Nici nu a început bine anul, că majoritatea posturilor de televiziune românești au invitat in studiouri tot felul de astrologi care sa faca predictii ale anului 2012. In ceea ce priveste situatia din Romania, ei s-au marginit sa „prezica” evenimente pe care le-ar intui orice roman: criza, somaj, coruptie, sinucideri, saracie. Conform astrologilor, în ceea ce priveste opozitia, daca aceasta se mobilizeaza, va dobori guvernul Boc, daca nu, nu! Halal predictii!
Daca anul trecut am ratat “la mustata”doua apocalipse, respectiv cea din
21 mai 2011 prezisa de un oarecare Harold Camping, liderul unei secte radicale crestine din SUA, data la care ar fi trebuit sa aiba loc un cutremur de proportii inimaginabile dar la care nu s-a intamplat nimic pentru ca… s-ar fi gresit calculele, si o a doua, calculata cu “exactitate”de acelas personaj, fix in data de 21 mai 2011, cand “când pământul va fi distrus total de Domnul”. Deci de doua apocalipse am scapat, asteptam pe cea din 21 decembrie 2012 despre care scriam si eu la inceputirile bloggeritului!
Mayaşii au preconizat că lumea se va sfârşi pe 21 decembrie 2012, în momentul când li se termină calendarul. Această teorie a fost desfiinţată de NASA. Într-o conferinţă de presă care a avut loc pe 11 decembrie 2011, astronomul Don Yeomans a spus „dormiţi bine pe 21 decembrie anul viitor”, susţinând că nu se va întâmpla nimic care să îngrijoreze lumea.
Yeomans a explicat că mayaşii aveau două moduri de a calcula timpul: un calendar scurt, de 52 de ani şi unul lung, de 5.125 de ani. „Calendarul lung se va termina pe 21 decembrie 2012. Bineînţeles, noul calendar va începe pe 22 decembrie. E ca şi cum am spune că se termină anul pe 31 decembrie, iar după aceea vine sfârşitul lumii, nu anul nou. Practic, un nou ciclu începe”, a declarat Yeomans. Astronomul doreşte ca oamenii să fie mai liniştiţi, deoarece pe Google căutările pentru „dezastre 2012″ au ajuns la 35 de milioane.
Sa nu mai vorbim ca internetul este plin cu previziuni astrologice ale fiecarei zodii care mai mult te aiuresc decat sa te lamureasca in ceea ce priveste viitorul. Horoscopisti si horoscopiste au pareri impartite, si-mi spun fie ca eu si cei din zodia mea vom avea parte in acest an de o sanatate de fier, dragoste patimase, posibilitatea unor castiguri fabuloase, mare succes in cariera, iar altii, din contra, ca vom avea mari probleme de alegere a unui nou partener dupa un divort scandalos, in urma unor plasamente necugetate ne vom pierde averea sau ne vom pierde locul de munca.
Iata cateva previziuni ale anului 2012 pe care nu le pun la indoiala, mai ales prima si ultima:
– Anul 2012 va fi Anul Omului. Predictii Mircea Batranu.
– Predictii dupa Ziare.com
– Protv Magazin – Neti Sandu
– Previziuni in industria IT
Eu, inca de acum cativa ani, studiindu-mi arborele gineco… pardon, genealogic, am descoperit ca ma trag din marea preoteasa Strabona, nepoata de var a marelui Deceneu, inteleptul de pe Muntele Sfant Kagaionon, stramosii mei mostenind de-a lungul timpului calitati paranormale, extrasenzoriale si de predictie, transmise si mie. Dat fiind marile mele calitati, imi permit sa va relatez
Adevaratele predictii ale lui Nea Costache pentru Romania anului 2012
– Fostul Presedinte al Senatului Romaniei, dl. Mircea Geoana, datorita formatiunii sale politice infiintate la Dabuleni, va deveni cel mai influent om politic din Romania, partidul sau va castiga alegerile locale cumulate cu cele parlamentare, cu o majoritate zdrobitoare. Dupa aceasta victorie, porecla domniei sale se va schimba din „Prostanac” in “Geniul Carpatilor”
– Romania va fi prima tara din Europa si din lume care va iesi din criza. Salariile bugetarilor vor creste la niveluri alarmante in toate unitatile de stat, acest fapt bulversand sistemul bancar ce va fi nevoit sa reduca dobanzile la imprumut pentru populatie la 0,02%. In plus, sistemul sanitar romanesc se va revigora datorita donatiilor benevole ale populatiei si medicilor din salariile acestora, dar si multiplelor boli (boli de șale si de rânză), cauzate de greutatea teancurilor de bancnote ridicate de catre bugetari de la casierii.
