Astfel, Nicolae Filimon, autorul romanului “Ciocoii vechi si noi”, a fost primul critic muzical roman. Nicolae Filimon vorbeste despre originea lautarilor si despre muzica lautareasca. In opinia sa, muzica bisericeasca a stat la baza crearii baladelor si cantecelor lautaresti. Aceasta parte a muzicii este numita muzica profana, pentru ca este “necesarie pentru delectarea societatii”. Iata aici, unul din articolele sale referitoare la muzica lautareasca.

Tot in aceasta cronica muzicala sunt prezentate instrumentele folosite de lautarii vremii: vioara, cobza, naiul si violoncelul. Criticul Nicolae Filimon vorbeste si de folosirea unor instrumente muzicale europene pentru transformarea bandelor lautaresti in orchestre. Insa tot Nicolae Filimon propune lasarea bandelor lautaresti sa se organizeze dupa bunul plac, ci nu crearea de orchestre care s-ar adresa doar celor bogati.
De la sat la curţile domneşti şi de la sat la oraş. Sunt două etape distincte în muzica lăutăreasca, vechiul şi noul. În momentul în care muzica lăutărească de la sat a ajuns în mahalalele oraşelor, s-a schimbat, căpătând atitudinea de rigoare, expunând viaţa din cârciumi sau iubirile ascunse într-un stil mai direct, poate socand pe cei care se declarau puritani.
Cu toate astea, nimic nu este vulgar in muzica lautareasca.Nu este expusa decat simplitatea si profunzimea omului nativ, care prin cantec incearca sa-si faca auzite framantarile si simtirile sufletului sau, de cele mai multe ori, nepercepute si neintelese de cei ce se cred cultivati si rafinati. O astfel de muzica nu poate fi simtita decat de cei cu sufletul curat si sensibil, indiferent de grad de cultura.

Iata cativa din lautarii de ieri:

Departe de a pretinde ca prin aceste cateva clipuri s-a epuizat muzica lautareasca veche, prin acest articol, doresc sa dovedesc tinerilor si celor mai putin tineri, ca aceasta este adevarata muzica lautareasca cu care se delectau la nunti, botezuri sau chefuri in fata unui pahar de vin bun, parintii si bunicii lor, ci nu manelele, muzica inculturii si a prostului gust, cu linii melodice imprumutate de aiurea, straine de muzica lautareasca sau populara romaneasca autentica.

Am folosit ca surse:

http://www.lautari.ro

http://ro.wikisource.org/wiki/L%C4%83utarii_%C5%9Fi_compozi%C5%A3iunile_lor

http://youtube.com

Daca ne uitam la multe produse straine, ele sunt ambalate frumos, stiu sa atraga clientul, desi calitatea produsului, nu de putine ori, este cu mult inferioara unui produs similar autohton. Luam exemplu batranul Aro: cu ce putea fi mai prejos unui autoturism de teren strain daca ar fi avut o vopsea de calitate, tot felul de briz-brizuri nichelate, un bord mai modern si un motor mai bun? Sau un articol vestimentar de dincolo, cu un ambalaj atragator dar confectionat dintr-un material jenant de inferior celui romanesc. Aici, pe aceasta tema, putem spune mai multe: despre frumusetile naturale ale Romaniei pe care nu stim sa le punem in valoare si slava domnului, avem destule fata de altii dar… degeaba. Romania ar putea deveni o tara turistica din care s-ar castiga bani buni, dar ce sa-i faci, Dumnezeu iti da, dar in traista nu-ti baga!

Nu era suficienta superficialitatea de care dadeam dovada pana acum douazeci de ani, trebuia sa ne-o manifestam si pe plan cultural. Astfel, folclorul autentic, muzica usoara si cea clasica a fost inlocuita de o mare parte a romanilor, de deseuri sonore cu versuri agramate cu linii melodice de aiurea: manelele, ce au inlocuit muzica de calitate. Nu era suficienta manelizarea in muzica, acum se manifesta si manelizarea in arta si vulgarizarea acesteia. “Artistii” plastici creeaza “opere” de o vulgaritate extrema si hidoasa, poate intocmai pe gustul iubitorilor de kitsch-uri, dar ceea ce este mai grav este ca anumite personalitati cu pretentii intelectuale popularizeaza aceste “opere de arta” expunandu-le si peste hotare.

Superficialitatea nu se manifesta doar la plebeii de rand ci si la nivel inalt, la politicieni, la cei ce ne conduc. Incepand cu parlamentarii care voteaza legi ineficiente, cu ministrii din guvern ale caror palarii sunt prea mari pentru propriile capete (mai nou dand dovada de prost gust in modul de a se imbraca si ridiculizati “diplomatic” de Berlusconi) si pana la presedintele brusc interesat de soarta capsunarilor, acum, in precampania electorala pentru PD-L, cu totii manifesta o crasa superficialitate in modul de a conduce o natiune. Este binecunoscut sfatul unui revolutionar: “Mircea, fa-te ca lucrezi!”. Ei, acelasi lucru il fac si cei de mai sus: se fac ca ne conduc!

