Mă sculai in plînsu’ lu’ soru-mea. Şedea in fund in pat, să stergea cu dosu’ mînilor la oichi si plîngea cu sughiţuri.
– Ce-ai soru-mea, ‘i zîsăi io, di ce plîngi, visaşi urît ?
– Nu, zîsă ia innecîndu-să-n plans, mi-i dor de mama !
– Si mie mi-i dor fată, zîsăi io, sîmtînd ca mă sfîsie ceva pi din-năuntru, da’ tre sa să-ntoarca-ndărăt acas’ !
O loai in braţă şi plîngeam amandoi, intai incet, pe urma izbucnirăm in hohote de plîns. Baba, care venisă inca de la răsăritu’ soarelui să stea si să aibă grijă de noi, ierea pe-afara, pi la păsări. Ne auzi şi veni intr-un suflet la noi in hodaie.
– Ce-avet’ muma, mînca-i-ar muma?
– Ni-i dor de mama,zîsăi io plangand mai tare.
Baba şezu pe pat, ne lo in braţa, la pieptu’ iei si ne zîsă cu mila-n glas:
– Tăceti muma, nu mai plîngeţ’, că s-a dus tac’tu s-o ia acas’ di la spitalu’ din Timişoara. Az’ o sa vie amandoi acas’, că s-o fi saturat si ia acolo de o luna si jumate.Vine acas’ sănătoasa şi stă cu voi, nu mai pleacă. Că dacă-i bolnava, săraca! Hai, acu’ tăceti, nu mai plîngeţ’ ! Hai că vă face baba ceva bun sa mîncaţ’ ! Haide-t’ afar’ sa ma ajutat’ ! Iesiram afara, in spatele căşii, la cuptoru’ pe care i-l facusă mamii tata Ion, fratele iei.Stăturăm pe scăunele la măsuta a rotundă si ne uitam cum făcea treabă babuta noasta. Focu’ duduia-n cuptor şi baba mai aruncă cateva uscaturi adusă de ia din padure in cap, cu oblanicu’ .Langa măsuţa, postava babii iera plină cu aloat de pîne. Cernu o ţîra faină pe masă şi-intinsă trei azme mari de pîne pe care le inţăpă cu furculiţa.
– Di ce faci baba aşa? intrebă soru-mea curioasă.
– Ca sa fie frumoasă!,zace baba. De amiaz’ vine si muma-ta, sa găsască si ia mîncare, că s-a saturat săraca de mancarea aia di la spital!
Sîmtîi că iară mă inneacă plînsu’ si trăsăi de doo-trei ori de nas.
-Ce-ai mă, vrei s-o apuce acu’ si pe soru-ta? Ce dracu, că tu iesti mare! Sa vină mumă-ta măi repede, că m-at’ inniebunit de cap!
Baba scoasa focu’ cu vătraiu’ din cuptor şi-l scoasă pe tapşanu’ di la gura cuptorului. Pe urma lo o prejină mare c-o carpă legată in varfu’ iei, înmuie cîrpa intr-o raină cu apă şi ştearsa vatra cuptorului. Lo o mana de făina şi o aruncă in cuptor să vadă dacă-i încintat bine, pe urmă, cu cîrpătoru’, băgă pe rînd azmele in cuptor. Lîngă ele, ii facu loc şi la un fel de stranchină, da’ mare mare, cu tot felu’ de elea in ia. Baba să apucă să răzuiasca postava de aloat, şi bucăţălele de cocă le aruncă in galeata porcului. Din cuptor mirosa a pîne caldă şi a ghiveci de legume cu cartofi si orez si cu carne de cocos.
– Hai că-i gata! Vă dau să mîncat’!
Baba ne pusa in strănchini ciorbiţa de cocoş, pe care-o făcusă in oala a mare de pămînt, şi ne pusă pe masă doua linguri noi de lemn.Rupsă o azmiţa si ne dete doo bucaţ’ mari.
-Eu vreau de fier, babă, nu-m’ place cu de aia de lemn,zîsăi ieu, sclifosît.
– Mă, da’ v-aţ’ boierit si voi, las’ că vă dau de elea de fier. Dracu ştie, ieu n-aş mînca cu din eştea de fier…Sînteti ciudaţ’ rău!
Mîncam cu poftă ciorba făcută de baba şi acrită cu corcoduşe.
– Hai că vă pune baba şi ghiveci din ăsta cu carne. Ne pusă baba peste iel şi cîte un cotoi de cocoş rumenit in cuptor!
Infulecam de parcă nici nu mai aveam timp sa răsuflăm. Luarăm cotoaiele in mîni si trăgeam de ele cu dinţî’ .
– Mîncaţ’ mă-ncet, ca nu vin turcii. Gata, terminaraţ’? Nu vreţ’ să vă măi pun? Atunci, bine, la joacă, da’ p’aci pin obor, să nu ieşit’ afară că ne supărăm, auzîră-t’?
– Auzîrăm, babă, zîsărăm noi, sărind ca doi iez’ pin obor. Saru’mana pentru masa ! Hai sor’mea, ne jucăm pituluşu’? Da’ te pui tu şi mă pitul io !
– Aaaa, nu asa, inivers !
– Sa zîce invers, proasto !
– Baboo, uite, năltărogu’ ăsta de frati-miu, iar mă făcu proastă!
– Mă, ce avet’, vi să făcu de cucuie, las’ că vă spun io lu’ mumă-ta căn’ vine acas’ ! Ei, dracia dra…ia vedet’ ma la poarta, cine veni, ca sa bucura cînele?
Soru’mea ieşi de dupa coltu căşii şi incepu sa ţîpe din toţ’ rărunchii:
– Mama, băăă! Veni mămicuta noastră!
– Mama, mama, strigam amîndoi plîngand de bucurie si alergînd cît ne ţîneau picioarele in calea iei, la poarta .Ne aruncarăm in braţăle mamii. Ne lo pe amandoi in braţă si începu să ne pupe şi să ne dezmierde.
– Dat’-vă jos, tată, că sînteţ’ grei,ş;i ia-i bolnavă, ne zîce tata cu lacrimi in oichi.
– Să nu măi pleci mama de lînga noi, că-i greu fără matale!
– Nu mai pleacă mama, puiuţî mamii !