– Ia vez’ mumă mânca-l-ar baba că latră cânele la poartă. Vez’ cine-i, să nu mă mai ridic io din război!

– Cin’ să fie  babă, doda Leanţa, pretena matale, ‘i zîsăi io babii după ce privii pe geamu’ odăii.

– Ce-o măi vrea şi asta? zîză baba Florica mai mult pentru ea şi să sculă din război.

– Floricooo, fă Floriiică!

– Stăi fă că viu acuuu’, zîsă baba ieşind iute pe uşă.

Mangu, cânele nostru al negru, lătra de zor cu labele suite pe poarta iar doda Leanţa şedea temător la trei-patru paşi în faţa porţî’.

– Ţîne-l Florico fir’ar al limanitului de câne că mă rupe-n doo! Iote venii pân’ la tine să-ţ’ spui ceva!

– Hai, intră Leanţo, nu-ţ’ fie frică, las’ că mă ţîu io la câne!

Io, văzând că doda Leanţa dă să intre-n odaie, mă ruşinai îmbrăcat numa-n nişte izmănuţe subţîri din finet făcute de mama, ma uitai repede după pantalonii mei din molton, da’ nu-i văzui pe spătaru’ scaunului, şi-atunci sării repede-n pat, trăgând iute velinţa pe mine.

– Hai, intră Leanţo, zîsă baba Florica deşchizând uşa.

Doda Leanţa, o muiere bătrâna, cam de-o varstă cu baba Florica, da’ mai slabă ca ea şi mai mică şi-adusă de şale, intră uşor, cu sfială, ţînând în mână un ciumag noduros.

– Săru’ mâna dodă Leanţo, zîsăi io ridicându-mă o ţîră-n coate de su’ velinţa.

– Să creşti mare mumă, mânca-ţ’-as curu’ de copil!

– Şez’ icea pe pat Leanţo. Un pahar de rachiu bei fă?

– Ei, do’r unu’ să-m’ facă poptă, că n-apucai să mănânc.

Baba Florica ieşi din  odaie s-aduca rachiu’. Doda Leanţa să sculă-n picioare şi s-apropie de războiu’ de ţăsut, uitandu-să cu mirare la lucrătura velinţii, apoi privirea-i cătă curioasă spre oala de pe plită, din care sa ridica un miros îmbietor de ciorbă de urzîci. Baba Florica intră-n odaie c-o litruţă plină cu rachiu, înfundată la gură cu-n cocean de porumb, şi-un păhărel micuţ.

– Nu stiu un’e a pus noru-mea Mărioara paharele de rachiu că-l găsîi do’r pe ăsta micu’, zîsă baba.

– Nu-i nimic Florico, ce daca-i mic… că-mi pui de măi multe ori, zîsă doda Leanţa uitându-să cu jind la sticluţa de rachiu.

Baba scoasă coceanu’ din gura sticlii şi turnă rachiu în pahar cu mâna tremurândă.

– Ia Leanţo, să-i fie inaintea sufletului lu’ Gligore-al meu, zîsă baba cu durere-n glas.

– Bo’daproste Florico, Dumnezău să-i primească, zîsă repede doda Leanţa dând peste cap păhăruţu’ de parcă nici n-ar fi fost.

Făcu un „haaa” strâmbându-să, urmat de-un „brrr”, şi scuturându-să, zîsă cu glasu’ gâtuit de tărie:

– Tare fă Florico, otravă nu alta! Mai pune unu’, zîsă cu glas rugător.

Baba Florica privi cu părere de rău rachiu’ din sticluţă, îi măi turnă unu’ dodii Leanţa şi i-l dădu-n mână. Rămasă cu el câteva clipe-n mână şi străfulgerată de-un gând izbucni:

– Auzîşi Florico ce păţî Leana lu’ Parpală?

– N-auzîi Leanţo că nu ieşii din casă, n-avusăI de unde! Ce drac păţî?

