Dinu Lipatti (19 martie 1917, Bucureşti; d. 2 decembrie 1950)

In muzica Dinu Lipatti s-a considerat a fi finul spiritual al lui George Enescu. La Bucuretti a lucrat cu renumita pedagoga a pianului care a fost Florica Musicescu. A fost coleg cu Maria Fotino, cu Corneliu Gheorghiu. Ulterior, la Paris, s-a perfectionat cu celebra profesoara Nadia Boulanger, cu Alfred Cortot, cu Stravinski. Maturitatea artistica o atinge in ultimul deceniu de viata. Atat in domeniul pianisticii cat si in cel al compozitiei.

Marea majoritate a imprimarilor sale speciale au fost realizate in ultimul an de viata, la insistentele sotiei sale, pianista Madeleine Lipatti; au fost realizate in Elvetia, de catre Casa EMI de catre nu mai putin celebrul producator care a fost Walter Lege, prieten apropiat, in epoca, al multor muzicieni. Este mostenirea cea mai de pret pe care Lipatti o lasa posteritatii, pe care ne-o lasa noua. Iar caracterul exemplar al acesteia se constituie intr-un model de referinta ce nu poate fi ocolit de pianistica actuala. Lipatti a compus cu discretie. in primul rand pentru sine. Ca si in cazul lui Gustav Mahler – in epoca , la inceput de secol, celebru in calitatea sa de dirijor, astazi iubit pentru constructiile sale simfonice postromantice, ca si in cazul lui Constantin Silvestri, mai aproape, in zilele noastre, arta pianistica a lui Dinu Lipatti se alatura domeniului componistic drept un mijloc firesc al comunicarii . Este o comunicare pe care, la fel ca si George Enescu, Lipatti o alimenteaza din prea-plinul unei incarcaturi spirituale de autentica consistenta.

În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Béla Bartók, dar şi Robert Schumann, Edward Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti.

Ion Voicu (n. 8 octombrie 1923, Bucureşti – d. 24 februarie 1997)

Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la Bucureşti, într-o familie de muzicieni: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ştefan Voicu, a cântat la vioară şi contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci şi fraţii săi au îmbrăţişat cariere artistice, Marian şi Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul.

Pe la vârsta de 4-5 ani, după cum avea să povestească mai târziu, Ion îşi dorea să primească o vioară mică, iar de Paşte chiar avea să capete un asemenea cadou. Încântat peste măsură micuţul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoştea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator. La şase ani, Ion Voicu a început studiul viorii. Cu studentul de la Conservator, micul Ion a studiat câţiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depăşit de micul său elev şi le-a recomandat părinţilor să-i găsească un profesor mai bun. Printre cei care l-au iniţiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian şi Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la "Academia Regală de Muzică", unde a intrat direct în anul V.

Fiind admis la Academia Regală de Muzică din Bucureşti, a reuşit să absolve cursurile, care durau şapte ani, în doar trei ani, în 1940. Profesor şi îndrumător i-a fost Constantin Niculescu.

Marii artisti internationali, Menuhin, Oistrach, Voicu, Mehta sunt de etnie internationala.

Primul său loc de munca a fost cel de violonist în Orchestra Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg. Mengelberg nu a fost mulţumit la început de el şi i-a cerut lui Ion Voicu să-şi părăsească locul din orchestră şi să poftească afară: violonistul cunoştea foarte bine lucrarea pe care o repetau, se plictisea şi se foia pe scaun. Directorul de pe atunci al Orchestrei Radio era renumitul Theodor Rogalski, care a intuit uriaşul pontenţial al tânărului Ion Voicu şi la sprijinit, rugându-l pe Mengelberg să accepte să-l audă cântând o piesă. După ce Voicu a interpretat căteva partituri de Bach, Beethoven şi Mendelssohn Bartholdy, Mengelberg a spus:
Colaboraţi la Wikicitat „Acum înţeleg, el nu e făcut să fie component al unei orchestre. Este făcut pentru o carieră solistică.”
({{{2}}})

A devenit solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concertele sale a atras atenţia lui George Enescu, care i-a oferit lecţii gratuite.

În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la Bucureşti un concurs muzical, iar Ion Voicu a obţinut primul loc.

