Romanul “O viaţă impreuna”, s-a născut, capitol cu capitol pe blog, sub ochii d-voastră, al cititorilor şi comentatorilor mei. Din motive editoriale, am ales ca ultimele capitole să nu apară pe blog, ele fiind cuprinse în roman. Acest roman se datorează în primul rând Oanei Stoica Mujea (care în urma unei mici confuzii, mi-a dat ideea de a-l scrie), apoi dvs., cititorilor şi comentatorilor lui, care m-aţi încurajat să-l continui.
Comentariile nepreţuite ale unor excepţionali oameni de litere precum Oana, Vania, Lucia Verona, Maria Postu, Marius Aldea, Maria Barbu, Gabriela Savitsky, sau distinselor jurnaliste Crina Dunca, Simona Ionescu, Roxana Iordache sau a împătimiţilor după poezie şi proză, Sibilla, Maminieta, Flavius, draga noastră Cella, iniţial o frecventă comentatoare, Codeus, Darius, Al 2-lea şi minunata sa Primadona, realizatorului coperţii, artistul Marius Lupu cât şi alţii dragi mie, ca Adina Hutanu, Alin Farcaş, Aurora Scarlet, Ion Dascălu, amnesiacgirl, gmx, Matilda, Mikael Eon, Quadratus, Ciocolată cu piper, Dan Braşov, şi nu în ultimul rând, susţinătorilor mei fără blog, Alberto, gabriela, Marius şi alţii (carora le cer iertare daca i-am omis), mi-au dat un imbold în a scrie, acest roman, din simplu proiect, devenind o realitate.
Tuturor, vă mulţumesc şi vă simt aproape de inima mea, prin comentariile dv., considerandu-va de altfel, coautorii lui.
Iată că datorită graficianului Marius Lupu, ce actualmente trăieşte în Roma, romanul meu “O viaţă impreuna”, are în sfârşit, coperţi. După părerea mea, grafica coperţilor, este realizată într-un mod excelent, în ton cu specificul, personajele şi acţiunea romanului meu. Îmi place ceea ce a ieşit, şi pe această cale, îi aduc lui Marius Lupu, mulţumirile şi recunoştinţa mea pentru această realizare a lui.
Actualmente, manuscrisul se află la Editura Sfântul Nicolae din Brăila, în fază de corectare şi verificare, cel târziu miercuri, intrând la tipar. În maxim zece zile, întreg tirajul va intra în posesia mea. Din păcate, Editura nu se ocupă şi de distribuţie, aceasta intrând în atribuţiile mele, conform contractului.
Pentru a distribui romanul doritorilor, am decis vanzarea acesteia online, prin intermediul blogului meu, cât şi prin comenzi telefonice. În acest scop, am creat o pagină pe blog cu un formular de comandă, urmând a expedia cartea prin posta cu plata ramburs.
În scopul distribuirii cărţii cât mai multor cititori, îi rog pe cei ce doresc, din blogroll-ul meu, să mă ajute a-mi promova cartea şi prin intermediul blogurilor lor. În acest sens, în cursul săptămânii viitoare o să apară şi un set de bannere pentru carte în dimensiunile standard şi la cerere în dimensiunile dorite de cei ce doresc s-o promoveze.
Alte amănunte despre distribuţie şi modul de ajungere în posesie a cărţii, le aflaţi aici.


























Felicitari si la mai multe!
Felicitări! Îmi place foarte mult romanul dumneavoastră şi îmi place şi felul în care a fost editat (coperta e genială).
De-abia aştept cartea ca să citesc şi ultimele capitole.
Mult succes să aveţi, să vindeţi multe-multe exemplare şi să mai scrieţi şi alte romane cel puţin la fel de interesante ca acesta.
felicitari nea costache, vedeti ca v-am trimis un mail. discutam mai multe pe urma, ok?
http://dale-culturale.blogspot.com/
Felicitări multiple şi să deie Domnul să nu vă părăsească nici inspiraţia, nici muza.
Nea Costachi,unde-s bre banerele? Si li punim pi pereti nostri!