– Presa romaneasca isi va mari tirajul datorita cererii mari existente la chioscurile de difuzare a presei, ziarul Cancan si Libertatea devenind cele mai mari cotidiene din tara, fiind traduse si in limba engleza si aparand si in Anglia si SUA.
– Industria romaneasca va cunoaste un avant spectaculos, inregistrandu-se profituri de peste 999%, ceea ce va face ca la prima jumatatea anului viitor, Romania sa-si achite datoriile externe, iar in a doua jumatate a anului incepand sa finanteze economiile dezastruoase ale Chinei, SUA, Germaniei si Angliei.
Romania isi va recupera Tezaurul de la rusi, i se va returna datoriile de catre Irac, Iran si Germania, bani care vor fi imprumutati Qatarului, Emiratelor Arabe Unite si Bahreimului cu dobanda avantajoasa pentru Romania.
– Domnul Presedinte Traian Basescu isi va reincepe baile de multime, garzile sale de corp fiind deosebit de atente ca domnia sa sa nu fie strivit de efuziile populatiei plina de afectiune si consideratie. Dupa alegerile comasate, dl. Presedinte va uzita de permisul naval, obtinand comanda unui transoceanic sub pavilion albanez iar in scurt timp va fi avansat amiral al Flotei Romaniei, de Sf. Nicolae, liderii opozitiei il va cadona pe dl. Presedinte cu trei cizme .
– La Vascautii de Sus, dl. Emil Boc va infiinta o universitate de talie europeana, universitate unde domnia sa va avea onoarea sa o conduca din functia de rector, incepand cu primavara acestui an.
– Hartia de tipar implicit cartile se vor ieftini putand fi accesibile tuturor paturilor sarace din Romania (inclusiv vagabontilor si boschetarilor), prin efortul neprecupetit al actualilor lideri PDL de recoltare a stufului, cazati spre sfarsitul anului in noua Tabara de la Balta Mare a Brailei.
– Injuraturile neaose romanesti cu p… si p… vor deveni dragi tuturor locuitorilor planetei, stand cu cinste pe buzele acestora.
– Nationala Romaniei de fotbal va cunoaste mari succese internationale, stilul de joc al fotbalistilor romani fiind studiat la marile Academii sportive ale lumii.
– Primaria Capitalei va fi castigata de dl. Irinel Columbeanu, toate bulevardele, strazile si aleile bucurestene fiind asfaltate cu columbeanit, sub conducerea domniei sale Crucea de Piatra fiind restaurata si reinfiintata si apoi trecuta in patrimoniul UNESCO
– Inca din toamna, Romania isi va reintra in granitele sale firesti, alaturandu-i-se Basarabia si Bucovina de Nord si cele trei judete de la sud de Dunare.
– In 21 decembrie 2012 va veni Apocalipsa dar… nu la noi ci la vecinii nostri din sud, nord, nord-est si vest unde vor fi cutremure catastrofale si explozii solare. Romania nu va fi afectata iar litoralul sau se va mari pe o latime de 40 de kilometri, prin ridicarea fundului Marii Negre. Tara noastra va deveni Noul Izrael iar Bucurestiul Noul Ierusalim, fiind cea mai bine vazuta de Dumnezeu pe Terra.
polimedia.us/fain/ — 3 ianuarie 2012 @ 9:25 pm
Adevaratele predictii ale lui Nea Costache pentru Romania anului 2012 – Blogul lui Nea Costache…
Pentru cei interesati, de la… Tata Omidu!…
incertitudini — 3 ianuarie 2012 @ 10:22 pm
Nea Costache,
Trec peste imagini și picanterii..aveți mult mai mult umor decât mi-aș fi imaginat.