Daca in tineretea mea, in anii ’70-’80 se asculta numai muzica de calitate, astazi, pretutindeni, in parc, in mijloacele de transport in comun, in autoturismele de lux, la vecinul de apartament, la strand, la munte, pe litoral, la o iesire la iarba verde, pretutindeni, urechile sunt deranjate de o muzica de prost gust, kitsch-uri muzicale interpretate de cantareti agramati si semianalfabeti. Este vorba despre manele, gen “muzical” heterogen, importat de aiurea, cu linii melodice cu influente turco-indiano-sarbo-tiganesti, cu versuri care in general preamaresc avutia venita din nemunca, baietii descurcareti, de bani-gata, in versuri stangace si sarace. Astazi, multi tineri iubitori de manele sunt in stare sa-ti fredoneze “slagarele” lui Adi Minune, Sorin copilul de aur, Denisa, Guta, Adi de la Valcea sau mai stiu eu care, dar nu a auzit de un Enescu, Ciprian Porumbescu sau alti titani ai muzicii clasice romanesti sau de interpreti de valoare ai muzicii usoare sau populare romanesti.
Desi nu sunt specialist in domeniu, am pretentia ca macar recunosc una din creatiile muzicienilor romani. Imi permit sa amintesc aci cativa dintre muzicienii romani care sunt de notorietate mondiala.

George Enescu (19.08.1881-05.05.1955)
Nascut in nord-estul tarii, in satul Liveni-Virnav, ca unic fiu al unui administrator de mosie si al unei invatatoare, George Enescu primeste primele lectii de vioara de la un lautar, apoi lectii serioase la Botosani. Absolva Conservatorul de muzica din Viena cu medalia de aur. Peste cativa ani, isi continua studiile la Conservatorul de la Paris, avandu-I colegi, printre altii, pe marii Maurice Ravel si Charles Koechlin. In scurt timp devine unul dintre cei mai vestiti muzicieni europeni, interpretand propria-i creatie, Poema Romana, op 1., intai la Paris apoi la Ateneul roman din Bucuresti. Este membru fondator al Operei Romane, fondeaza o orchestra filarmonica la Iasi. Este primul presedinte al Uniunii compozitorilor romani. A avut un numar foarte mare de creatii, dintre aceste, oprindu-ma sa enumar doar cateva:
Poème Roumaine op.1
Suita a I-a pentru pian op.
Variatiuni pentru douã piani op.5)
Simfonia concertantã pentru violoncel si orchestrã op.8
Suita a I-a pentru orchestrã op.9
Suita a II-a pentru pian op.10
Rapsodia Românã no.1 op.11,1
Rapsodia Românã no.2 op.11,2
Intermezzo pentru instrumente de coarde op.12,1
Intermezzo pentru instrumente de coarde op.12,2
In 1946, Enescu paraseste Romania pentru un turneu inStatele Unite, dupa intoarcere, decizandu-se sa se stabileaswca la Paris. Enescu preda la Mannes School of Music din New York si tine cursuri de maiestrie pentru vioara 1 Bryanstone din SUA si la Siena in Italia. A fost profesorul si prietenul marelui violonist indian, Yehudi Menuhin. Trupul sau se odihneste in cimitirul parizian Pere Lachaise.
 

Rapsodia Romana

Ion Voicu si Yehudi Menuhim

George Enescu, Ciocarlia

Ciprian Porumbescu (14.10.1853-06.07.1883)
A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, apoi a continuat la "Konservatorium für Musik und darstellende Kunst" în Viena, cu Anton Bruckner şi Franz Krenn. Între 1873 şi 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi.A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: "Balada pentru vioară si orchestră" op.29, opereta "Crai nou" pusă în scenă pentru prima data în sala festiva a Gimaziului Românesc din Braşov (astazi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883). În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania, pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”. De asemeni a scris şi melodia fostului imn Trei culori. A fost arestat pentru activitatea sa politică, iar în timpul detenţiei şi-a scris cele mai bune piese. A murit la 29 de ani în Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa "Ciprian Porumbescu". Printre lucrările sale se numără "Rapsodia română pentru orchestră", "Serenadă", "la malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus Igitur", "Odă ostaşilor români" şi altele. A compus de asemenea capodopera muzicala “Balada”. (sursa:www. /ro.wikipedia.org)

Balada, Ciprian Porumbescu (fragment din film)