@ Manole: Multumesc, sarut mana!
@ Jasmin: Multumesc mult Jasmin, meritul pentru coperta, ii apartine artistului Marius Lupu! Multumesc de urari, te-am notat cu comanda!
@ Neliniştitu’: Va multumesc d-le Voicu! Nu de inspiratie mi-e teama ca ma paraseste, ci…mai mult de nevasta!!!
@ tzuky: Pana a le face flacaul, astea ar merge?
http://www.neacostache.com/costache1.jpg
http://www.neacostache.com/costache2.jpg
Daca nu, vezi si tu pe la Vania pe blog! Multumesc prietene!
UnSoricel, subscriu, când ai dreptate, ai dreptate.
M-am bucurat ca un copil la aflarea veştii şi încă mă mai bucur. Îl voi savura cu un trabuc bun şi o sticlă de Jack alături. Calitatea cere calitate.
nea costache, primisi mailu dela mine, daca nu rog a trece pe la mine si a lasa adresa dvs de mail ca asta de la contact nu merge sa trimit,
Sincere felicitari. Cu toate ca nu am citit decat crampeie, tare mi-ar placea sa-l miros, asa… cald, in timp ce-i rasfoiesc primele pagini.
Cu tot respectul,
Bogdan de la Tismana
@ cristianbogdanhotnoga: Multumec stimate prieten! Si eu, abia astept sa citesc cartea dv., dar in fata unul tzoi cu palincuta de prune, productie proprie, o adevarata doctorie, pe care sper sa o degustam impreuna candva! O seara frumoasa!
@ bogdan b: primit Bogdane, chiar si raspuns!
@ Bogdan Mujescu: Bine-ati venit pe blogul meu d-le Mujescu! va multumesc pentru interesul de a-mi citi cartea! pentru comanda, puteti completa formularul de precomanda:
http://www.neacostache.com/precomanda-o-viata-impreuna/
O seara frumoasa!
Intr-un fel, banner-ul am reusit sa-l pun cu deschidere la cumparare.Un pic de editare la dimensiuni si e perfect! Merge
@ Manole: Multumesc din suflet! Sarut mana!
Ionel zice: Geto-dacii sunt singurul popor european autohton
http://ramaniamyblog.wordpress.com/2010/03/08/geto-dacii-singurul-popor-european-autohton/
Vaaaai ce frumoooos!!!! Felicitari!!! Ma bucur mult pentru dumneavoastra si abia astept sa cumpar cartea, in primavara, cand vin in Romania! Ce fain ar fi sa puteti veni si la Iasi, sa ma laud ca va cunosc si sa va fur o semnatura pe pagina alba de inceput a cartii!
@ adina hutanu: Multumesc Adina! Si eu as dori sa cunoasc acea admirabila tanara si talentata arhitecta,pictorita, desenatoare si fotografa, numita Adina Hutanu, care stie sa cocheteze foarte frumos si cu literatura! Incerc sa retin si pentru tine o carte! O duminica excelenta!
Felicitari pentru ambitie,talent si spiritul dv romanesc.Asteptam o lansare oficiala cu vin de tara,lautari si tocan de oaie…
bacio
@ bacio: Multumesc Mihai! Lansarea, cu toate cele, mai vedem!
Felicitari, Nea Costache! Intr-adevar, ai scris un roman deosebit. Te face sa-i sorbi cuvintele. Astept urmatorul!
pluralul de la coperta este COPERTE. Acordul corect la “in sfarsit cartea mea are coperti” este gresit domnule scriitor. Corect este: “….. cartea mea are COPERTA”
Cu un mic amendament tehnic, felicitarile mele graficianului.
@ Ion Dascalu: Multumesc coane! Sanatate sa fie in primul rand si…vom mai scie si altele!
@ pianistul: Stimate Pianist, la o simpla cautare in Dictionarul Ortografic al limbii romane, a cuvantului “coperta”, vei constata ca sunt corecte ambele forme de plural (coperte/coperti):
http://www.webdex.ro/online/dictionar_ortografic_al_limbii_romane/
In ceea ce priveste realizarea copertilor (copertelor), nefiind un specialist, nu pot constata vreo gresala grafica.
copértă (coperți), s.f. – Învelișul protector al unei cărți, învelitoare.
