- Venişi omule?
- Venii fă muiere, venii!
- Ei, cum fu, ce fac copii ăia?
- Stăi o ţâră sa-mi trag sufletu’ ca-ţ’ spun tot!
Nea Codin şezu pe-un totoreac la umbra nucului din faţa căşii.
- Ia adă-m’ ulcioru’ ăla că nu măi poci de sete!
Doda Frusâna-i dădu ulcioru’ mare, pântecos iar nea Codin beu cu sete pe ţâţa a mică, înghiţîturi mari de apă proaspătă din fântană. Apoi, scoasă tabachera lui veiche din alpaca şi scoasă o ţâgare “Naţională”, o frecă o ţâră între deşte, o bătu cu un capat de tabacheră, apoi o aprinsă încet cu cribitu’. Trasă doo fumuri adânc în piept, firişoare repez’ de fum albăstrui să sparsără de musteaţa albă, stufoasă şi fleoştită a bătrânului.
- Cum fu omule?
- Cum să fie Frusâna, ie bine! Păi fiu-tu-i boier fă la oras, acolo-şa la blocu’ ăla un s-a mutat!
- Maichea, omule!
- Ascultă-mă pe mine,‘i boier! Le-a dat uzina doo odăi într-un bloc nalt-nalt, tomna sus, la etaju’ al patrulea.
- I-auz’, să minună baba Frusâna.
- Ce vorbeşti fă, mi s-au taiat picioarele din genunchi pănă am ajuns la uşa lu’ fiu-tu, am hodinit de trei ori. Aia-i rău la iei!
- Păi ai ştiut cum să ajungi la iei?
- Am ştiut pe dracu’, am tot întrebat lumea da’ nu stia nima, noroc cu un poştaş, că ăla ştia şi un’e şede Costic-al nost! Cum urci, la etaju’ al patrulea, prima uşe din stânga. Am urcat sângur, poştaşu n-a urcat că scrisorile le pune-n cutii, nu vine la fiecare la uşe!
Am ciocănit în uşe şi mi-a deşchis noru-mea. Să n-o mai cunosc, auz’ tu?
- Păi cum?
- I s-a mai mărit acu’ burta, ‘i-n luna a patra da’ nu-i asta! S-a tuns şi şi-a făcut păru’ cârcior şi ierea îmbrăcată cu un capod de-ăla, ca cocoanele de oraş p’in casă! M-a pupat, s-a bucurat că mă vede că ştii că io m-am îngăduit bine cu ia… şi m-a chemat în cas’! Am intrat pe-un colidor îngust şi măi lung şi am intrat într-o odaiţa, aşa, ca un fel de cunie şi m-a poftit să şed pe-un scaun la masă.
- Costic-al nost ierea acas’?
- Nu ierea, trebuia să să-ntoarcă, cică plecasă să ia cate ceva de-ale gurii di pi la prăvăliile elea ale lor din oraş. Sâmţam gura uscată de-atâta suit la scări şi i-am cerut apă noru-tii, şi să vez’ drăcia-dracului: lo o cana de marmoră şi suci de-o rotiţă di la o ţava din perete şi-ncepu să cure apă rece şi limpede ca vioreaua într-un fel de lighean prins în perete… Cum ‘i zâcea dom’le…Aha, ghivetă, da ghivetă!
- Din perete?
- Da fă, inchipuie-ţ’, din perete! Nici n-apucai să beau toată cana, că veni şi Costică!
- Mânca-l-ar mama de băiat, cum arăta?
- Bine fă, bine, parcă s-a mai spălat la faţă, s-a măi înciocălat, nu măi ie aşa slăbănog! Ba şi-a lăsat şi o ţâră de musteaţă! M-a pupat, ce măi, s-a bucurat că m-a văzut!
- Ce-au zâs cân’ au văzut ce le-ai adus?
- Ce să zâcă, noru-ta a scos oauăle, brânza, gâsca tăiată şi funia de usturoi şi le-a pus într-un fel de dulap, aşa… cum dracu-i zâcea… aha, bufet!
- Si ce-au mai zâs omule copii?
- Ce sa zâcă fă, au tot întrebat de tine, că de ieşti sânătoasă, că ce măi faci, aia!
- Maichea omule, mă-ntreb şi ieu ca proasta: la blocu’ ăla al lor, cum or face săracii cân’ să duc pe-afară, ca omu’ de, coboară iei atâta amar de scări pănă la privată, în curtea blocului?
