Az’ dimineață mă sculai întors pe dos din cauza unui vis ce mi s-a repetat de nu știu câte ori în cei aproape șaizeci de ani de viață, vis pe care numai în dimineața asta mi-l reamintii, și asta poate pentru că pentru întâia oară s-a adăugat la el ceva în plus. E-o casă care nu știu pe unde-i așezată și cum arată pe din-afară, dar pe dinăuntru, în urma viselor repetate știu cum arată iar fiecare colțisor al ei îmi este cunoscut. De fiecare dată, mă aflu în fața unei porț’ mari din lemn de stejar a unui gard înalt, zidit cu pietre mari, de râu. Îmi scot din buzunarul din dreapta al pantalonilor o cheie mare, galbină, descui, deschid poarta, intru, o închid și-o încui iar, lăsând cheia în broască pe dinăuntru. O alee lungă pietruită, străjuită de-o parte și alta de tufe mari de regina nopții, duce la o ușă-n două părți, mare, din lemn de stejar pe care-s dăltuite cu pricepere trandafiri mari. Caut su’ o piatră în stânga scării cu două trepte din fața ușii, găsăsc cheia, descui ușa și intru. Dau într-un coridor lung, străjuit pe-o parte de patru ferestre mari în fața cărora atârnă perdele lungi, făcute cu inglita, îngălbenite de vreme, iar pe cealaltă, cinci uși, depărtate-ntre ele. Între ferestre-s măsuțe scunde pe care-s așezate ghivece cu flori, de fiecare dată, proaspăt udate. În fundu’ coridorului e-un tamburel pe care stă o vadră de lemn plină-oichi cu apă, de-asupră-i, un cauc veichi din lemn, așezat de-a doua pe vadră. Iau un cauc și beau însetat, de fiecare dată mirându-mă cât e de proaspătă-i apa. De fiecare dată, după ce beau apă, mă-ntorc spre intrare pe coridor dar nu ies. Intru pe prima ușă care știu că dă-n bucătărie. De data asta, bucătăria nu mai e goală ca-n alte dăți: la plita unei sobe scunde de tuci, su’ care s-auzau troznind lemnele, mama, tinără, așa cum mi-o amintesc din copilăria mea, cu mânecile suflecate, mesteca-ntr-un tuci mare, negru, mămăliga ce fierbea clipocind. În vis nu știam că e moartă. Întoarsă capu spre mine și mă privi ca și cum m-ar fi văzut adineauri: “Cheama-l și pe tac’tu din camera ailantă și pregătiți-va pentru masă!”.Dând să ies, îmi măi aruncai odată privirea cuprinzând întreaga bucătărioară: în stânga, soba de tuci cu plită lângă care era o masă ‘naltă pe care erau așezate trei stranchinute și trei linguri alături și un fund de lemn pe care mama urma să răstoarne mămăliga. De-asupra mesei, prinsă cu pioneze, o carpetă cusută de mână, cu o gospodină de-asupra căreia stătea scris cu litere de-o șchioapă: <<Bucate bune am gătit, pentru soțul meu iubit>>. În dreapta era un pat înalt acoperit cu o cergă țăsută în război, de sub care ieșea dantela cearceafului și un maldăr de perini la cap. Ieșii pe coridor și mă-ndreptai spre a doua ușă, întredeschisă. Privii ‘năuntru și-l văzui pe tata, bătrân, plin de riduri, cu oichelarii-n varfu’ nasului, culcat de-a latu’ patului, adurmit, cu un ziar pe piept. “Tata, îi zisei, hai, că ne cheamă mama la masă!”. Deschise oichii, mă privi buimac, apoi să sculă cu greutate tindu-se de șale și scăpând un oftat de durere: “Du-te tată că viu și eu acu’!”. Ieșii din odaie și trecui repede prin alante odăi. Acum, față de alte dăți, prafu’ era șters iar florile udate peste tot. Mă îndreptai repede către ușa de la intrare și ‘nainte de a ieși, măi aruncai dată privirea p’in ușa deschisă a bucătăriii: mama, tinără și frumoasă iar tata bătrân, cu părul alb ca-n ultimii lui an de viață. Erau așezați la masă unu-n fața altuia, tăcuț’, cu mamaliga aburindă în fața lor, nu mâncau, așteptându-mă. Nu intru la ei, mă întorc și ies din casă, de data asta mulțumit că locuiesc în casa mea din vis dragii mei părinți duși de mult de pe astă lume. Mă sculai cu părerea de rău că nici măcar nu i-am sărutat, nu le-am spus cât de mult îmi lipsesc şi nici măcar nu am stat să mănânc cu ei la masă si să stau de vorba cu ei. Am ieşit din casă totusi împăcat cu mine, cu gandul că ŞTIU că în CASA MEA DIN VIS mă aşteaptă cei dragi şi ACOLO mă voi întoarce si eu ODATĂ, mai devreme ori mai târziu.