Cu caprile

Sculaţî-va mumă, haideţ’ că zbiară caprile elea de foame, că parcă innebuniră. Hai, că acuş plecăm !
– Babă, pai nu mîncăm o ţîrică măi intai, ca sîmt că-m’ ghiorlăie maţăle de foame, ‘i zîsăi io babii.
– Las’ ca pusăi in traistă si mancaţ’ acolo, zîce baba .
Baba dădu drumu’ la amandoo caprile din coteţ si le mană spre poarta .
– Hai, că-s moarte de foame, zîce baba. Deschide tu mumă poarta si pune bine ciocău’ ăla cîn’ o-nchiz’ să nu iesă bobocii afară, că ne saracim de iei !
– Bine baba, zîc io, şi o iau de mana pe baba. Cu ailaltă mîna o ţînea strans pe soru-mea, mai mica decat mine cu doi ani.
– Şişi ! Ale dracu de capre, numai flori nu mai mancasa-ţ’ ! Trecurăm apa şi o loarăm pe malu’ alălalt, pe o poteca la deal, pe lînga porumbii lu’ naşu’ al bătrîn.
– Şişi Pipirica ! Şişi Pita ! Intoarce-le mumă sa nu intre in porumbi, că nu mai am trai bun cu oamenii. Ţîne-o de mînă pe soru-ta, vez’ sa nu să-mpedece, că-i mica si ia. Lipăiam amandoi cu picioarele goale pin prafu’ de-un lat de palmă, tînîndu-ne dupe baba .
– Baba, mă dor picioarele, incepe soru-mea să să mîţîie.
– Las’ ca te iau in gărgei, zîsă baba, şi o pusă dupe cap, Ţînînd-o cu amandoo mînile de lăbuţăle pline de praf ale picioarelor.
– Baba, si pe mine ma doare, cre’ ca -m’ dădu un mărăcine in picioru’ dincoa’ !
– Mă, ţ-am mai spus că ăla-i picioru’ al drept .
– Bine, al drept, al drept, da’ mă doare rău, babă.
– Mai rabdă si tu o tîră, pînă ajungem la salcîmi şi mă uit eu la picioru’ ăla al tău !
Ajunsărăm la salcîmi, si caprile începură sa manînce cu pofta la frunză de salcîm.
– Şez’ jos, sa ma uit la picioru tău. Aaa, iote-i un mărăcin de salcîm, na, că ţî-l scosăi ! Te măi doare ?
– Mţu, facui io, dor o ţîră.
– Las’ caţ’ trece, că-i vremea rece, zîce baba şodoasă .
– Da’, can’ mîncăm babo, că mor de foame, zîsăi io ţînîndu-mă de burtă.
– Şi mie, şi mie mi-e foame, zîce soru-mea imitîndu-ma.
– De, daca n-ţ’ vrut sa mancaţ’ bine asară !
– Ne-am săturat babă de atîta făsui, zîsărăm amandoi in cor.
– Apăi, voi aţ’ mînca numa’ carne, ca lupii, zîce baba scoţînd din traista iei din păr de capră, un ştergar, pe care-l intinsă pe iarba.
Scoasă apoi un boţ de branză mărunta de capră, doo bucăt’ de muşchete din garniţa, pline de untură şi cîteva foi de ceapa verde, rupte din gradină. Scoasă măi la urmă un sfert de turtă pe care-l rupsă in doo părţ’ egale.
– Hai de mancaţ’ ca ieu întorc caprile elea, fir’ ale dracu’, ca numa la porumbi trag !
Mîncam amandoi muşcînd cu poftă din coaja galbină a turtii, apoi din muşchetele de porc .
– Mancaţ’ ma şi turtă, nu numa’ carne, ca lupu’, zîce baba, loaţ’ si brînză si ceapă, mancaţ’ tot, zîce baba, hai că mă duc cu ulcioraşu’ ăsta să vă aduc o ţîră apă di la ştiubeiu’ de su’ mal, că legai caprile de salcîm să nu scape in porumbi. Pînă veni baba cu ulcioru’ de apă, noi gătirăm tot de mincat .Dădui sa-i iau babii ulcioru’ din mînă, da’ ia-l dădu soru-mii mai intai :
– Las-o muma pe ia-ntîi, ca-i măi mică !
Beu soru-mea măi intîi, apoi loai ieu ulcioru’ şi-ncercai să beau pe gura a mare, da-m’ veni apa pe oichi.
– Bea mă pe ţîţa a mică, ce te tot broscăi atîta, zîce baba.
Pe marginea potecii iera un cireş bătrîn, rapăn de cireşe care ne făcea cu oichiu .
– Babă ,iote, s-au copt cireşele, nu ne culegi si noua niscavai cireşe ?
– Va culeg, mumă, cum sa nu, da’ staţ’ cuminţ’ ici-şa !
Baba, suită in cireş, pe o creacă groasă, aproape in vîrf, culegea cireşe şi le punea in sîn .
– Babăăă, să nu caz’ din cireş, auzîşi?
– Nu cad mumă, hai că cobor acuşica !
Baba coborî din cireş, veni la noi si scutura ştergaru’ de zgure de turtă, la urmă goli toate ciresele din sîn .Mancam cireşe amîndoi, intrecîndu-mă cu soru-mea care scupie sîmburii măi departe si ieu o-ntreceam .
– Gata, terminaraţ’ ? Hai acasă, ca -i miaza şi măi am atîta treabă acas’, zîce baba .
Pita si Pipirica mergeau agale înnaintea noastră, buftănite de cît mîncasără, cu ugerele aproape tîrăind pin ţărîna potecii .