- Fă Frusână, să ştii că mă întrebam şi ieu un’ s-or duce!
- Aşa, şi să duc tomna jos pi lângă bloc?
- Nu să duc fă nicăieri, fac în casă, zîsă nea Codin râzând.
- Cum dracu-n casă mă, nebunule, la… ţucal?
- În casă fă, că mi-a venit tomna la iei, de nu ştiam un’ să măi apuc! M-a dus fiu-tu-ntr-o odaiţă măi mică un’e ierea un fel de albie mare zămăltuita de fac baie-n ia, şi un fel de colac năltuţ, alb, pe care m-a pus fiu-miu să mă aşez. “Pe urma să tragi de sârma asta tată” mi-a zâs iel, şi-a ieşit. Dracu’ ştie, nu prea-mi venea să fac acolo în cas’ da’ pân’ la urmă… am făcut ce-am făcut!
- Dracu’ a mai pomenit, şi?
- Păi am tras de sârma aia de-a zâs iel şi să vez’ lucru’ dracu’: pe-o ţava, tot din perete, a-nceput să năvăleasca apa frate, de zâceam că uite-acuş-acuş să umple colacu’ ăla, de înnec toate elea ale copiilor prin casă! Booodeaproste că s-a oprit sângurâ!
- Alelante odăi le văzuşi, ce şi-au măi loat? Ie frumos la iei?
- Ie frumos fă, ie frumos! Au un pat nou, mare, o masă mare cu scaune cu spatare, au un gardilop, cu un preş mare pe jos şi pe perete au o carpetă mare, frumoasă, cu unii călare de fură o fată… ce măi, la iei, ca la oraş!
- Da’… ce-au zâs mă, iei cân’ măi vin pi la noi?
- Muiere, io ţ’-o zâc pe-a dreaptă: ăstia de aia nu măi vin aşa des pi la noi!
- Di ce mă?
- Pai o duc bine fă, apa le cură din păreţ’, căldura la fel, nu măi umblă ca noi în fundu’ grădinii să stea cu curu’ gol p’in ger, că iei fac după uşe-n casă. Cum să măi vină! Ha?
Mic dictionar de gorjenisme
totoreac – butuc de lemn
fleostită – pleoştită
maichea – oare
păr cîrcior – păr creţ
a se îngădui – a se împăca bine
cunie – bucătărie
a se înciocăla – a se îngrăşa
tomna – tocmai
ţucal – oală de noapte
albie – covata mare pentru îmbăiat
zămălţuită – emailată
alelante – celălalte
gardilop – garderobă, şifonier
păreţ’ – pereţi
m-ai luminat nene cu povestea matale, pentru o clipita fusei acolo la umbra nucului ascultand. Multam !!!!
Hehehee, nu omul din popor e cel mai interesant? Ba da, cum sa nu
Frumoasa si multumitoare unui suflet inecat in prostii 
Frumos.
Nea’Costache de ce nu publici o carte ? si bineinteles mi-a placut in mod deosebit ” mica ” povestioara,te mai astept pe sit-ul meu la asta ora am avut rabdare sa il actualizez(cam era timpul oricum.)
O dimineata faina.
Frumos,asa s-a si intamplat.Carpeta cu Rapirea din serai am trimis-o mamei.Ea n-o foloseste, o tine de ,,buna,,.
Realizez că, posedând două camere la etajul IV, sunt cel puţin conte. Satul îl cam evit, în special din motive de closet…
Uite cum îmi adusei aminte de acasă. Sunt vâlcean, dar şi pe la noi tot aşa se vorbeşte. Mulţumesc pentru aducerea aminte!
@ mihai: Multumesc de vizita d-le Mihai si ma bucur ca va place povestirea mea. Promit ca va voi intoarce vizita, cum spun gorjenii mei.
@ Oana: Si mie-mi plac acest batrani de la tara, mai neumblati prin lume, naivi, sovaielnici si totodata consrvatori. Au farmecul lor aparte.
@ Andei: Poate voi publica si chiar imi doresc asta. Am intrat pe blogul tau de multe ori dar… m-ai pacalit prietene: vazand postarea din 01 oct.2008, am crezut ca n-ai mai scris. Ma bucur ca m-ai atentionat dar mai ales ma bucur ca ai continuat si inca… bine! Multumesc de aprecieri!
@ Maminineta: Asa-s batranii nostri: tin ca la ochii din cap la tot felul de lucruri, considerate de noi mai mult decat banale, le tin de ” bune”.
