Acum 32 de ani, pe 13 ianuarie 1978, când te-am văzut prima oară, un cocoloş de omuleţ, delicat şi fragil şi te-am luat cu stângăcie pentru o clipă, cu teamă în braţe sărutându-ţi obrăjorul bucălat, am simţit pentru prima oară că sunt un om împlinit şi sunt tată. Ţi-am privit curios mânuţele cu nişte unghiuţe ce de-abia se zăreau, iar când ţi-am pus în palmă degetul meu ce părea de uriaş, degeţelele tale l-au cuprins, aceea find prima strângere a ta de mână, a fost primul tău salut către cel ce avea să-ţi fie tată pentru toată viaţa.
Pe măsură ce creşteai, îmi redescopeream copilăria ce-o credeam pierdută, devenind tovarăşul tău de joacă. Alături de tine am reînvăţat să desenez, să cânt, să merg în patru făcând „pe calul”, să fac bărcuţe din hârtie, arc cu săgeţi, praştie, să merg cu cercul, să redescopăr frumuseţea basmelor ce altădată mă încântau şi pe mine, să recit poezioare.
Alături de tine am trăit emoţiile admiterii în liceu, apoi în facultate, alături de tine am retrăit zilele studenţiei mele, când, în prima zi a instalării tale în căminul studenţesc, am fost confundat de un viitor coleg de-al tău cu un student mai bătrân, tutuindu-mă, apoi mai târziu, alături de tine descoperind calculatorul, tu fiind unicul meu profesor ce-mi explicai răbdător la întrebările mele uneori supărătoare, pe probleme de calculatoare.
Datorită ţie Mitruţ am descoperit internetul  învăţând să navighez prin lumea lui. Când te-am rugat să-mi faci un blog, ai zâmbit amuzat şi mi-ai făcut şi acest hatâr, invatandu-mă să postez şi încurajându-mi pasiunea.  Datorită ţie , poveştile şi povestirile copilăriei mele ţi-am încântat şi ţie copilăria,  s-au concretizat în povestiri, apoi într-un roman pe blog.
Din copilul timid ce lua bătaie de la fetiţe la joacă, ai devenit bărbat în toată firea, un prosper om de afaceri, corect, punctual şi cinstit, de care, noi, părinţii tăi, suntem deosebit de mândrii. Tu Mitrut esti cel care ma incojori cu dragostea ta, tu esti cel care suferi cand eu sufar bolnav,  tu esti cel care ma certi cu blandete ca fumez prea mult, iar eu si mama ta, traim prin tine, prin ceea ce faci şi relizezi, trăim pentru tine şi ne bucuram că exişti, dragul nostru! Mi-ai adus acasă o noră frumoasă şi cuminte, la care ţin ca la fetiţa pe care n-am avut-o niciodată.
M-am bucurat enorm, şi-mi venea să zbor de fericire când ne-aţi anunţat că veţi avea un copil, iar pe primăvară mă veţi face şi bunic.
Azi, pentru mine e cea mai mare sărbătoare, pentru că e ziua ta dragul tatei! Noi, părinţii tăi, îţi urăm multă sănătate tie şi norei noastre, soţia ta, fericire şi prosperitate, numai succes în afaceri, iar la primăvară, să aveţi un copil sănătos, cuminte şi tot atât de frumos ca şi voi!
La mulţi ani dragul tatei!