Doamneee, pesemne tare foame-mi era azi noapte de-am avut visu’ ăsta frumos!
Ce-am visat? Ce să vizăz, să făcea că eram iar copil, era dimineaţa, vara, şi de-abia mă trezisăm din somn. Aruncai o privire pe geam şi văzui pe mama aruncându-le o poala de boabe la orătănii. Găini, raţe, gâşte şi curci să repezîră adunând harnice de pe jos boabele de porumb. Ieşii în spatele căşii, unde la cuptoru’ pe care tocmai acu’ mi-l amintii, în care mama măi aruncă vre-o două uscături.
– Te sculaşi puiu’ mamii?
– Da mamă, săru’ mâna!
– Să creşti mare! Sor’-ta să sculă?
– Nu ştiu, cre’ că doarme!
– Las’ că să scoală ea, zîsă mama. Ia dute-n gradină si-adu-mi doi ardei, trei-patru cepe (care-s mai mari), tot asa, smulge doi morcovi măi mari…
– Păi… zîsai io încurcat, cre’ că uit…
– Uf, las’ că merg si eu că tre’ să iau şi fasole verde…tu nu ştii care-i măi fragedă, zîsă mama. Ia coşuleţu’ ăla din beci şi hai şi tu!
– Mamăăă, o auzîi pe soru-mea scâncind. Un’e esti?
– Aici sunt fetiţa mamii, în gradină cu frati-tu! Şez’ pe scăunel şi nu umbla la foc la cuptor că vin acu, auzîşi?
– Da, daaa!
– Dă-m’ coşu’ puiu’ mamii!
Întinsăi coşu’ mamii care-ncepu să culeagă cu îndemânare tecile galbine de făsui întinse până sus în vârfu’ aracilor.
– Nu sta puiu’ mamii, adu-mi ardeii ăia graşi din capăt! Da, de-acolo, ajung trei! Aaaşa, pune-i în coş şi smulge două cepe mari!
Mersăi spre stratu’ de ceapă şi mă pregatii să smulg cu totu’ din pământ patru cepe care aveau foile mai înalte.
Nu alea mamă, că nu-mi tre’ pentru salată! Las’ că vin eu că nu te pricepi, zîsă mama râzând. ce te faci mă cân’ te-ai îinsura şi te trimite nevasta la piaţă, ai?
– Oi învaţa până atunci…
– Păi să-nveti! Hai că loai tot ce-mi treb’e!
Sor’mea şedea pe-un scăunel şi ţînea-n poală un pisoiaş mic tărcat (ala-i dracu’ cică!), şi-l gâdăla pe burta de mama focului. Pisoiu’ mieuna zbătându-se să scape da’ ia-l ţînea strâns.
– Lasă-l dracului de mâţ că a ajuns un jigărât din cauza ta!
Ea-i dădu drumu’ mâţului cu părere de rău. M-aşezai şi eu alături de ea pe scăunel înghesuindu-ne şi priveam la mama cum trebăluia. Să aşezase la măsuţa a rotundă şi curăţa cu un cuţîtaş cartofi.
– Ne faci cartofi prăjiţi mamă?
– Nuuu, altceva mai bun!
– Ce?
– Ghiveci călugăresc, zîsă mama.
– Cum adică, zîsăi io nedumerit, ca la călugari?
– Ca la călugări, cu de toate! Daca promiteti că sunteti cuminţ’ o fac bunăăă-bună!
– Promiiitem, zîsărăm noi în cor.
Eram amândoi cu oichii aţintiţ’ la mama. Tăie vreo şasă cartofi mari în cuburi şi-i aruncă-ntr-o cratiţă mare; lo apoi ai doi ardei graşi şi-o vânătă,  ‘i tăie tot aşa-n cuburi, apoi tocă mărunt- mărunt cele trei cepe mari. Apoi, într-un tuci potrivit ca mărime aşezat pe pirostrii la gura cuptorului, pusă ca un pahar de ulei, ceapa, doi morcovi tăiaţi feliuţe rotunde, le lăsă să se călească o ţâră, apoi pusă şi cartofii. Văzuram apoi cum mama aruncă-n tuci doi pumni sănătoşi cu teci de făsui verde, tot aşa de mazăre, vânăta tăiată, sare, piper şi foi de dafin, apoi turnă aşa ca la o juma de kil de apă.Le lăsă o ţâră la fiert apoi deşertă totu’ într-un strănchinoi maaare (mama-i zîcea ghivici) şi-l împinsă cu vătraiu-n fundu’ cuptorului. Dintr-o postavă coperită cu-n peţchir, mama rupsă un guguloi sănătos din aluatu’ ce stătuse la crescut, presără făina pe masuţă, întinse aluatu’, îl puse pe-un cârpător şi-l împinse-n fundu’ cuptorului. Din tot aluatu’ ăla din postavă mai bagă-n cuptor de două pâni.
Din când în când, mama scotea cu vătraiu ghiviciu’ din cuptor şi ţînându-l cu două cârpe, îl rotea cu mişcări repezi ca pe oala cu sarmale.
Mama şezu iar pe scăunel, să uită la noi cu coada oichiului ţi-apoi izbucni-n râs:
– Mânca-i-ar mama ce cuminţ’ stau, se vede că vă e foame!. Aşa-i?
Dădurăm amândoi din cap. scoasă iar ghiviciu la gura cuptorului, încercă c-o ligură de lemn un cubuleţ de cartof apoi adaugă ca un pahar de suc de roşii, patru caţăi de usturoi pisaţ’ şi niscai verdeaţă tocată mărunt. Împinsă iar ghiviciu-n cuptor:
– Hai că nu mai e mult şi-i gata, zîsă mama.
Mai ţînu ghiveciu-n cuptor aşa cam cât a fuma io o ţîgare furis de mama şi tata p’in porumbi. apoi o trasă iară cu vătraiu la gura cuptorului, mai într-o parte.
– Gata-i şi pânea, zisă mama şi-o scoase aşezând-o-n postavă, cu peşchiru-i de-asupra. Doamne ce mai mirosea de frumos, te-ameţea! Priveam cu jind cum din ghiviciu’ mamii se ridicau vălătuci de abur aromat. Mama rupsă din pânea aburindă cate-un coltuc sănătos, le puse pe masuţa, apoi ne pusă-n doo stranchinuţe fiecaruia dintre noi.
Loati de mâncaţ’ puii mamii, mai zisă mama  şi… MĂ TREZII.

Doamne, macar şi-n vis să măi fi apucat să mănânc ghiveci făcut de mama, Dumnezău s-o ierte!

Nota: Sursa FOTO