În noaptea aia avusăsăm un vis ciudat: intrasăm într-o peşteră mare şi întunecoasă, împreună cu neica Dumitru care mă ţînea de mână şi nu ştiu cum, la o răscruce, ne-am pierdut unu’ de altu’. L-am strigat, da’ nu m-a auzît şi dupa ce am trecut p’in mai multe răscruci, am iesit din peşteră, da’ sîngur, într-o poiană cu verdeaţă. Dimineaţa, cân’ m-am sculat din somn, am uitat visu’.

Trândăveam încă şi căldura patului nu mă îndemna să ies di su’ plapuma călduroasă. Mama, trezîtă din somn cu noaptea în cap, dădusă drumu’ la păsări, dădusă porcului o trocă de boabe şi venisă-n casă la caldură cu un braţ de lemne. Ca p’in vis, am auzît pe mama deschizînd uşiţa sobii, răvăşind cu vătraiu’ jerăgaiu’, aruncând două lemne uscate de cer, care numai dupa câteva clipe, au inceput să trozneasca, aruncând scântei su’ plita sobii. Din patu-al’lant, îl auzam pe tata horcănind şi zăletind în somn. Era obosît. Venisă az’ noapte di la servici după două schimburi. P’intre genele pleoapelor ce parcă nu voiau să să deschidă, am văzut-o pe mama şezând la lumina fereştrii, pe-un scaun, cu oichelarii iei c-o toartă ruptă, petrecuţ’ c-o aţă dupa cap, încercând să coase pantalonii aproape noi ce-i rupsăsăm asară la sanie şi pentru care-m’ şi luasăm două joarde usturătoare la cur.

De-odată, să auzî lătratu’ lu Florea, cânele nostru, care să smucea-n lanţ, măi-măi să-l rupă. O văzui p’intre gene pe mama cum înfige acu’ cu aţa în pantalonaşii mei, îi lasă pe scaun şi iese afară.
– Stăi Costică să mă ţîn ieu la câne! Intră, vez’ că ciocău’ porţî’ ie mai jos în dosu’ porţî’, aşa! Taci mă Florea! Hai în casă Costică, hai că nu te muşca cânele, că ma ţîn eu la el!
Îl auzîi pe nea Costică scuturându-şi zgomotos bocancii la intrare şi intrară în odaie, odată cu un val de aer rece de-afară.
– Mitule, scoal’te mă, că veni Costica pi la noi, zîsă mama.
Tata tresari din somn, să trezi şi rămasă şezând pe dunga patului:
– Ce-i mă Costică? Neica Dumitru?
– Da mă Mitule, tata. Cre’ că acu’ să duce săracu’… ar vrea să te vadă…
Neica Dumitru, văr primar cu bunicu-meu, tata lu’tata, căzusă din toamna la pat şi de vreo două ori, îl chemasă pe tata la căpătâiu’ lui să-l mai vadă, că moare. Nu murisă, îl întorsăsă de vreo două ori moartea şi-acu-l chema iar.

– Ieri i-a luat o mână şi-un picior lu’ tata, zîsă Costică cu glasu’ gâtuit de plâns, i s-a strâmbat şi gura, de-abia înţălegi ce zîce…I-au ţînut muierile az’ noapte de două ori lumânările şi-apoi sa-ntors, la-ntors moartea! Di la şasă îm’ tot criceşte să vin să te iau că vrea să te vadă…
– Viu acu’ Costică, zîsă tata trăgându-şi pantalonii pe el.
– Merg şi io tată, zîsăi io sărind din pat.
– Stai mamă acasă că-i ger afară, las’ că să duce tată-tău, nu-i de tine acolo, zîsă mama.
– Lasă Marioară să vină şi copilu’ că-i mare-acu’!
Mama luă pantalonaşii mei de pe scaun, rupsă aţa cu dinţî’ şi mi-i întinsă:
– Îmbraca-te bine că-i ger şi-i cam departe, dacă nu vrei să stai acas’!
Mama îm’ dădu ciorapii ai noi de lână, îm’ trăsăi bocancii uscaţ’ de după sobă, apoi îm’ ridică guleru’ la palton, încingându-l strâns cu fularu’, petrecut peste gură şi nas, şi-mi îndesă peste ureichi căciula de miel, cu ureichile lăsate-n jos, legate su’ bărbie.

