Îl chema Nicolae dar, toata lumea care-l cunoştea, îi zîcea Lae. Avea atunci vr’o patru’j’ de ani, însurat cu o muiere frumoasă care-i făcusă trei copii. Lae lucrasă cîndva şi pi la Schelă, la petrol, da’ vrusăsă să cîstige măi bine şi plecasă cu serviciu pi la Rovinari, colo un’e să montau excavatoarele elea uriaşe. Acolo căştiga Lae măi mult decît cîştiga un inginer la Petol da’…ce folos, că, Lae, aproape tot ce cîştiga-i dădea la cărţ’. Avea boala asta a cărţîlor de joc şi a beuturii, aşa că biata muiere a lui, nu măi ştia ce să le pună pe masă la ai trei copilaşi. Dupe urma lu’ Lae mureau toţ’ de foame, aşa că, biata muiere a lui, s-a angajat la Petrol, la săpături. Săpa la şanţuri toată zîua pe rîpe şi pe dealuri să aibă bani sa-şi crească copii. Lae o ţînea pe-a lui, beutură şi cărţîle de joc. Juca cărţ ‘cu oameni mari, vro doi ingineri di pi la Petrol, un profesor de romînă şi încă doi care cîştigau bine la vremea aia. Îi măi prindea Geambaşu, şefu’de post jucînd două’ş una, da’ amenda o loa numa’ Lae, ăilalţ’ doar avertismente…
Lae lucra cîte doişpe ore agăţat in centura aia de siguranţă de fiarele excavatoarelor, nevasta-sa la serviciu’ ei iar copii şedeau sînguri acas’, lăsaţ’ în plata Domnului. Ăla al măi mare al lu’Lae care avea nouă sau zăce ani, începusă să să golănească, dacă iera nesupravegheat de nima. Colac peste pupăză, intr-o zî, o amărîtă de babă, văduvă, săracă de pica amărîta aia de casă pe ia, prinsă doi draci de copii bodicăindu-i p’in casă după bani, şi pe-al lu’ Lae stînd de şaşă la colţu’ căşii. ‘I spusă pe toţ’ la miliţie, ‘i reclamă. Sara, cîn’ veni Lae acas’ di la servici, cîn’ să dete jos din camionu’ ala al lor cu coviltir, în centru-l aştepta şefu’ de post, Geambaşu, care-i spusă toată păţania cu fiu’su, să şi-l strunească şi să-şi bage minţîle-n cap că-i dă o amendă de nu să vede. Miliţianu-l ştia pe Lae cu-ale lui, da’, alminteri, Lae nu iera un hoţ, din contra, iera un om cinstit, nu-i trebuia nimic di la nima.
Cîn’ auzî bietu’ Lae toate astea, plecă făcut pămînt de supărare, ajunsă acas’ şi să pusă cu curaua să bată copilu’. Ba măi sări si nevasta-sa să ia apararea copilului şi lo şi ia vro doo curele peste cur. După ce-l căptuşi destul de bine, Lae, beu pe nerăsuflate o juma’ de rachiu, işi lo odrasla de guler şi plecă la miliţie cu iel. Şefu’ tomna-ncuia uşa la post, să plece acas’:
– Ce-i măi Lae, ‘i dăduşi corecţia? Ţîie nu ţî ruşine mă să furi, că tac’tu-i om cinstit? Ha? Dacă măi aud că pui mîna pe ce nu-i al tău, te bag la puşcărie de nu te vez’! Acu’ ce măi vrei mă Lae?
– Şefule, mie nu-mi trebe un hoţ ca ăsta la casa mea, loaţî-l şi duceţî-l la casa de corecţie la Craiova !
– Stai măi Lae că nu-i chiar aşa, copilu’ trebuie să aibă dosar pentru asta, să fie recidivist, nu-i aşa cum vrei tu. Pune mîna şi educă-l şi supraveghează-l să nu măi facă prostii. Hai, du-te acas’ că nu e cazu’ de ce zîci tu. Bă, ăsta micu’, acu te iert, da’ să dea dracu’ să mai aud măcar că te ţîi de hoţii, că te leg şi te bag la pîrnaie. Auzîşi? Hai, plecaţî!
