Mai p’in luna lu’ ianoare anu’ de trecu, cam toț’ pretenii mei cu bloage, hotărâsără să și le facă-n violet, cică nu știu după ce vâlvătaie de aceeasi culoare, ca semn al “prețuirii” lor fața de unu care do’r ce-l înscăunasără niște fraieri pe tron. Scrisăsăm și io pe bloaga mea că io nu mi-o fac nici de-al dracu’ movalie, nu că m-aș fi topit după ăla, da’ promiteam să-m’ vacsuiesc în violet atât îmblătoarea din fundu’ curțî’, da’ și cușca lu’ Lăbuș. Ei, m-am țînut de cuvant: le-am văcsît! În violet! Deși îmblătoarea mea arăta ca dracu’ așa violet cum iera, de vă spui drept, nici nu-m’ venea s-o văd, dar’mite să mai și intru-n ea de urâtă ce era așa movalie, da’… când mă podidea oareșce nevoie, era musai să intru, nu să făcea să-mi spurc nadragii la bătrâneață! Cu cușca văcsuită-n violet a fost tărășenia dracu’: can’ a văzut-o bietu’ câne asa-mbrezată, s-a uitat chiorâș la ea si nici de-al dracu’ nu voia să intre-n ea și pace! Ce drac’ mi-a traznit atunci p’in cap? C-o pensulică cu văcsa albă, i-am desenat pe movaliu’ ăla, pe-o parte un volan d-ăla cu care să conduce vaporu’, și pe partea al’lantă, un carlig d-ăla marele de țîne vaporu’ pe loc. Vă zîc io mai târzîu de ce i-a placut lu’ Lăbuș de-a intrat!

Mai an, cân’ i-am pus pe bloaga mea poza lu Lăbuș, apăi toț’ pretenarii mei l-au placut pe Lăbuș, invidioși pe mine că ce frumos câne am (citiț’ ce-au zîs dacă nu credeț’!)! Pen’ că în ăst an am mai mulț’ preteni ca anu’ trecut, țîn mortiș să-l arăt și lor pe Lăbus al meu, uite-așa, să vadă și ei ce câne frumos am și cu ce mă laud! Iote-l pe Lăbuș:

Ie că am câne fain? Am, să-m’ trăiască, mulțămesc, și-al domniilor voastre!

De un’e îl am? Cum de un’e? Iote, mi l-a adus băiatu-al mare, Ion îi zîce, al lu’ nea Doru Călătoru, ăla de-i marinar la Constanța, nu-l știi? Da mă, ăla, ăla! Ei, știa di la mine că n-am câne și-aș vrea unu, c-al bătrân cânele, mi-a murit tăiat de tren săracu și mi-a adus pe Lăbuș de pe-acolo, cân’ a venit pe-acas’ pi la ai lui.