Era ceva de mers pân’ la neica Dumitru: şedea tooocma’ la deal, vecin cu popa al bătrân. Tata mergea încet să nu lunece pe zăpada bătătorită şi îngheţată, alături de nea Costica, discutand de-ale lor, în timp ce io,  încercam să găsăsc un lunecuş mai bun în faţa şi spatele lor, să mă trag pe gheaţă. Nu prea lunecau bocancii că-i pingelisă ieri dimineaţa cizmaru’, şi câteva cuie scrijeleau gheaţa scrâsnind, da’…io nu mă lăsam!
–  ‘Stâmpăr’-te mă că-ţ’ rupi nasu’, mă ostoia tata fără prea mare succes.
Ajunsărăm la neica Dumitru. Era o casă ‘naltă, cu două odai sus şi beci jos, cu o cămăruţa mica şi joasă în spatele ei, unde şedea neica Dumitru. Ne scuturarăm de zăpadă la uşa scundă, după care intrarăm înăuntru, tata şi nenea Costică, cu capetele plecate, să nu să lovească în tocu’ uşii. Mă izbi în faţă un aer stătut, cu uşor miros de pişat şi caldură, dată de o sobiţă din caramidă, cu plită. Trei muieri bătrane, două aşezate pe scaune, pe langa perete si una pe pat, alaturi de neica Dumitru, vorbeau incet, în şoaptă, între ele. Una dintre ele, doda Măria, pe care o mai văzusăm o dată pe la noi. Cân’ intrarăm, auzîi mormăitu’ lu’ tata ce sămăna cu un “bună zîua”, la care, muierile să ridicară-n picioare, răspunzând tot cam aşa, în barbă.
Neica Dumitru, slab, cu nasu’ subţîre, coroiat şi oichii duşi în fundu’ capului, durmea dus, oichii mişcându-i-să-ntr-o parte şi alta, su’ pleoape.

– Stai jos Mitule, iote, pe scaun, lângă soba! Sez’ şi tu lângă tată-tau, ne zîsă nea Costică. Io mai am treabă pe-afară să sparg neşte lemne de foc.
Neica Dumitru trâcni-n somn cu un oftat, apoi scoasă un geamăt prelung. Privirile tuturor, să-ndreptară spre el.
– Ce-i Dumitre, ce visaşi? îl intrebă doda Măria, ruda asta a noastră. Neica Dumitru deschisă oichii de-un albastru ca de copil, aţîntindu-i într-un loc spre tavan, parcă uitând să măi clipească
– Ce vez’ acolo mă vere Dumitre? întrebă cu glas milos doda Măria. Ha? Sune-m’ mie, ce vez’?
Neica Dumitru să-ntoarsă-ntr-o dungă spre noi, cu privirea-i aţîntită-n gol, un’eva-n spatele nostru. Priveam curios spre neica Dumitru, căruia, dintr-o dată, răsuflarea-i deveni tot mai şuieratoare şi măi sacadată. Privirea-i speriată, să mută de-odată pe colţu’ perinii, faţa schimonosîndu-i-să de groază:
– Iote-o, luaţ’o.. de-aci… di lângă mine, luaţ’-o… că-i urâtă, mormăi el fomf, cu gura strâmbă, apărându-să cu mâna care nu era beteagă.
– Ce ie Dumitre, ce vez’ vărule aci? Cin’ te supară mă văruţule, ha? Ce vez’?
– O muiere… urâtă… şi schimosîtă. Scoate-ţ’-o afară, iote cum să strâmbă la mine!
Ma uitam îngrozît la neica Dumitru, cu o urma de curiozitate, in timp ce muierile îşi făceau cruce. Răsuflarea-i deveni măi apoi, din ce în ce măi potolită, şi fiind cuprins de somn, adurmi, din cân’ în cân’, oichii
mişcându-i-să din nou su’ pleoape.