@ Vania: Da, evitarea satului din acest motiv mi se pare una plauzibila: la tara, in acel loc, trebuie sa fii expeditiv, mai ales pe timp friguros pe cand in acelasi loc, dar la bloc, poti medita sau lectura cu placere.
@ Adrian Enache: Oooo, ma bucur ca mai este inca un oltean pe-aci. Stiu, tot cam asa vorbesc si valcenii, doar is vecinii nostri, ai gorjenilor. Multumesc de vizita.
Si eu sunt Valcean, apropos… si recunosc o gramada din acele cuvinte “gorjenisme”
De asemenea, zămălţuită vine de la smălţuit care nu prea e regionalism
@ Claudiu98: Da, si-n Valcea se vorbeste asemanator. Smalţ n-o fi el regionalism dar noi, gorjenii avem un talent nemaipomenit de a poci cuvintele. Ce zici de buzunarul gorjenilor – pozânar? Si-s o groaza dar nu-mi vin acuma-n cap!
prind “secunda” , că de cîteva zile ( la mine ) blogul lu’matale nu apare decît sub formă de “error” ( un fel de afiş albastru pe care scrie cu litere portocalii o polologhie pă americăneşte pă care nu m-am deranjat să o dau la transleişăn că nu-mi dădea motiveişăn )
una peste alta mă bucur că-ţi reluaşi poveştile-n grai
ador stilul ( şi poveştile ) … spor la scris şi mulţam de dicţionar ; îi de folos pentru noi , ardelenii , că megieşul nostru Groparu’ nu s-o gîndit să facă şi el unu’să-l pricepă “provinciile” … şi-i păcat , no’ … nu-i bai da’
Super… iar dicţionarul, dicţionarul e de pus în sertarul cu bunătăţi şi rarităţi
Servus, Nea Costache, mă bucur să te citesc!
Toate cele bune!
Duminica bogata-n zambete, oltene !
http://sfinx777.wordpress.com/2009/01/24/blogosfera-in-concurs-fie/
@ Cella: Cunostintele mele intr-ale PC-ului nefiind atat de multe, nu pot sa explic de ce nu m-ai putut “vedea” pe net. Ma bucur ca m-ai putut accesa in sfarsit. Iti multumesc de aprecieri. Am considerat necesar sa atasez fiecarei povestiri de-ale mele gorjenesti si un mic dictionar de gorjenisme. O duminica placuta!
@ Flavius: Iti multumesc de vizita si de aprecieri si ramane sa-ti intorc vizita. O duminica reconfortanta!
@ Multam de vizita inger sibillin si… de nominalizare. O duminica frumoasa, odihnitoare.
Bună seara, nea Costache. Eu ma numesc Gorun, ca personajul din romanul dumitale şi am fost plăcut surprins să văd asta la prima vizită pe acest blog.Tatăl tatălui meu vine din Bărbăteşti, Vâlcea, deci am şi eu sânge de oltean.
@ bluarto: Ma bucur ca te numesti precum Nicolae din romanul meu. L-am numit Gorun, considerand acest nume neaos romanesc, un nume de om falnic si semet. Multumesc de vizita si te mai astept. O seara frumoasa peietene!
Cu mare plăcere, nea Costache. Voi fi încântat să recomand acest blog prietenilor şi vizitatorilor blogului meu. Este extraordinar ce faceţi aici. O seară bună!
Da bine le zici, nene Costache! Asa de bine ca parca vedeam un film, si nu citeam un dialog… Felicitari!
Nea Costache, si la mine la Vâlcea se zice pozânar
@ bluarto: Multumesc de aprecieri, ma bucur ca ne-am cunoscut, fie si numai virtual!
@ al2lea: Multumesc!
@ Claudiu: Nu ma mira, suntem doar megiesi si facem parte din aceeasi mare familie a oltenilor.
Mersi Mitrut, dau o bere!
Foarte frumoasă povestea
Nea Costache, jur pe rosu ca n-am furat personaju’. Frusina mea e bau bau’ personal din copilarie
@ Jasmin: Multumesc Jasmin! te mai astept!
@ Athe: Sunt convins Athe si chiar mi-a placut povestirea ta! te mai astept!
Dupa usa? Ha ha ha! Buna asta!
@ Simion Cristian: Da, dupa usa, lucru’ dracu frate!
[...] "Pi la oraş, la copii [...]