– Intră peste ea-n obor, muierea lu’ Gheorghe-al lu’ Ştevie si-o tavali aia de păr p’in tot oboru’. Cică l-ar fi văzut pe bărbatu-său Gheorghe sărind pârleazu’ de câteva ori la ea noaptea, şi i-ar fi spus şi-o vecină că trăieşte cu Leana.

– Ce-ai Leanţo, esti nebună? Leana-i bătrână fă, ce, îi măi arde ei de al de astea? O ţîrişică-i măi tinără ca noi! Şi-apăi Gheorghe-i tinăr fă, scurtă la patru’j de ani, să uita el la baba aia de aproape şapte’j de ani? Nu cred, zău de-oi crede!

– Să nu mă mai mişc d’icea zău, să mă trăznească dacă-ţ’ mint Florico, asta mi-e crucea, zău!

– Ptiuuu, bate-o-ar Dumnezău s-o bată de hoaşcă bătrână, să să încurce ea cu Gheorghe ăla… care-i de-o samă cu copii ei! A înnebunit lumea fă Leanţooo, vine sfârşitu’ lumii! Auz’, da’ a lu’ Gheorghe, muierea, nu-i borţoasă fă Leanţo?

– ‘I borţoasă Florico, are burta la gură, aşteaptă să-I vie sorocu’, da’… e tinără şi puternică! I-a rămas păru’ Lenii în mânile ei! Mai pune un păhar Florico! Aaaşa! Să-ţ’ dea Dumnezău sănătate şi să mă chemi şi pe mine  la scuturat şi adunat de prune!

Doda Leanţa-şi potrivi cu grijă gura păhăruţului între buzele încreţîte şi subţîri, şi c-o ridicătură scurtă de cap, rachiu-i trecu-n gâtu-i uscat, care-i scoasă un zghiorţăit răsunător ce mă făcu să chicotesc sub aşternut.

– Ahaaa, bun îi fă rachiu’ tău, parcă-mi ard maţăle-n burtă zău, parcă îmi luară foc! Auz’, n-ai tu un cocoloş de mămăligă şi c-o ceapă, că parcă mă luă aşa cu  leşin la burtă după rachiu’ ăsta al tău,zîsă doda Leanţa cu glas mieros, cu privirea-i spre oala cu urzîci de pe plită !

– N-am mămăligă, am pâne! Iote-ţ’ pun   o stranchină cu ciorbă de urzâci că doar ce fiersără!

– Dodă Floricăăă, dodă Floricăăă!

– Asta-i nepotu-meu Săndică, zîsă doda Leanţa ieşind pe uşă afară.

– Ce-i Sandică mumă?

– Hai iute acaaas’ că veni leliţa Măria să te cheme la pomaaană!

– Iote viu acuşi! Lasă Florico urzîcile elea pentru mâne că acu’ plec la pomana de-un an a lu’ Vasîle-a lu’ Cotoarbă, măi zîsă doda Leanţa grăbindu-să, dând de câteva ori în lături spre poartă şi dispărând grăbită.

Io, tot cocoţat în vârfu’ patului, de su’ velinţă, o mai auzîi pe baba Florica în tindă:

– Iote-a dracu’ Leanţa, nu-i măi trebui ciumagu’ acuşa! Cân’ auzî de pomană să lipsî şi de urzîcile mele! Măi vede ea de la mine numa’ urzîci şi rachiu! Beţîia dracului!

Glosar de gorjenisme

limănit – necurat, afurisit

velinţă – invelitoare de pat ţesută in război

ciumag – ciomag, baston

borţoasă – gravidă

tindă – prispă

Îi salut pe toti prietenii mei:
Adina Hutanu, Ana Birchall, Ana Usca, Ana-Maria din Craiova, Aurora Scarlet, Aurora Georgescu, Carmen, Cella Fetita junglei, , Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, gmx, Irina Comba, maminineta,   Mesterul Manole, Mirela Pete Shayna, Scorpio, Strumfita cu esarfa, Theodora Alex Mazilu, Blogatu,    Costin Comba, d-l Daju, artistul Marius Lupu, Marius Stefan Aldea, Nelinistitu’ Adrian Voicu, Teo Negura, Vania , Vlad,