Din 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski cu violonişti celebri ca George Enescu şi David Oistrakh.

În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susţinut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin.

Cele peste 100 de LP-uri şi CD-uri cu înregistrări ale concertelor sale i-au adus faima peste tot. De la opere uitate şi readuse în actualitate, până la lucrări noi, scrise special pentru el de compozitori români şi străini, din repertoriul lui Voicu nu a lipsit nimic. A cântat alături de Yehudi Menuhin, David Oistrakh, Leonid Kogan sau Igor Oistrah.

Statul român i-a dat maestrului în folosinţă o vioară "Stradivarius", fabricată în 1702, care a aparţinut lui Joseph Joachim.

Vioara Stradivarius a fost achiziţionată de statul român, în 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la preţul de 80.000 de franci elveţieni. La 7 septembrie 1956, Ministerul Culturii şi maestrul Ion Voicu au încheiat un contract de comodat care avea ca obiect darea în folosinţă a viorii. Contractul de comodat a încetat în 1986, când Ion Voicu a restituit instrumentul Filarmonicii "George Enescu". Ulterior, vioara a ajuns în posesia Muzeului Naţional de Artă al României. În 5 ianuarie 1990, Ion Voicu a ridicat vioara Stradivarius, care a rămas posesia familiei, după moartea sa, în 1997.

Pe 9 martie 2007, după îndelungate discuţii cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Mădălin Voicu a predat vioara ministrului culturii, Adrian Iorgulescu.

Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti timp de zece ani. A contribuit la crearea "Orchestrei de Cameră" în 1969 cunoscută în întreaga Europă şi prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaţionale. Aceasta este în prezent condusă de fiul său, Mădălin Voicu.

Marii artisti internationali nu au etnie. Exemplu: Menuhin, Oistrach, Mehta, Voicu.

( Preluat de pe http://ro.wikipedia.org)

Daca in tineretea mea, in anii ’70-’80 se asculta numai muzica de calitate, astazi, pretutindeni, in parc, in mijloacele de transport in comun, in autoturismele de lux, la vecinul de apartament, la strand, la munte, pe litoral, la o iesire la iarba verde, pretutindeni, urechile sunt deranjate de o muzica de prost gust, kitsch-uri muzicale interpretate de cantareti agramati si semianalfabeti. Este vorba despre manele, gen “muzical” heterogen, importat de aiurea, cu linii melodice cu influente turco-indiano-sarbo-tiganesti, cu versuri care in general preamaresc avutia venita din nemunca, baietii descurcareti, de bani-gata, in versuri stangace si sarace. Astazi, multi tineri iubitori de manele sunt in stare sa-ti fredoneze “slagarele” lui Adi Minune, Sorin copilul de aur, Denisa, Guta, Adi de la Valcea sau mai stiu eu care, dar nu a auzit de un Enescu, Ciprian Porumbescu sau alti titani ai muzicii clasice romanesti sau de interpreti de valoare ai muzicii usoare sau populare romanesti.
Desi nu sunt specialist in domeniu, am pretentia ca macar recunosc una din creatiile muzicienilor romani. Imi permit sa amintesc aci cativa dintre muzicienii romani care sunt de notorietate mondiala.

George Enescu (19.08.1881-05.05.1955)
Nascut in nord-estul tarii, in satul Liveni-Virnav, ca unic fiu al unui administrator de mosie si al unei invatatoare, George Enescu primeste primele lectii de vioara de la un lautar, apoi lectii serioase la Botosani. Absolva Conservatorul de muzica din Viena cu medalia de aur. Peste cativa ani, isi continua studiile la Conservatorul de la Paris, avandu-I colegi, printre altii, pe marii Maurice Ravel si Charles Koechlin. In scurt timp devine unul dintre cei mai vestiti muzicieni europeni, interpretand propria-i creatie, Poema Romana, op 1., intai la Paris apoi la Ateneul roman din Bucuresti. Este membru fondator al Operei Romane, fondeaza o orchestra filarmonica la Iasi. Este primul presedinte al Uniunii compozitorilor romani. A avut un numar foarte mare de creatii, dintre aceste, oprindu-ma sa enumar doar cateva:
Poème Roumaine op.1
Suita a I-a pentru pian op.
Variatiuni pentru douã piani op.5)
Simfonia concertantã pentru violoncel si orchestrã op.8
Suita a I-a pentru orchestrã op.9
Suita a II-a pentru pian op.10
Rapsodia Românã no.1 op.11,1
Rapsodia Românã no.2 op.11,2
Intermezzo pentru instrumente de coarde op.12,1
Intermezzo pentru instrumente de coarde op.12,2
In 1946, Enescu paraseste Romania pentru un turneu inStatele Unite, dupa intoarcere, decizandu-se sa se stabileaswca la Paris. Enescu preda la Mannes School of Music din New York si tine cursuri de maiestrie pentru vioara 1 Bryanstone din SUA si la Siena in Italia. A fost profesorul si prietenul marelui violonist indian, Yehudi Menuhin. Trupul sau se odihneste in cimitirul parizian Pere Lachaise.
 

