După atâtea zile în care se aduc omagii fiinţei supreme, femeia, iată că a venit şi rândul nostru, al bărbaţilor! 9 martie e Ziua Mucenicilor, ziua celor 44 de pahare de vin pe care e musai că un bărbat să le dea peste cap, nu de alta, dar aşa cere tradiţia!
Paharele de vin sunt închinate în cinstea celor 40 de Mucenici Martiri ce s-au sacrificat acum 2000 de ani pentru credinţa creştină. Românul, de felul său mai generos, a mai adăugat 4 la numărul iniţial, că de, sună mai frumos_ Tradiţia mai spune că în această zi, femeia trebuie să facă mucenici, iar bărbatul să afume casa, pentru că anul în curs să le aducă prosperitate şi sănătate. Şi dacă tot veni vorba de de fum… de ce nu s-ar afuma şi ei? Că doar, deh! Dacă asupra casei are astfel de efecte, asupra bărbatului de ce nu ar avea? Păi nu?

Apăi, daca-i chef, chef să fie! Invit la chef pe toţi bărbaţii din blogroll să „execute” câte 44 de pahare! Vinu-i d’ăla de buturugă, din via mea de pe coastă! Pentru divertisment, am invitat şi câteva strâmteze… pardon, stripteze, sa înveselească atmosfera!

Îi astept la chef-de-chef pe următorii:

Să fac prezenţa invitaţilor:
Tizul cu aburelile lui, Adam, Adrian Barbat, Adrian Enache, Alex Mazilu, Alexandru Marin, Alin Farcas, Andrei, BACIO- Mihai Vulpe, Baiatul ciudat, black-angel– Costel, Blogatu, ReFu, conasu’ Ion Dascalu, Bobo, Calin Hera, Chinezu, Ciutacu, Codeus, Cristian Bogdan Hotnoga, Dan Brasov, Dan Chichernea, Daniel Vaduva, Darius satmareanul, Dimulescu, Dono, Flavius, George Serban, d-l Daju, artistul Marius Lupu, Hobbitul, Ioan Andoni, Ionuţu, Maestrul Mihai Malaimare, Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Otto Pop, Qadratus, Ionel – Tzuky, SAI, Simion Cristian, cel mai sir de SM, Teiucul, Al 2-lea, Vania (poate sa o aduca si pe Natasa) si nu in ultimul rand, Vlad. Îl aştept la sindrofie şi pe prietenul meu Alberto, chit ca el e cu tăriile!

Sper sa nu fi uitat vreun “flăcau”. În tot cazul, accesul este permis oricărui bărbat amator de un vin bun, deci ne mofturos! Vin este destul: am dat cep unui butoi de 1000 de kile!!!
Interzis accesul la chef cu aparatele foto si de filmat!!!