborosea mămăliga, pe plita în care duduia focul. Pe masă erau trei farfurii şi trei linguri iar în mijloc, un fund mare de lemn.

“Cheama-l pe taică-tău la masă că-i gata imediat”. În prima cameră, aşezat pe un scaun, la masă, tata, cu ochelarii pe nas, citea un ziar. A murit acum aproape doi ani, la vârsta de 82 de ani. Şi acum, in vis era bătrân, ca în ultimii ani ai vieţii. “Hai tată, ne cheamă mama la masă!” , i-am zis eu.  Am inspectat rapid toate camerele şi am rămas mirat că, de data aceasta, peste tot, praful fusese scuturat şi şters iar florile, udate.

Mă întorc, şi în dreptul uşii deschise a bucătăriei văd pe mama şi tata, şezând la masă, unu-n faţa altuia, cu mămăliga aburindă-n mijloc, fără să mănânce, aşteptându-mă pe mine, ea încă tânără, cu părul negru în cap iar el bătrân, cu mâinile tremurandu-i. Nu intru la ei, ci ies din casă, de data asta fără a mai închide uşa şi poarta, cu sufletul împăcat că de data asta şi în casa mea locuieşte cineva. M-am sculat cu regretul că nici măcar nu i-am sărutat, nu le-am spus cât de mult îmi lipsesc şi nici măcar nu am stat să mănânc cu ei la masă si sa stau de vorba cu ei. Am ieşit din casă împăcat cu mine, cu sentimentul că ŞTIU că în CASA MEA DIN VIS mă aşteaptă cei dragi şi ACOLO mă voi întoarce ODATĂ, mai devreme sau mai târziu.

-    Neică Dumitreee!
-    Ce-i mă Lisandre?
-    Ia opreşte căruţa aia o ţâră!
-     Ptruuu, hooo Mişule!
-    Fusăşi la târg neică?
-    Aha, fusăi!
-    Ce loaşi di pe-acolo?

Citeste mai departe.. De-ale oltenilor mei! »