SURSA: http://dexonline.ro/definitie/coperta
Felicitari ,si multa sanatate va admir varsta si vointa de a arata celor mai tineri ca se poate si mai tarziu .Demonstrati inca odata ca nu conteaza cei 55 de ani daca sufletul este de copil . Sa va mearga bine !
[...] Recunosc ca sunt foarte nemultumita de felul in care sunt tratata la ghisee si ca nu inteleg de ce trebuie sa duc o „atentie” functionarei ca sa mi se acorde atentia si respectul cuvenit. [...]
[...] Constantin Stănoiu, O viaţă împreună, Editura Sfântul Ierah Nicolae, Brăila, 2010. [...]
[...] Mai multe detalii aici. [...]
[...] … ce?[D][S][N] on Ștafetă sau … ce?Orry on Ștafetă sau … ce?"O viata impreuna" i… on Ștafetă sau … ce?Gabriela Savitsky on Ștafetă sau … ce?Gabriela [...]
[...] “Concediaza-ti șeful!”, dar astăzi am aflat de prin blogosferă că bloggerul Nea Costache (Constantin Stănoiu) a scris un roman intitulat “O viață [...]
[...] martie 5, 2010 Vă recomand romanul “O viaţă împreună” semnat de prietenul meu gorjean Constantin Stănoiu [...]
[...] scriu pentru copii sau poeți-motani ai blogosferei, scriitori care au lansări binemeritate de carte, sau așteaptă un noroc ori un ”ghiont” prietenesc, pentru a publica ceea ce ar trebui să [...]
[...] Ada,Cristian, Dan, Flavius, Roxana, Gabriela, Teo, Alex, Simion Cristian, Manuel, Nea Costache, [...]
[...] să mai aibă puţină răbdare până voi veni cu impresiile mele legate de acele locuri. La fel şi Nea Costache, pentru că merită să fie promovat, dar momentan am atâtea să vă [...]
[...] Joaca, Măce, Marcus, Marius, Mârlanul, Mercu, Mihnea, Mikael, Mircea, Mirko, My Epona, Narcis, Costache, Nicu, Octav, Otto, Pan, Paul, Paul, Petrişor, Jenikă, Cerculeţ, Păcală, Rebusache, Richie, [...]
[...] chef, m-a invitat unchiu’ Vania. Sărbătorim ziua bărbatului şi romanul lui nea Costache, “O viaţă împreună”. O iau şi pe Melami cu mine, se deghizeză ea în mascul, să sărbătorească cu noi de casă [...]
[...] oamenii ar fi harnici, cu personalitate puternica, valorosi si sensibili, buni la suflet, sinceri, destepti si deschisi dialogului, corecti, cinstiti, iubitori de natura si frumos si [...]
[...] cu un domn scriitor, tot blogger, care ne încântă cu un limbaj pitoresc și atrăgător, Nea Costache. A scris un roman, l-a publicat și îl felicit, urându-i mult [...]
[...] Ignat Andrei Ioan Sorin Usca Ioan Usca Lucrurile care nu se spun, se pierd… Molie pe creier Nea Costache Paul G Sandu Paul Gabor Rappa_ru’ Teo Negura VanGhelie sursa foto şi text: [...]
[...] 14. Nea Costache [...]
[...] a scriitorilor. Încep să mă simt mică şi nesemnificativă. Un mai vechi amic din blogosferă, Nea Costache, şi-a publicat prima sa carte, “O viaţă împreună”, scrisă capitol cu capitol pe [...]
[...] comment pe Călin Hera, un jurnalist de calibru care tocmai ce şi-a lansat prima sa carte. Lui Nea Costache îi plac subiectele pe care le abordez în textele literare pe care le public aici, dânsul [...]
[...] multe despre carte aici comanda cartea aici Last 5 posts in lansare de cartelansare de carte: Labirint obligatoriu – February 23rd, 2010Lansare [...]