La mulți ani de gânduri bune!
costache — 3 ianuarie 2012 @ 10:31 pm
@ incertitudini: Multumesc, sarut mana! Incerc si eu sa fac haz de necaz! La multi ani!
bmarinescu41 — 3 ianuarie 2012 @ 11:07 pm
SUPERB!
@ incertitudini greşeşte profund.Nu este nici un pic de umor în predicţiile lui Nea Costache.Ceea ce nu a văzut @ incertitudini,deşi se vede şi din avion,este „NICI ODATĂ” pus în faţa fiecărei predicţii!!!
Aceasta-i realitatea,tristă dar adevărată.
Jos pălăria,Maestre Costache,mă-nclin cu respect în faţa adevărului dur din aceste predicţii!!!
bogdan — 3 ianuarie 2012 @ 11:13 pm
la asemenea lucruri, ce mai pot să adaug? doar un tradițional ”mazel tov!” 🙂
pe de altă parte, Nea Costache, îți spun și eu un ”la mulți ani cu sănătate”, chiar și fără dureri de șale și de rânză! 🙂
mircea roth — 3 ianuarie 2012 @ 11:35 pm
Chiar daca m-ati lasat cu gura cascata, sunteti de un umor recorfortant ! Totusi lui Udrea nu i-ati prezis nimic. Va fac o sugestie : in 2012 va face reclama la prezervative ,,DUREX,, in republica Norvegia! Ce parere aveti , dezvoltati subiectul. In rest, ” La multi ani si numai lucruri bune !”
Mitrut Stanoiu — 4 ianuarie 2012 @ 12:00 am
Da, Costache are umor in sange, confirm eu…
costache — 4 ianuarie 2012 @ 9:40 am
@ bmarinescu41: Niciodata sa nu spuneti niciodata! Macar doua-trei predictii de-ale mele s-ar putea realiza! Va multumesc pentru comentariu si va mai astept!
@ bogdan: La multi ani Bogdan! Cine stie, s-or indeplini cateva predictii si atunci mi se poate lezne zice… Tata Omidu!
@ mircea roth: D’apăi daca n-am mai si râde, ne-am îmbolnavi de nervi! Cum nu i-am prezis nimic? Madam ministresa, alaturi de ceilalti fruntasi pedelisti vor munci cu sarg pentru realizarea si depasirea planului cincinal de stuf si trestie pentru fabricarea hartiei de tipar! Cu reclama la Durex nu ma bag, o face cu materialul ei!
@ Mitrut Stanoiu: D’apăi cine să-l cunoască mai bine pe Costache decât… fiul tatălui său?
popateapă — 4 ianuarie 2012 @ 9:51 am
Nea Costache, vad ca te interesează viitorul. Să spun ceva ce am văzut în noaptea de revelion, pe TV 5. Un domn foarte în vârstă, aflându-se la masă cu prezentatorul răspunde la întrebarea : Ce vă doriţi pentru anul 2012?” ” Sa ne regăsim la aceeași masă şi la revelionul 2013″ Înţelept.
“Virgil Diaconu îl acuză pe Ţone! ” Arenamedia/Vineri, 09 Decembrie 2011 « Popateapa's Blog — 4 ianuarie 2012 @ 9:55 am
[…] Posted by Popateapa pe 4 ianuarie 2012 Articolul publicat în Arenamedia pe 09 decembrie 2011 începe aşa: “Autosuspendat din funcţia de secretar executiv al PSD Călăraşi, Virgil Diaconu susţine că responsabili pentru situaţia actuală din partid sunt Oana Mizil şi Petrică Ţone, liderul social-democraţilor din Olteniţa……………………………………………………………………………………… şi continua..”„şi eu sunt responsabil de faptul că am susţinut-o pe Oana Mizil în urmă cu un an. Consider că e principala vinovată pentru situaţia existentă în acest moment în partid aşa cum e şi colegul nostru de la Olteniţa, Petre Ţone pentru că o susţine în tentativa ei de a distruge partidul. E inadmisibil să vezi cum Oana Mizil încearcă să-şi facă partid în interiorul PSD Călăraşi”. […]
roman prin nastere oltean prin gratie divina — 4 ianuarie 2012 @ 10:41 am
Citii io bine sau sunt inca mahmur?
