Prin anii ’80, student fiind la Facultatea de mine, timp de o luna si jumatate am efectuat o practica la Mina Baita Bihor. Era pentru prima data cand intram intr-o mina de minereu, pana atunci efectuand doar practici in cateva mine de huila (Valea Jiului) si lignit (Bazinul Rovinari). Zacamantul de la Baita contine minereu complex (Cu, Pb si Zn), wolastonit ( formula chimică Ca3[Si3O9], un mineral rar, utilizat cu  preponderenta in industria portelanului, in lume existand numai sapte zacaminte, incluzand cel de la Baita Bihor), molibdenit (d.p.d.v. chimic, o sulfura de molibden, mineral rar, utilizat in aliaje, dar mai ales ca lubrefiant solid in industria aeronautica). Zacamantul de la Baita mai contine: Au, Ag si metale rare (titan, niobiu, tantal, bismut, wolfram). Pe versantul celalat al muntelui (in cadrul aceluias zacamant) se gaseste Mina Avram Iancu, unde pe langa minerale complexe se gasesc mari rezerve de minereu de uraniu si Pb radioactiv. Atestare de exploatarea a zacamantului de la Baita exista inca din 2 iunie 1247  in Diploma Cavalerilor Ioaniti,  emisă de regele ungar Béla al IV-lea. In realitate, zacamantul de la Baita Bihor a fost exploatat inca de pe timpul dacilor (“a batranilor”, cum spun localnicii), marturie stand cele cateva galerii, inchise in zilele noastre din motive de siguranta. Prin anii ’75, epuizandu-se formatiunile de zacamant (“pungi”) de la Baita iar relieful de la suprafata fiind mult prea accidentat pentru a se demara lucrari clasice de prospectare si explorare prin foraje, s-a tras eronat concluzia ca zacamantul este epuizat in intregime si mina s-a inchis, personalul fiind repartizat in alte domenii economice din zona.
Un inginer din zona, ajuns in Ministerul Minelor, a reusit sa convinga atat pe ministru cat si pe Ceausescu, sa se achizitioneze o instalatie de foraj americana de ultima tehnologie, capabila sa foreze atat vertical, orizontal cat si oblic, atat de sus in jos, cat si de jos in sus. In urma realizarii unui proiect, s-a decis continuarea saparii unei galerii de coasta sapate de daci si pana atunci inactiva. Aceasta galerie a fost denumita de mineri galeria “Speranta”, in speranta ca se va gasi minereu si se va redeschide mina. S-au constituit patru echipe de sapare a galeriei in patru schimburi, pe masura inaintarii “tatonand” prin forare existenta sau nu a zacamantului. Dupa saparea a aproximativ 100 de metri de galerie, in urma forajelor executate in vatra, tavanul si peretii galeriei, s-au gasit mari rezerve de zacamant, aproape inepuizabil. Au fost readusi minerii si redeschisa mina.

Sursa foto: Realitatea Tv

Mineritul uranifer in Romania a inceput in 1952, in Muntii Apuseni (Baita Bihorului). Aici, fusese depistata, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, din avion, o anomalie emanometrica. Germanii au conturat destul de bine zacamintul insa n-au mai apucat sa-l cerceteze in detaliu pentru ca au fost nevoiti sa se retraga. Exista afirmatii conform carora rusii au preluat planurile de cercetare si exploatare ale germanilor si n-au facut decat sa le dezvolte.
Cercetarea s-a facut extrem de rapid, in aproape un an prin Societatea “Sovrom Kvartit” incepandu-se exploatatrea uraniului printr-o exploatare la zi (cariera). S-a lucrat cu soldati si detinuti politici si cu taranii din Apuseni, uluiti de salariile (pentru ei imense) oferite. In ce masura stiau ei cu ce substanta periculoasa lucreaza? E greu de spus… Dat fiind ca, dupa ani si ani, au fost gasite in fundatiile caselor lor pietre cu un continut ridicat de uraniu, e de presupus ca nu li s-a spus nimic! Detinutii oricum nu contau – ei erau “dusmanii poporului”, iar soldatii oricum trebuiau sa fie mandri ca erau “patrioti” si contribuiau la “propasirea patriei”. Cu toate acestea, cel putin pentru “angajatii civili”, o parte dintre normele de protectie a muncii erau respectate mult mai bine decat ani si ani mai tarziu, dupa ce rusii se retrasesera de mult. Activitatile din cariera de la Baita s-au desfasurat aproape 10 ani. In 1964 Societatea “Sovrom Kvartit” s-a retras din Romania, lasand locurile relativ poluate, multi lucratori bolnavi, un orasel-colonie (Dr. Petru Groza, in prezent Stei) destul de dragut si civilizat… si toate activitatile, organizarea de santier si documentatia in grija “Exploatarii Miniere Bihor”.
Inaintea retragerii rusilor, s-a demarat tunelul intr-un ritm infernal impus de rusi (ritm ce astazi s-ar putea numi eficienta), din acesta sapandu-se un put de 400 de metri pana la suprafata, in apropierea celui mai inalt varf din Apuseni, varful Biharea. Ulterior, din acest put s-a sapat o retea vasta de galerii, suitori, planuri inclinate, lucrari de pregatire si exploatare, in lungime totala de peste 100 km.

Sursa foto

Dupa 1990, mai precis dupa 1997, dupa primele valuri de disponibilizari din minerit, odata cu reducerea personalului, s-a redus si productia de substanta minerala utila, marea majoritate a exploatarilor miniere fiind aduse in prag de faliment, declarate nerentabile si inchise, cu scopul nedeclarat de a fi vandute anumitor concerne straine. Din nefericire aceasta soarta a avut-o si mina Baita si Avram Iancu.
Aflu azi cu siderare ca acest zacamant de o valoare inestimabila a fost  vandut la un pret de numai 15 milioane de euro de catre Marin Condescu, liderul sindical de la Federaţia Naţională Mine Energie, inca din februarie 2011. Despre toata aceasta afacere perdanta pentru statul roman puteti citi aici.