Miting de susţinere pentru Raed Arafat: Aproximativ 1.500 de persoane au plecat în marş spre sediul SMURD Târgu Mureş

Persoanele care s-au strâns, joi seară, în centrul municipiului Târgu Mureş pentru a-l susţine pe Raed Arafat au pornit într-un marş spre sediul SMURD, blocând circulaţia, iar manifestanţilor li s-au alăturat alte câteva sute de persoane, astfel că numărul acestora a ajuns la aproximativ 1.500.
Persoanele care s-au adunat, joi, în jurul orei 18.00, în centrul municipiului Târgu Mureş, pentru a îl susţine pe Raed Arafat, au pornit ulterior într-un marş pe străzile oraşului, îndreptându-se spre sediul SMURD.
Pe parcursul marşului, manifestanţilor li s-au alăturat alte sute de persoane, astfel că la ora transmiterii acestei ştiri numărul participanţilor ajunge la aproximativ 1.500.
Manifestanţii scandează „Vrem să trăim, nu vrem să murim”, „Haideţi cu noi”, „Jos Băsescu”, „Arafat nu uita, noi suntem de partea ta”, „Afară din ţară cu javra ordinară”, „România, trezeşte-te”.
Protestul a dus la blocarea circulaţiei în centrul oraşului, însă în prezent traficul a revenit la normal întucât manifestanţii se deplasează pe o stradă mai puţin circulată, în zona căminelor studenţeşti, îndreptându-se spre sediul SMURD Târgu Mureş.
Iniţial, peste 400 persoane s-au adunat, în jurul orei 18.00, în centrul municipiului Târgu Mureş, pentru a îl susţine pe Raed Arafat, acţiunea fiind iniţiată pe reţeaua de socializare Facebook.
Oamenii au aprins lumânări şi au avut pancarte pe care scria „Solidari cu SMURD”, „Respect pentru SMURD”, „Fatal error 404: Democracy not found”, „Noi pentru SMURD, SMURD pentru noi”, „Raed Arafat suntem alături de tine”, „Respect pentru Raed Arafat, greaţă faţă de Băsescu”, „Nu ne luaţi dreptul la viaţă”, „Raed Arafat un model de urmat, Băsescu un model de…. Unul construieşte de 20 de ani, celălalt dărâmă de circa opt ani”.
Participanţii la manifestare au strigat „Jos Băsescu”, „Murim, luptăm, SMURD-ul îl apărăm”, „Arafat, nu uita, Mureşul e de partea ta”. Totodată, ei au scandat „Anticipate”.
O acţiune similară a avut loc, miercuri seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la manifestaţie participând zeci de persoane.
Raed Arafat a demisionat, marţi, din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în urma nemulţumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenţă din proiectul Legii sănătăţii şi ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către preşedintele Traian Băsescu.

Sursa

Fratilor, SMURD exista in fiecare judet al tarii nu numai la Târgu Mureș!

Este timpul să ne trezim cu toții!

Raed Arafat trebuie sprijinit in fiecare resedinta de județ!

Trebuie să arătăm că ne pasă de sanatatea noastra a tuturor, de prezentul si viitorul copiilor noștri!

Up date:  Joi, 12 ianuarie, ora 22,oo, conform politiei din Targu Mures, peste 5000 de manifestanti sunt in fata sediului SMURD din municipiu.