Cică să pripașisă pe puntea vaporului pe care iera Ion ăsta, (Călătoru, de!), ei, și cât îi zîua de lungă, al dracu cățălandru, îi înnebunisă pe biețî’ marinari cu lătratu’ lui! Cică l-au țînut ei pe vaporu’ ăla câteva raite (sau curse, cum le zîc marinarii ăia) da’ cân’ au tras vaporu’ la mal acolo-n Constanța, l-au debarcat. Ar fi murit bietu’ cățăluș călcat de-o mașina ori tranvai, de nu s-ar fi milit de el al lu’ Călătoru și să mi-l aducă mie. Cum dracu-l botezasără marinarii pe vaporu’ ăla al lor, io nu știu da’ io i-am zîs Lăbuș, cum îl chemasă și pe stră-stră-stră-stră-stră-stră-stră-stră-stră-strămoșu’ cânelui de mi l-a tăiat trenu’. Ei, cân’ mi l-a adus marinaru’ al lu’ Călătoru, Lăbuș era tot atât de frumos ca acu’, numa’ c-avea amândoi oichii buni, și-avea ș-un smoc de păr în creștetu’ capului. Lăbuș a fost al dracu’ de mic, da’ nu așa, al dracu’ rău de tot! Păi să vă zîc cum de-a rămas chior Lăbuș! Trecea p’in fața cășii mele moș Vasîle Floștomoc, ăla de-are casa mai sus de Gelu lu’ Flocea din Valea lu’ Calu. Așaaa, trecea cum vă spusăi, moș Floștomoc pín dreptu’ porțî’ mele ș-al dracu’ câne, ăsta, Lăbuș al meu, ce credeț’? Păi nu rupsă frate lanțu’ de sări gardu’ cât îi de nalt și să-nfipsă cu colțî-n curu’ bietului om? Zbiera mă frațîlor bietu’ moș Flostomoc ca din gură de șerpe can’ jigodia asta de Lăbuș al meu smucea-ntr-o parte și alta cu fălcile bine-nfipte-n curu-i, că de durere, bietu’ om, mă iertaț’, să pișasă-n nădragi. Nu-ș’ cum dracu-a putut moș Floștomoc să să răsucească și l-a pleznit cu ciumagu’ pe Lăbuș în cap, lângă oichi, sau dracu’ știe, tomna-n oichi! Ei, numa’ atunci și-a scos cânele fălcile din curu’ lu’ Floștomoc, cân’ l-a pleznit ăsta peste oichi. A rupt-o Lăbuș la fugă-n obor schelălăind, cu oichiu’ atârnându-i din gaura din care-l podidisă sângele șiroaie. Cânele ca cânele, da’ nici moșu Floștomoc n-arăta prea bine. P’in față, nădragii uji pân’ la genunchi de pișat, și-n spate, nădragii rupț’ în cur, o bucă sfartecată de nărodu’ de Lăbuș, și-o pata de sânge cât toate zîlele-n jos, pân’ spre călcâie. Ei, am sarit de-a-n fuga că mă speriasăm și io can’ l-am vazut pe bietu om plin ca dracu de sânge, si-am strigat la muiere să-mi aducă o treanță, ceva, să-i pun omului un’e-l sfârtecasă potaia de Lăbuș. Mi-a adus muierea, auz’ frate, tomnai peșchiru’ cusut de muma, Dumnezau s-o ierte, ăl de l-am purtat de ginere! Nu i l-aș fi pus moșului la cur că-m’ parea rău de peșchir, da’ … l-am pus pân’ la urmă că prea-l podidisă sângele din bucă pe moș, și-apoi cânele nu era al meu? Ce să mai zîc, tărășenia dracu’ cu moșu’ dup’ aia! I-auz, cică să-i plătesc trei sute de lei c-a dat doctorului să-i coase buca, și să-i cumpăr și-o păreiche de nădragi noi, c-ăia de i-a rupt Lăbuș erau nădragii lui ai buni cu care mergea dumineca la biserică ori la vreo nuntă ori botez, că de nu, cică-mi face procest și mă trambalează p’in judecăț’! Aaaa, iera pornit răăău pe mine Floștomoc, v-o zîc pe-a dreaptă, nu i-aș fi dat atâta porcoi de bani nici de-al dracului! Am cercat io să-l rog c-o pereiche de nădragi de-ai mei, purtaț’, e drept, da’.. a vrut moșu? N-a vrut al dracu, ce să vrea? Ce să fac? Sa scap de el, i-am dat pân’ la urmă doo sute de lei și-un bănicior de grâu și i-am loat și nădragi noi dintr-o pravalie de la oraș.

Ei, că ma luai dracu cu vorba, dădui dintr-una-ntr-alta și nu vă spusăi și de Lăbuș al meu, ce-am pățît cu el. Cân’ am intrat în obor, năcăjit de ce-i făcusă moșului, ieram chitit să-i crap capu’ cu săcurea jigoditului de câne, da’ cân’ l-am vazut schelălăind, tăvălindu-să pe jos de durere și cu oichiu scos, m-a apucat așa o mila de iel, de numa! Ma frate, de nu l-am înjurat pe moș Floștomoc de-mi baschiurasă așa cânele, mă, de nu l-am injurat, de toate neamurile lui și alta nu! Noroc că nu putea să mă măi audă că-l dusăsă acas’ la iel unu’ c-o căruță. Ce să fac frate să-i măi aline bietului câne de durere? “Pune-i tuică”- m’ zîce muierea. Fugii în pimniță și loai un toi de țuică de prune de-a tare și-o aruncai în gaura aia un’e avea Lăbuș oichiu’. A mai schelălăit el ce-a mai schelălăit, pân’ la urmă a tăcut. Ei, atunci l-am loat de lanț și l-am dus la Vasîle-al lu’ Barbu lu’ Castravete. Deștept băiat Vasîle ăsta! A făcut liciu’ la oraș de-a ieșit doftor de animale la noi în sat! Ei, m-a pus să-l țîn de bot pe Lăbuș să nu-l muște, și c-o forfecea de-aia mică, i-a tăiat cânelui ața aia de-i măi țînea oichiu’. “Și-așa o să rămână? Cu gaura-n locu’ oichiului?” l-am întrebat io pe doftoru’. “Lasă bă nene că-i pun io ceva de juri c-așa l-a făcut mă-sa”, mi-a zîs ăla. Păi n-a loat (bă tată, n-ai crede!), n-a loat o bilă albă din plastic de-ăla, cu care să juca nepot’-su, copilu’ soră-sii, i-a desenat cu pixu-albastru un oichi și i-a-nfipt bila-n gaura lu’ Labuș. “Vez’ că samănă cu-al’ lant oichi?”-m’ zîce doftoru’. “Samănă!”-i răspund io. Ei, sămăna pe dracu’, nu sămăna, da’ cel puțîn… avea Lăbuș doi oichi, asa cum îi avea, îi avea, aia-i!