Ciprian Porumbescu, Zana Dunarii

Grigoras Dinicu (03.04.1889- 28.04.1949)
Fiu de lautar renumit, Grigoras Dinicu a trait in preajma muzicii populare romanesti, luind primele lectii de la Mos Zamfir, un lautar batran. Intre 1902-1906 absolva Conservatorul de muzica din Bucuresti, unde, pentru a se intretine, este nevoit sa cante la localurile de la “Sosea”. A studiat vioara si compozitia, luindu-si examenul de absolventpe scena Ateneului Roman, interpretand partea solistica a Concertului nr. 1 pentru vioara si orchestra de Niccolo Paganini. A cantat o perioada destul de lunga in localurile bucurestene, unde, pe langa muzica populara, de café-concert, interpreta si muzica clasica. Grigoras Dinicu cunoaste o larga recunoastere internationala cantand pe marile scene ale lumii atat muzica clasica, cat si muzica populara romaneasca, multe piese populare fiind compuse de acesta.
Interpretarea sa se distingea prin virtuozitate, muzicalitate si caldura. El este autorul unui numar mare de piese muzicale, printre care cunoscuta "Hora staccato", compusa in 1906, , orchestrata de Vladigherov precum si a unor lucrari care s-au impus in repertoriul solistilor si al ansamblurilor de muzica populara: Hora martisorului, Zboara randunica mea.
Ramane memorabila virtuozitatea de care a dat dovada in interpretarea Ciocarliei.
Talentul sau a fost recunoscut si a efectuat numeroase turnee reprezentand Romania peste hotare. O inregistrare istorica dateaza din 23 dec. 1932, la "Bell Telephone Laboratories", cu "Hora staccato".
A participat la Expozitia mondiala de la Paris din 1937, unde a impresionat vizitatorii interpretand faimoasa "Ciocarlia" atragand atentia lumii asupra comorilor folclorului romanesc.
In unanimitate este desemnat sa reprezinte Romania si la urmatoarea Expozitie mondiala de la New York, din 1939, fiind alaturi de Maria Tanase, "ambasadori ai muzicii populare romanesti".

Grigoras Dinicu, Hora Staccato

Grigoras Dinicu, Hora martisorului- interpreteaza violonistul Ion Voicu

Din punct de vedere matematic, nimicul este ceva ce tinde la zero sau, mai putin, ceva ce tinde la minus infinit.
” Nimicul e-n toate,
E-n cele ce sunt…”
ca sa parafrazez un vechi poet prolecultist, stiti care…
Nimicul este searbad, nu ne aduce nimic nou, suntem inconjurati pretutindeni de nimic, suntem condusi de nimic, industria romaneasca este patronata de nimic, agricultura – de nimic, cultura romaneasca, arta moderna este promovata in exterior de nimic si de niste NIMENI, sportivii olimpici romani care aduc in tara medalii sunt ajutati de un mare NIMIC cu…lacrimi si cu…nimic.

Periodic avem mariri inflationale de preturi urmate de cresteri salariale…de nimic. Tot romanul (aproape), dupa plata facturilor la intretinere, apa, curent, gaze si ratele la banci, se uita-n portofel si vede… nimic.
Nimicul ne patroneaza viata, peste tot suntem inconjurati de nimic iar romanii cu o cultura indoielnica, prefera nimicul: toata muzica romaneasca de calitate este data la o parte, fiind preferat nimicul- manelele care-ti polueaza urechile pe strada, in troleu, la strand, la munte, la mare, la vecin, “muzica” data la maxim, cu ostentatie.

Avem batrani cu pensii jenante care au construit totul in tara asta iar noi, ca recompensa si recunostinta, (si aci ma refer la conducatorii nostri- oameni de nimic) le dam aproape nimic, desi ei ne-au dat totul sa ne creasca si sa ne educe.
Sunt oameni in tara asta care mananca aproape nimic, in buzunare- nimic.
Toti suntem patronati de acest NIMIC: unii il au in cap, unii in buzunare, altii in stomac, altii in garaj, altii in pat, altii in inimi dar cei mai fericiti sunt cei care, din punctul de vedere al sanatatii, n-au nimic- adica sunt sanatosi. Inchei dizertatia mea despre nimic, urand tuturor prietenilor mei sa aveti TOTUL, dar NIMIC boli, NIMIC saracie si NIMIC necazuri.

Doamne da bună-i! Îmi savurez cafeaua şi ţigara gândindu-mă la ziua care începe: drumul până la serviciu cu autobuzul, în care trebuie să suport manelele şoferului, să suport apoi căldura toridă, câte-o toană a şefului şi multe altele. După muncă, iar mersul spre casă cu autobuzul, curent, manele,picoteală. Îmi iau geanta în care-mi pun pachetul pregătit de seara, pachetul de ţigări şi ies în răcoarea dimineţii spre staţia de autobuz. Strada proaspăt stropită şi mirosul florilor proaspăt udate din ronduri, parcă mă mai dispun un pic. Îmi iau inima-n dinţi şi-mi zic că, în definitiv, nici dracu’€™ nu poate fi chiar atât de negru.