Oana Stoica Mujea: “Parfumul văduvei negre”

Iată că, tânăra scriitoare Oana Stoica Mujea, după romanele ei, “Regina Elfă” şi “Războiul reginelor”, în care a abordat genul fantasy, prin romanul ei “Indicii anatomice”, a început abordarea genului romanului poliţist, fiecare din cele două ediţii ale acestui roman epuizându-se, fiind nevoie, pentru satisfacerea cererilor cititorior săi, a tipăririi celei de-a treia ediţie.
Deşi încă nu s-a uscat bine cerneala de pe cea de-a treia ediţie a “Indiciilor anatomice”, Oana Stoica Mujea, lanseaza cea de a doua carte poliţistă, “Parfumul văduvei negre”, tipărita într-un tiraj de 9300 de exemplare.
O veste plăcută, este aceea ca “Parfumul văduvei în negru ”, trece graniţele României, autoarea urmând să-l lanseze şi în capitala Moldovei de peste Prut.
“Parfumul văduvei in negru”, promite a fi o lectură captivantă, plină de umor şi suspans, cu personaje împrumutate din lumea reală.
Recomand cu căldură acest ultim roman al Oanei Stoica Mujea, “Parfumul văduvei negre”, ca de altfel, şi celălalte cărţi, apărute toate, în prestigioasa Editură Tritonic.

Lucia Verona: “Labirint obligatoriu”

Reputata dramaturgă, scriitoare şi traducătore, Lucia Verona, care se face “vinovată” de apariţia a aproape douazeci de piese de teatru, (nu puţine jucându-se actualmente pe scenele teatrelor din ţară), romane, volume de proză scurtă, povestiri şi traduceri, lansează acum, un nou roman, “Labirint obligatoriu” tipărit de către Editura Tritonic. Criticii spun că acest ultim roman al Luciei Verona, este cel mai bun din întreaga operă a scriitoarei.
“Labirint obligatoriu” al Luciei Verona nu trebuie să lipseasca din biblioteca celor care îndrăgesc literatura de calitate.

Cristian Bogdan Hotnoga: “Templul pagânilor” roman de debut

Unul dintre cei mai tineri membri ai Academiei Bârlădene, Cristian-Bogdan Hotnoga, a lansat sub egida societăţii culturale primul său roman: “Templul păgânilor”.


Academia Bârlădeană a găzduit lansarea cărţii “Templul păgânilor”, autorul fiind unul din cei mai tineri membri ai reputatei societăţi culturale bârlădene. Cristian Bogdan Hotnoga a lansat primul roman din cariera scriitoricească, carte ce a dedicat-o iubitei sale Anca.
“Templul păgânilor” este o carte elaborată în baza unor documente şi izvoare istorice, împletite cu elemente de ficţiune. Acţiunea romanului a fost brodată în jurul căutării Templului sfânt al geto-dacilor, kogaiononul, care, din perspectiva autorului, ar fi o peşteră din muntele Ceahlău. Desigur, cititorul poate intui care este adevărata profesie a autorului: cea de poliţist.
Cristian-Bogdan Hotnoga are 24 de ani şi este absolventul Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, promoţia 2005. Momentan este ofiţer în cadrul Poliţiei de Frontieră Iaşi şi este pasionat de istoria românilor, în special de cea antică. Din 2009 este membru al Academiei Bârlădene.
Volumul a fost tipărit de editura “Sfera” Bârlad în câteva sute de exemplare. Prezentarea cărţii i-a revenit scriitorului George Irava, profesorului Gheorghe Gherghe şi profesorului Fănică Ursu, secretarul Academiei Bârlădene.
Sursa: http://www.obiectivdevaslui.ro/articles_details.php?page=&articles_id=5131

Tânărul Cristian Bogdan Hotnoga, va lansa în mai 2010, al doilea roman al său, “Blestemul şarpelui”, al cărui prim capitol, cei interesaţi, îl pot citi pe blogul său: http://cristianbogdanhotnoga.wordpress.com/blestemul-sarpelui/
Sunt sigur că romanele “Templul paganilor” şi “Blestemul şarpelui”, ale lui Cristian Bogdan Hotnoga, vor fi bine primite de iubitorii de literatură poliţistă si istorică.