Înainte de a avea acest blog, eram un simplu “vagabont” virtual, ce hălăduiam, nu de puţine ori fără ţintă, rătăcindu-mă prin imensa lume a Internetului.

De multe ori, în discuţiile cu fiul meu Mitruţ, comentam diverse posturi de pe bloguri sau alte site-uri, mai mult sau mai puţin ştiinţifice.

În plus, diverse amintiri [...]]]>

Chiar, de ce? Bună întrebarea!

Înainte de a avea acest blog, eram un simplu “vagabont” virtual, ce hălăduiam, nu de puţine ori fără ţintă, rătăcindu-mă prin imensa lume a Internetului.

De multe ori, în discuţiile cu fiul meu Mitruţ, comentam diverse posturi de pe bloguri sau alte site-uri, mai mult sau mai puţin ştiinţifice.

În plus, diverse amintiri din copilăria mea, povestite lui, am observat cât îl fascinau, aşa că, într-o zi, l-am rugat să-mi “faca” un blog.  La auzul dorinţei mele a zâmbit amuzat şi ca să-mi facă hatârul, mi l-a “facut”.

La început, blogul a fost o joacă pentru mine, un simplu moft. Ulterior, m-a prins. La început, prin povestirile mele, apoi prin romanul “O viaţă împreuna”, publicat de-ocamdată doar pe blog pe măsură ce-l scriu, îmi doresc să realizez o “monografie” a satului gorjenesc, cu tradiţiile şi limbajul specific, cu bucuriile şi necazurile lui şi nu în ultimul rând, cu lumea mirifică a copilului de la ţară.

Cum m-am hotărât să scriu un roman? Încă de la apariţia pe blog a primelor mele povestiri, am primit multe comentarii, nu puţine fiind ale unor scriitori şi poeţi valoroşi, care mi-au apreciat “opera”.

Tocmai aceste aprecieri ale comentatorilor mei, cât şi cele ale cunoscuţilor şi prietenilor, m-au făcut să continui şi să scriu şi un roman. Întru-cât, limbajul pur gorjenesc, cu neologismele (gorjenismele, le spun eu) specifice, a fost apreciat ca fiind o noutate în scrisul românesc, am gândit să continui în această notă.

Deoarece timpul meu liber fiind extrem de redus, nu pot posta zilnic deşi mi-aş dori acest lucru.

Aştept comentariile dumneavoastră, cu aprecieri (numai dacă e cazul), sfaturi si de ce nu, critici.