Ema Cornoiu — 4 ianuarie 2012 @ 12:36 pm
Buuune predictii! Cu Geoana si cu Irinel in frunteeee!!!! La Multi Ani tuturor, si… noi sa fim sanatosi!
costache — 4 ianuarie 2012 @ 2:41 pm
@ popateapă: Intr-adevar, un raspuns intelept!
@ roman prin nastere oltean prin gratie divina: Citisi bine prietene! Ma apucai acusica si de predictii! Cred ca ma reprofilez ca vad ca din blog tot nu-mi iese mai nimic!
@ Ema Cornoiu: La multi ani Ema, sanatate si tie! Ma bucur ca ti-a placut!
Romania Europeana — 4 ianuarie 2012 @ 6:54 pm
Primaria Capitalei va fi castigata de dl. Irinel Columbeanu, toate bulevardele, strazile si aleile bucurestene fiind asfaltate cu columbeanit, sub conducerea domniei sale Crucea de Piatra fiind restaurata si reinfiintata si apoi trecuta in patrimoniul UNESCO
:)) buna asta…
Aurora Georgescu — 5 ianuarie 2012 @ 12:12 am
Nea Costache nu vă dezminţiţi! Am să vin şi eu la ghicitul în stele! dar până atunci vă urez tot ce este mai bun şi mai frumos începând cu sănătate şi iar sănătate, fiindcă aşa le ducem pe toate!
Theodora — 5 ianuarie 2012 @ 2:11 am
Interesant 🙂 o sa urmaresc Nea Costache … sa vad ce se adevereste si ce nu 😀
USL se opune proiectului de lege care elimina obligativitatea ca functionarii publici din posturi de conducere sa isi dea demisia din functie daca vor sa candideze in alegeri « Hai ca se poate! — 5 ianuarie 2012 @ 2:38 am
[…] Adevaratele predictii ale lui Nea Costache pentru Romania anului 2012 – Nea Costache […]
ROBERT HORVATH SUA — 5 ianuarie 2012 @ 8:59 am
MOGULUL VOICULESCU DAT PE MANA INTERPOLULUI !
SENZATIONAL SI TERMINAL !
Domnule Dan Voiculescu
Pe data de 3 Ianuarie a aparut un atac furibund la adresa persoanei mele pe blogul dumneavoastra.
Iata ce spuneti „Domnul Robert Horvath, luptă zelos împotriva mea cu… Interpolul pentru că nu i-au apărut niste comentarii . Cam in aceeasi maniera, Traian Băsescu vorbea, in campania din 2009, despre cum vreau eu să mă înfrupt din sarea României, împilând pe cale de consecintă poporul. ” Am cerut un Drept de Replica care a aparut triunchiat. El poate fi citit in intregime pe blogul meu personal
http://devanewyork.blogspot.com/
Noni — 5 ianuarie 2012 @ 10:52 am
Anul e asa cum ti-l faci. Eu sper sa fie un an bun si plin de succese!
La multi ani!
Dli — 5 ianuarie 2012 @ 2:48 pm
Am auzit si eu de foarte multe predictii despre 2012 si studiez cam din 2005 aceste fenomene. Catastrofele naturale vor continua pentru ca din 88 pana azi s-au inregistrat dublu catastrofe fata de secolul trecut. Deci mai multe probleme in 20 de ani decat in 100. Sa ne gandim logic totusi ca si eu vad o schimbare la noi in tara mai ales. Stim cu totii ca Romania e singura tara care are toate elementele diamantului deci e o tara aleasa. Vom vedea ce se va intampla dar sincer eu am o presimtire ca totul va fi bine in tara noastra.
costache — 5 ianuarie 2012 @ 4:08 pm
@ Romania Europeana: Capitala atunci se va invarti dupa Soare!!!
@ Aurora Georgescu: Cu bucurie: unde-s doi, puterea creste! Multumesc de urari si va urez si eu la randu-mi un An 2012 cu sanatate, bucurii si… noi carti, spre bucuria prichindeilor!
@ Theodora: si eu sper sa se indeplineasca macar trei!
