Invadarea Libiei?

Două nave de război americane, USS Kearsarge şi USS Ponce, au traversat miercuri Canalul Suez şi au intrat în Marea Mediterană, au informat autorităţile egiptene într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.

Statele Unite ale Americii au făcut cunoscut luni că deplasează nave şi avioane în apropierea Libiei, zguduită de revoltele populaţiei împotriva regimului Gaddafi. Nava Kearsarge are capacitatea de a transporta 2.000 de puşcaşi marini. Casa Albă a anunţat că navele au fost redesfăşurate în cadrul pregătirii pentru posibile eforturi umanitare, dar a subliniat că ‘toate opţiunile rămân pe masă’ – sugerând posibilitatea unei acţiuni militare. AGERPRES   miercuri, 02.02.2011, ora 17:39

„Deplasăm elemente pentru a le apropia” de Libia, a declarat un oficial al Pentagonului. „O navă ca USS Kearsarge este capabilă de mai multe tipuri de misiuni”, a adăugat el.

USS Kearsarge este un portelicopter care transportă şlepuri de debarcare. Grupul de operaţiuni amfibii ale Kearsarge, cu circa 800 de puşcaşi marini, o flotă de elicoptere şi unităţi medicale, poate asigura un sprijin pentru operaţiuni umanitare, cât şi militare.

Oficialii militari americani pregătesc o listă cu opţiuni ce urmează să fie propuse preşedintelui Barack Obama şi sunt în discuţie cu omologii lor europeni, dar incertitudinea rămâne în privinţa probabilităţii unei intervenţii militare.

Conform analiştilor, o demonstraţie de forţă simbolică în largul coastelor libiene ar putea fi suficientă pentru a spori presiunea asupra lui Kadhafi.

Un portavion american, USS Enterprise, care transportă avioane de vânătoare capabile să impună o zonă de interdicţie aeriană în Libia dacă va fi cazul, ar putea fi de asemenea chemat în sprijin, pentru a răspunde la criza libiană. Acesta este în prezent în nordul Mării Roşii, potrivit site-ului US Navy.

Sursa: Realitatea 02.02.2011. 15:42

Deja se vorbeste de inceputul unei invazii a trupelor anglo-americane cu scopul de a antrena opozanii lui Gaddaffi.