Anunnaki aveau doi conducatori, Enlil si Enki, ce detineau intreaga putere si erau fiii lui Anu, conducatorul suprem al celor de pe Nibiru. Enki este cel care i-a creat pe oameni cu scopul de a-i scuti pe Anunnaki-i ce lucrau in minele din Africa de Sud. Conform scrierilor sumeriene, Marele potop se refera la o incercare a lui Enlil de a distruge rasa umana de sclavi.

Intre Enlil si Enki s-a creat o apriga disputa in a distruge sau a pastra rasa de sclavi, creindu-se intre ei animozitati ce au dus ulterior la razboaie. Invins de Enki, Enlil a fost nevoit sa se reintoarca pe Nibiru, unde i s-a dat o alta misiune. Enki, ramas pe Pamant, ajunge la concluzia ca rasa umana se poate descurca si singura si se poate inmulti si pleaca de asemenea pe Nibiru.

1. Legenda genezei omului

Zeii sumerieni, condusi de Enlil si Enki au venit cu “carele lor de foc” pe Pamant si s-au stabilit intre Tigru si Eufrat, la sud de muntele Ararat (exact interitoriul localizat de Biblie ca fiind Gradina Edenului). Zeii (Annunaki) exploatau minereu aurifer din minele din Tara de Jos (dupa Sitchin, Rhodezia sau Africa de Sud, unde, intr-adevar, s-au descoperit urmele unor exploatari preistorice), apoi il transportau cu “barcile scufundate” pana in Sumeria.
Dupa 40 de “perioade” (un an?) de lucru anevoios in mine, Annunaki s-au revoltat si au venit la Enki: “Marite zeu, nu mai vrem sa lucram in mina. E o munca grea si degradanta.” Enki I-a intrebat: “cine vreti sa scoata aurul cel atat de necesar noua?” , la care, Annunaki vin si cu solutia: “Creaza niste lucratori primitivi”. Aurul extras era necesar Annunaki-lor pentru confectionarea de podoabe si pentru carele lor de foc (echipament electronic pentru aeronave).
De aici incepe legeda propriu-zisa a genezei omului in varianta sumeriana. Enki “a luat samanta unui animal paros, care merge cand in doua, cand in patru picioare si mananca iarba, precum gazelele” si a fecundat-o in repetate randuri pe “Zeita Mama”. Au luat astfel nastere primii oameni, care, o data ajunsi la maturitate, Enki a realizat ca nu sunt in stare sa procreeze.


 

In urma cercetarilor ulterioare, s-a observat ca progeniturile ce iau nastere din incrucisarea a doua specii diferite, nu procreaza (ex. catarul, obtinut din incrucisarea dintre iapa si magar este steril). Vazand ca experimentul sau nu este unul reusit, Enki revine asupra lucrarii sale.
Ia din nou samanta animalului paros, lucreaza asupra sa (inginerie genetica?), fecundeaza ovulele a 14 femele de animal paros, pe care le implanteaza in uterele a 14 zeite. Iau nastere astfel, 7 barbati si 7 femei, perfecti asemanatoti intre ei (clonare). De data aceasta, oamenii erau capabili sa se inmulteasca . Oamenii nou creati aveau caracterele zeilor, respectiv erau foarte inalti, traiau foarte mult (vezi aici similitudini cu Biblia: Noe, Matusalem, etc.) si erau deosebit de puternici si inteligenti.
La inceput, spun legendele sumeriene, oamenii nu aveau voie sa se imperecheze decat cu zeii, pastrand caracterele acestora, dar, dupa o perioada de o mie de ani, acestia, inmultindu-se peste masura, nu au mai putut fi controlati si au inceput sa se inmulteasca intre ei, avand si legaturi incestuoase.
Datorita acestui fapt, speta umana a inceput sa degenereze, ei incepand sa semene tot mai putin cu zeii, traind mult mai putin, fiind mai putin inalti, deci asemanandu-se tot mai putin cu creatorii lor.
Tragand o concluzie personala, daca ar fi sa dam crezare ledendei sumeriene a Genezei omului, aceasta ar fi intermediara intre mitul biblic al Genezei omului si teoria evolutionista a lui Darwin, omul fiind creat de Zeu prin combinarea ADN-ului primatelor cu ADN-ul propriu. Avand in vedere rezultatele notabile obtinute in ingineria genetica in zilele noastre, am putea crede autenticitatea acestei legende.

(va urma)