@ Noni: Asa este, intr-o oarecare masura depinde de noi, numai ca… pot interveni si alte evenimente nedorite, pe care noi nu le putem controla: o calamitate, decesul unei rude apropiate, pierderea locului de munca sau altele asemenea (Doamne fereste!)! Si eu va urez un an mai bun, cu sanatate si belsug!
Zina — 5 ianuarie 2012 @ 4:44 pm
Chiar dacă nu se vor îndeplini predicțiile, scopul i l-au atins. ne-ai făcut să râdem i să uităm pentru moment de supărări și griji. Asta contează foarte mult, așa că, te rog, să nu te lași de predicții !
al2lea — 9 ianuarie 2012 @ 4:21 pm
Deci, da! Ai dreptate, Nea Costache. Privind situatia in mod exhaustiv, ne putem baza pe predictiile tale care par a fi corecte atat din punct de vedere, cat mai ales politic, cum s-ar zice…
mitzaabiciclista — 10 ianuarie 2012 @ 7:10 pm
Nea Costache, mai ai să prezici şi recolta de 1000 boabe la cmpătrat din hectar şi presimt eu, de data asta, că prezicerile mătăluţă au un iz neaoş de urzică 😀
ppaidollas — 11 ianuarie 2012 @ 12:26 am
esti tare nea costache!!uitasi sa le zici si de sanătate ăstora ,dar,sânt sigur ca te gândiși. nu???
costache — 11 ianuarie 2012 @ 12:22 pm
@ Dli – Intr-adevar, in ultimii ani s-au manifestat mutatii climaterice deosebite, acest fapt ducand dupa cum remarci si la inmultirea calamitatilor naturale. Sa nu uitam totusi ca in decursul istoriei geologice a pamantului au fost cataclisme mult mai mari si mai numeroase, unele dintre acestea ducand la disparitia unor specii de plante si animale si altele la nasterea unor zacaminte de substante minerale utile (metale si nemetale in urma activitatilor magmatice si postmagmatice, sau cele de carbune, in urma unor inundatii catastrofale).
@ Zina – Sarut mana! Nu, nu ma las de predictii, de-abia m-am apucat de ele!
@ al2lea – Da, asa gandeam si eu! Decretandu-ma a fi Tata Omidu (singurul si adevaratul!!!), in mod sigur, predictiile mele-s cele mai adevarate!
@ mitzaabiciclista – Uite, la asta chiar ca nu m-am gandit dar… ar fi o ideee! Ce ma fac totusi cu nu prea vastele mele cunostinte intr-ale agriculturii stiintifice? Totusi, asa, la plezneala, m-as putea apuca!
@ ppaidollas – Uitai, uita-m-ar moartea sa le zic de sanatate dar nu-ti face griji c-o gandesc suficient de des si… cine stie? Poate s-o lipi!
Rodica — 11 ianuarie 2012 @ 2:32 pm
La mulţi ani, Nea Costache! Cine vi-a suflat aşa apocalipse? Duduia din imagine, mai mult ca sigur! I-a fost frig şi-a zis să se încălzească niţel cu ceva informaţii incendiare!
Recomandarile zilei: linkuri recomandate | Blogatu — 20 ianuarie 2012 @ 12:46 pm
[…] Adevaratele predictii ale lui Nea Costache pentru Romania anului 2012 […]
Blogatu — 20 ianuarie 2012 @ 12:48 pm
Salut, am promovat articolul tau in insemnarea Recomandarile zilei de azi: http://blogatu.ro/2012/01/recomandarile-zilei-linkuri-recomandate-42.html
nirvanaodi — 30 iunie 2012 @ 9:42 pm
imi plac predictiile , si cred in ele atunci cand sunt convisa ca persoana care face predictia are puteri psihosenzoriale, capacitati paranormale,…si intr-un final se adeveresc.Eu sunt o persoana deschisa la ce este nou si paranormal, imi place tarotul si chiromantia , iar interpretarile si etalarile pe care le fac zilnic se adeveresc iar persoanele care apeleaza la serviciile mele sunt multumite de predictiile mele. lasati comentarii pe nirvanaodi.blogspot.ro sau pe nirvanaodi- google+
Laurentiu — 28 noiembrie 2012 @ 11:14 pm
Eu sunt mai mult decat curios in privinta zilei de 21 dec..