– Venişi omule?
– Venii fă muiere, venii!
– Ei, cum fu, ce fac copii ăia?
– Stăi o ţâră sa-mi trag sufletu’ ca-ţ’ spun tot!
Nea Codin şezu pe-un totoreac la umbra nucului din faţa căşii.
– Ia adă-m’ ulcioru’ ăla că nu măi poci de sete!
Doda Frusâna-i dădu ulcioru’ mare, pântecos iar nea Codin beu cu sete pe ţâţa a mică, înghiţîturi mari de apă proaspătă din fântană. Apoi, scoasă tabachera lui veiche din alpaca şi scoasă o ţâgare “Naţională”, o frecă o ţâră între deşte, o bătu cu un capat de tabacheră, apoi o aprinsă încet cu cribitu’. Trasă doo fumuri adânc în piept, firişoare repez’ de fum albăstrui să sparsără de musteaţa albă, stufoasă şi fleoştită a bătrânului.

– Cum fu omule?
– Cum să fie Frusâna, ie bine! Păi fiu-tu-i boier fă la oras, acolo-şa la blocu’ ăla un s-a mutat!
– Maichea, omule!
– Ascultă-mă pe mine,‘i boier! Le-a dat uzina doo odăi într-un bloc nalt-nalt, tomna sus, la etaju’ al patrulea.
– I-auz’, să minună baba Frusâna.
– Ce vorbeşti fă, mi s-au taiat picioarele din genunchi pănă am ajuns la uşa lu’ fiu-tu, am hodinit de trei ori. Aia-i rău la iei!
– Păi ai ştiut cum să ajungi la iei?
– Am ştiut pe dracu’, am tot întrebat lumea da’ nu stia nima, noroc cu un poştaş, că ăla ştia şi un’e şede Costic-al nost! Cum urci, la etaju’ al patrulea, prima uşe din stânga. Am urcat sângur, poştaşu n-a urcat că scrisorile le pune-n cutii, nu vine la fiecare la uşe!

 Am ciocănit în uşe şi mi-a deşchis noru-mea. Să n-o mai cunosc, auz’ tu?
– Păi cum?
– I s-a mai mărit acu’ burta, ‘i-n luna a patra da’ nu-i asta! S-a tuns şi şi-a făcut păru’ cârcior şi ierea îmbrăcată cu un capod de-ăla, ca cocoanele de oraş p’in casă! M-a pupat, s-a bucurat că mă vede că ştii că io m-am îngăduit bine cu ia… şi m-a chemat în cas’! Am intrat pe-un colidor îngust şi măi lung şi am intrat într-o odaiţa, aşa, ca un fel de cunie şi m-a poftit să şed pe-un scaun la masă.
– Costic-al nost ierea acas’?
– Nu ierea, trebuia să să-ntoarcă, cică plecasă să ia cate ceva de-ale gurii di pi la prăvăliile elea ale lor din oraş. Sâmţam gura uscată de-atâta suit la scări şi i-am cerut apă noru-tii, şi să vez’ drăcia-dracului: lo o cana de marmoră şi suci de-o rotiţă di la o ţava din perete şi-ncepu să cure apă rece şi limpede ca vioreaua într-un fel de lighean prins în perete… Cum ‘i zâcea dom’le…Aha, ghivetă, da ghivetă!

– Din perete?
– Da fă, inchipuie-ţ’, din perete! Nici n-apucai să beau toată cana, că veni şi Costică!
– Mânca-l-ar mama de băiat, cum arăta?
– Bine fă, bine, parcă s-a mai spălat la faţă, s-a măi înciocălat, nu măi ie aşa slăbănog! Ba şi-a lăsat şi o ţâră de musteaţă! M-a pupat, ce măi, s-a bucurat că m-a văzut!
– Ce-au zâs cân’ au văzut ce le-ai adus?
– Ce să zâcă, noru-ta a scos oauăle, brânza, gâsca tăiată şi funia de usturoi şi le-a pus într-un fel de dulap, aşa… cum dracu-i zâcea… aha, bufet!
– Si ce-au mai zâs omule copii?
– Ce sa zâcă fă, au tot întrebat de tine, că de ieşti sânătoasă, că ce măi faci, aia!

– Maichea omule, mă-ntreb şi ieu ca proasta: la blocu’ ăla al lor, cum or face săracii cân’ să duc pe-afară, ca omu’ de, coboară iei atâta amar de scări pănă la privată, în curtea blocului?

– Fă Frusână, să ştii că mă întrebam şi ieu un’ s-or duce!
– Aşa, şi să duc tomna jos pi lângă bloc?
– Nu să duc fă nicăieri, fac în casă, zîsă nea Codin râzând.
– Cum dracu-n casă mă, nebunule, la… ţucal?
– În casă fă, că mi-a venit tomna la iei, de nu ştiam un’ să măi apuc! M-a dus fiu-tu-ntr-o odaiţă măi mică un’e ierea un fel de albie mare zămăltuita de fac baie-n ia, şi un fel de colac năltuţ, alb, pe care m-a pus fiu-miu să mă aşez. “Pe urma să tragi de sârma asta tată” mi-a zâs iel, şi-a ieşit. Dracu’ ştie, nu prea-mi venea să fac acolo în cas’ da’ pân’ la urmă… am făcut ce-am făcut!
– Dracu’ a mai pomenit, şi?
– Păi am tras de sârma aia de-a zâs iel şi să vez’ lucru’ dracu’: pe-o ţava, tot din perete, a-nceput să năvăleasca apa frate, de zâceam că uite-acuş-acuş să umple colacu’ ăla, de înnec toate elea ale copiilor prin casă! Booodeaproste că s-a oprit sângurâ!

– Alelante odăi le văzuşi, ce şi-au măi loat? Ie frumos la iei?
– Ie frumos fă, ie frumos! Au un pat nou, mare, o masă mare cu scaune cu spatare, au un gardilop, cu un preş mare pe jos şi pe perete au o carpetă mare, frumoasă, cu unii călare de fură o fată… ce măi, la iei, ca la oraş!
– Da’… ce-au zâs mă, iei cân’ măi vin pi la noi?
– Muiere, io ţ’-o zâc pe-a dreaptă: ăstia de aia nu măi vin aşa des pi la noi!
– Di ce mă?
– Pai o duc bine fă, apa le cură din păreţ’, căldura la fel, nu măi umblă ca noi în fundu’ grădinii să stea cu curu’ gol p’in ger, că iei fac după   uşe-n casă. Cum să măi vină! Ha?

      Mic dictionar de gorjenisme

 totoreac – butuc de lemn
 fleostită – pleoştită
 maichea – oare
 păr cîrcior – păr creţ
 a se îngădui – a se împăca bine
 cunie – bucătărie
 a se înciocăla – a se îngrăşa
 tomna – tocmai
 ţucal – oală de noapte
 albie – covata mare pentru îmbăiat
 zămălţuită – emailată
 alelante – celălalte
 gardilop – garderobă, şifonier
 păreţ’ – pereţi