Iote că-mi amintii acu’: de-abia mi-l adusăsă Ion al lu’ Călătoru (marinaru’,de!) și vream să-i meșteresc o cușcă. Aveam io câteva blane p’in pod, d-alea de brad da’.. crez’ că m-a lasat muierea să le cebăluiesc? Nu m-a lasat, că zîcea că dac’ o muri vr’unu’ de-al bătrân, ori de-al meu ori de-al ei, cu ce-i mai facem tronu’? Ei, n-a vrut, n-a vrut, ce să-i fac? Am găsît p’in pod un televizor mare, veichi și strîcat și ce crez’ că mi-a puiat p’in cap? Să-i fac cușcă lu’ Lăbuș al meu din televizoru’ ăla! I-am scos toate elea din el cu tot cu geamu’ ăla de vedea imaginea, și… gaaata cușcaaa! Al dracu’ câne, îl vedeai în televizor și cân’ durmea, și cân’ lătra și cân’ îsi lingea…, mă iertaț’, de, ca cânii: aia! Care cum intra-n oboru’ meu și-mi vedea cânele la televizor, râdea să moară nu alta. Ei, da’ nici Lăbuș nu să lăsa, că odată să repeza la ăla să-l rupă. Îl scăpam tot io de Labuș, că zău, n-aveam chef să mai cheltui alț’ bani pe nădragi! Acu-i bătrân Lăbuș și-i mareee de nu măi încape-n televizor da’… a dracu’ jigodie de câne, cân are chef să latre, tot în televizor să baga! Mă, și latrăăă… Ei, pasă-mi-te, crede el că numa’ din televizor îl aude lumea lătrând! Așa o fi, nu zic ba, da’ chestia-i că nu-m’ mai deschide nima poarta de frica cânelui meu, sau cine știe, să nu-l mai vadă oamenii dracu’ cât de frumos ieste Lăbuș!

Măi acu’ ceva timp, mi-a zis doftoru’ Vasile-al lu’ Barbu lu’ Castravete, că Lăbuș ăsta al meu, chit că-i bătrân, cic-o mai duce cel puțîn doi ani și ceva! O fi așa sau n-o fi, Dumnezău știe, da’ io m-am hotărât să-m’ măi iau un câne mic, să nu rămâie curtea goală de-o muri Lăbuș. Ce credeț’ că i-a puiat muierii p’in cap? “Hai omule, ‘m zîce, găsăște-mi mă un cățăl de rasă că de javre de-al ca ăsta m-am cam săturat!” Dracu’ știe, îi dădui dreptate muierii și vorbii la tilifonu lu’ frate-meu cu Gelu, cu fiu-su bre, care-i la o școala mare de advocați p’in Cluj, și-m’ promisă copilu’ că-mi aduce-un câne bun, de rasă. S-a tînut de cuvânt nepotu-meu Gelu: mi-a adus tocma’ di la Cluj, un cânișor de-ăla pitic, crăcănat și bondoc și i-a pus muierea numele…Poloboc! Credeam că măcar asta-i câne mai de Doamne-ajută… da de unde! Al dracu’, cân’ lătra Lăbuș, lătra și-ăsta micu’, Poloboc; cân’ urla Lăbuș la lună, urla și Poloboc. Lătra Lăbuș mai gros, ăsta micu’, la fel! Ei, și colac peste pupaza, un’e credeț’ frațîlor ca-i place să latre lu’ Poloboc? Aț’ ghiciiit, tot în televizor!

Bă frațîlor, o fi el Lăbuș bun în curte că-i rau, latră și-mi păzăște conacu’, da’ iote: din cauza javrei ășteia, îs certat cu toț’ vecinii, de nima nu-m’ mai vorbeste’ că-i mușcă al dracu’ câne, pe toț’ de cur! Nu știu, o zîce muierea ce-o zîce, da’ io m-am hotărât: asară a trecut Călătoru-al bătrân pi la mine și mi-a zîs că vine iar fiu-său Ion marinaru’ pe-acas’. Ei, cic-ar sta trei zile și pleacă-napoi la Constanța. Iote, îl dau pe Lăbuș să scap dracu’ de el că m-am saturat de-așa câne! Să-l suie dracu’ ori pe-un vapor, ori să-l lase bagabont p’in port, că ăsta, la casă de om nu merită să șadă! Poa’ să-l ia și pe potaia aia mică de Poloboc cu el, că io, de-acuma, mă jur: futu-i muma-n cur ăluia care și-o măi loa așa javre de câni pe bătătură! Am zâs! Asta mi-e crucea, zău!

Pe sfârșit, io vă zâc zău, că oareșce asemuire a Derbedeului (vorba lu Vania!) cu potaia asta de Lăbuș, nu-i decât o-ntâmplare. M-aț’ crede, nu m-aț’ crede, asta ie: luațî-mi caii di la bicicletă!

Hai, vă pup pe toț’ pretenii mei pe portofel, mai ales pe: Meetsun, Mesterul Manole, Gmxul, Blogatu, Neliniștitu, Bogdan Onin, Gabriela Savitsky, Aura Georgescu, Vania, Teo Negura, Gabriela Elena, Mirela Pete, Ana Usca, Theodora, Clipe de Cluj, Shayna, Rokssana, Ilarie, Hai ca se poate, Pătrănoiu Dana, Popa Țeapă, Ring of Gyges, Gorj Exclusiv, Ovidiu Popescu,Narcis Daju