Micuta mea prietena virtuala Shaina, intr-un comentariu postat de ea in articolul anterior, ingrijorata de absenta mea de pe blog de ceva vreme, ma intreba daca sunt bine. Nu, nu ma mai pot lauda cu o sanatate de fier, avand o boala de circulatie a sangelui (tromboflebita profunda), care odata cu incalzirea timpului incepe sa-mi creeze probleme (umflarea gleznei si dificultate in a sta prea mult in picioare si la mers). Aceasta tromboflebita nefiind de-ajuns, m-am pricopsit de vreun an aproape si cu o insuficienta venoasa (vinisoarele superficiale sunt facute „prastie”, glezna piciorului stang avand o coloratie nu prea normala). Dupa cum stiu marea majoritate a prietenilor mei, de un an de zile locuiesc la tara si desi nu mai pot face efort fizic prea mare, incerc cat de cat sa-mi mai rezolv micile treburi gospodaresti, mai mult sezand pe scaunel.

In ultimele zile nu am mai postat mai nimic, nici macar n-am mai intrat pe blogurile prietenilor deorece ziua n-am timp sa mai intru pe net iar seara… pic lat la pat!

Imi cer scuze ca v-am neglijat si… sper sa ma pun pe roti!