Rapsodia Romana

Ion Voicu si Yehudi Menuhim

George Enescu, Ciocarlia

Ciprian Porumbescu (14.10.1853-06.07.1883)
A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, apoi a continuat la "Konservatorium für Musik und darstellende Kunst" în Viena, cu Anton Bruckner şi Franz Krenn. Între 1873 şi 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi.A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: "Balada pentru vioară si orchestră" op.29, opereta "Crai nou" pusă în scenă pentru prima data în sala festiva a Gimaziului Românesc din Braşov (astazi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883). În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania, pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”. De asemeni a scris şi melodia fostului imn Trei culori. A fost arestat pentru activitatea sa politică, iar în timpul detenţiei şi-a scris cele mai bune piese. A murit la 29 de ani în Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa "Ciprian Porumbescu". Printre lucrările sale se numără "Rapsodia română pentru orchestră", "Serenadă", "la malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus Igitur", "Odă ostaşilor români" şi altele. A compus de asemenea capodopera muzicala “Balada”. (sursa:www. /ro.wikipedia.org)

Balada, Ciprian Porumbescu (fragment din film)

Ciprian Porumbescu, Zana Dunarii

Grigoras Dinicu (03.04.1889- 28.04.1949)
Fiu de lautar renumit, Grigoras Dinicu a trait in preajma muzicii populare romanesti, luind primele lectii de la Mos Zamfir, un lautar batran. Intre 1902-1906 absolva Conservatorul de muzica din Bucuresti, unde, pentru a se intretine, este nevoit sa cante la localurile de la “Sosea”. A studiat vioara si compozitia, luindu-si examenul de absolventpe scena Ateneului Roman, interpretand partea solistica a Concertului nr. 1 pentru vioara si orchestra de Niccolo Paganini. A cantat o perioada destul de lunga in localurile bucurestene, unde, pe langa muzica populara, de café-concert, interpreta si muzica clasica. Grigoras Dinicu cunoaste o larga recunoastere internationala cantand pe marile scene ale lumii atat muzica clasica, cat si muzica populara romaneasca, multe piese populare fiind compuse de acesta.
Interpretarea sa se distingea prin virtuozitate, muzicalitate si caldura. El este autorul unui numar mare de piese muzicale, printre care cunoscuta "Hora staccato", compusa in 1906, , orchestrata de Vladigherov precum si a unor lucrari care s-au impus in repertoriul solistilor si al ansamblurilor de muzica populara: Hora martisorului, Zboara randunica mea.
Ramane memorabila virtuozitatea de care a dat dovada in interpretarea Ciocarliei.
Talentul sau a fost recunoscut si a efectuat numeroase turnee reprezentand Romania peste hotare. O inregistrare istorica dateaza din 23 dec. 1932, la "Bell Telephone Laboratories", cu "Hora staccato".
A participat la Expozitia mondiala de la Paris din 1937, unde a impresionat vizitatorii interpretand faimoasa "Ciocarlia" atragand atentia lumii asupra comorilor folclorului romanesc.
In unanimitate este desemnat sa reprezinte Romania si la urmatoarea Expozitie mondiala de la New York, din 1939, fiind alaturi de Maria Tanase, "ambasadori ai muzicii populare romanesti".

Grigoras Dinicu, Hora Staccato

Grigoras Dinicu, Hora martisorului- interpreteaza violonistul Ion Voicu