Lae nu era împăcat cu hotărîrea lu’ Geambaşu, aşa că să sui-n rată să-l ducă pe derbedeu la Craiova, la şcoala de corecţie. Îşi măi loasă şi neşte beutură din cărciumă, să aibă de drum. Acolo, la Craiova, n-a făcut măi nimic. Directoru’ scolii i-a zîs, ca şi sefu’ că nu i-l primeste, că n-are dosar. De bucurie că nu-i primisă copilu’ acolo, că de, iera totuşi copilu’ lui, Lae să dusă la un restaurant, îi dădu copilului o ciorbă iar iel să făcu criţă. Să dusă la poştă şi dădu un telefon la sfat, şi să dădu că-i doctoru’ cutare di la spitalu’ judeţean Craiova, că el, Lae şi copilu’, au suferit un accident in Craiova, copilu’-i rănit in spital, iar el, Lae, ‘i mort la morga spitalului. Omu’ de servici di la primarie să dusă şi o anunţă pe muierea lu’ Lae. Ca un fulger, toata suflarea află că bietu’ Lae a murit călcat de-o maşină la Craiova.
Tuturor le părea rău de bietu’ Lae: iera iel beţîu şi cărturar(cum ‘i zîcea nevasta-sa), da’ iera un om bun la suflet, împrumuta cu bani pe orişicine, făcea pe saraolu la zîdit de căşi, ajuta la lemne in pădure si avea familie destul de mare. Nevastă-sa, sara, destul de tîrzîu, plecă la directoru’ Schelei acas’ îi spusă că Lae al iei e mort in Craiova şi-l rugă s-o ajute c-o maşină pentru dimineaţă, să-l aducă acas’. Directoru’ auzîsă de năcazu’ femeii şi-I spusă că dimineaţă la şapte să fie la iel, să-i repartizeze o masină.
Intre timp, Lae, mort de beat, plecă din Craiova spre casă. Durmi cu copilu-n gară-n Cărbuneşti că n-avea cu ce ajunge acas’ la ora aia. Dimineaţa, pi la cinci şi ceva, cine coboară in statia din dreptu’ restaurantului? Nimeni altu’ decît Lae, mort de beat, cu fiu-său de mînă. Intră in restaurant unde, prietenii lui de pahar tocmai închinau in memoria lui, pahar dupa pahar. La apariţia lu’ Lae, toţ’, la început, plini de uimire, izbucniră pe urmă in ţîpete de bucurie:
– Ce-i cu tine bă Lae, n-ai murit bă? Ce-i mă Lae cu tine, ha?
– Ce să fie mă, uite, m-a trimes Spătaru să-i aduc şi lui un ţoi de rachiu! Spătaru era un fost tovarăş al lor de pahar care murisă cu o lună in urmă de ciroză. În timp ce Lae le povestea băieţîlor aventura lui, unu’, o văzu pe muierea lu’ Lae, cernită, mergînd plîngănd la directoru’ Schelei să-i dea maşina să-l ia pe Lae mort din Craiova . Ieşi repede şi să-ntoarsă cu muierea lu’ Lae, neîncrezătoare in uşă. Cîn’ dădu cu oichii de Lae, începu să urle, luîndu-şi copilu-n braţă:
– Fir’al dracu’ de cebăluit că mi-ai mîncat viaţa cu cărţîle şi beutura ta, mincinosu’ şi prăpăditu’ dracu’!
– Ce-i fă, ai fi vrut să mă aducă mort in pătură din Craiova?
Lae, beat pusă măna pe muiere si-ncepu s-o izbească cu pumnii pe un’e apuca. O scapară din mînile lu’ Lae prietenii lui. Măi tîrzîu, cîn’ să dusă acas, Lae n-o măi găsî nici pe nevasta-sa nici pe-ailalţ’ doi copii şi nici că s-au măi întors. Niciodată.