O nouă zi

"€œ Este ora 4 şi 20 minute. Este timpul să vă treziţi!”. Întind mâna spre noptiera de la capătul patului, pipăi puţin de-asupra ei, apuc telefonul şi-i dezactivez soneria. Doamne, o altă zi toridă şi încărcată mă aşteaptă azi! Fac un efort de voinţă, mă scol în picioare, trec pe la baie, îmi arunc nişte apă pe faţă şi merg în bucătărie. Pun ibricul de cafea, şi-ncep să răsfoiesc ziarul necitit de ieri: ceva accidente, crime, scumpiri în lanţ care mă indispun şi mai mult Cafeaua dă-n foc pe aragaz, îl opresc, iau ibricul şi până să-mi dau seama ce fac, am scrumiera plină cu cafeaua ce o turnasem în ea. Nu mi s-a mai întâmplat una ca asta. Spăl scrumiera şi-mi aprind o ţigară. Torn din nou cafea, de data asta în ceaşcă şi sorb o gură.

Doamne da bună-i! Îmi savurez cafeaua şi ţigara gândindu-mă la ziua care începe: drumul până la serviciu cu autobuzul, în care trebuie să suport manelele şoferului, să suport apoi căldura toridă, câte-o toană a şefului şi multe altele. După muncă, iar mersul spre casă cu autobuzul, curent, manele,picoteală. Îmi iau geanta în care-mi pun pachetul pregătit de seara, pachetul de ţigări şi ies în răcoarea dimineţii spre staţia de autobuz. Strada proaspăt stropită şi mirosul florilor proaspăt udate din ronduri, parcă mă mai dispun un pic. Îmi iau inima-n dinţi şi-mi zic că, în definitiv, nici dracu’€™ nu poate fi chiar atât de negru.