Tata să ridică-n picioare, scoţându-şi din buzunar pachetu’ de ţîgări şi cribitu’:
– Rămâi aci la caldură că io ies să fumez o ţîgare, îm’ zîsă el ieşind.
– Du-te Mitule că suntem noi pe-aci dacă o fi ce-o fi, îi zîsa doda Măria.

Bătrânele începură din nou să vorbească-n şoaptă, aruncându-şi din cân’ în cân’ oichii spre neica Dumitru, care durmea liniştit.
– Ce-ai măi auzît Mărie de omu’ tău? întrebă una din muieri.
– Nu s-a-ntors, da’ io ştiu că trăieste, inima-m’ spune că trăieşte Nuţu-al meu, începu să plângă potolit doda Măria. Io-l aştept să vin’ acas’, îl aştept câte zîle-oş avea…
Ştiam de la mama şi tata că omu’ ei, Nuţu, văr de-al doilea al tatii, da’ mult mai mare ca el, fusăsă dat dispărut pe front. Doda Măria, pe-atunci măi tinără, primisă hartie că-i dispărut. I-a făcut pomană şi toate rosturile ca la orice mort, da-n ’47, cân’ sa-ntors unu’ din sat din prizonierat din Rusia, îi spusăsă că Nuţu al iei, a fost cu el în lagăr şi trăia. Şi-acu, dupa doo’j cinci şi mai bine de ani, doda Măria, nu-şi pirdusă nadejdea că Nuţu ei să întoarce.
Afară să auzî un câne lătrând şi un clinchet de zurgălăi ai unor cai înhămaţ’ la o sanie. Tata intră din nou în odaie, aşezându-să lângă mine la gura sobii.
Neica Dumitru tuşi o dată scurt, apoi deschisă oichii, privindu-i pe toţ’, pe rând.
– Mă cunoşti vere Dumitre? Cine-s io?
– Te cu…nosc. Vara mea… Măria… eşti!
– Veni nepotu’ Mitu pi la tine. Vorbeşte cu el, îi zîsă doda Măria!
Privirea lu’ neica Dumitru i să opri pe tata, cu drag:
– Venişi… Mitule tată?
– Venii neică.
– Bine că… venişi…mă tată, it’ mulţămesc. Vream să te măi văd până să mor… Acu’,  pot… să mor liniştit!
– Lasă neică Dumitre că te faci bine, îi zîsă tata dându-i coraj.
– Măi mă fac… pe dracu’ bine tată, nu măi mă fac bine…io o să mor. Aveţ’ grije de voi, tu şi Costică-al meu…să vă ajutaţ’ între voi…ca-ntre neamuri…
– Da neică, fi fără grijă, îl asigură tata.

Din nou, neica Dumitru căzu-ntr-un somn adânc. Tata ieşi din nou afară.
– Auz’ mumă, îm’ zîsă doda Măria, ce măi face mumă-ta Mărioara? Cum să măi sîmte cu boala ei?
– Măi bine acum tanti. Acu-i e bine, că-n vara trecută a stat în spital la Craiova aproape o lună.
– Da’ cu ce-i bolnava muma copilului ăstuia? o întrebă pe doda Măria baba a mai grasă.
– Cu picioarele suferă. I să gâmfă picioarele de zîci că-i pânea scoasă din cuptor. M-am întâlnit cu ea în spital acu doi ani la Târgu-Jiu…cân’ am fost să-l văd pe-un nepot de-al meu de s-a opărit cu apă clocotită. Săăăraca…’i tinără şi-i tot p’in spitale…a cheltuit bietu’ Mitu’ o groază de bani cu ea să să facă bine!
După doar câteva minute de somn adânc, neica Dumitru deschisă oichii din nou, de data asta, pe mine. Gura-i strâmbă, să schimonosî într-un zâmbet,
şi-mi zîsă cu greutate:
– Credeam…că…te pierdusăm…az’ noapte-n… huda aia. Cum ai …ieşit?
Nu mai ţîn minte dacă i-am răspuns ceva atunci, da’stiu că pe data, mi-am amintit visu’ din noaptea aia şi m-am cutremurat.

Măi târzîu, am plecat acas’ cu tata, şi-n a doua zî am auzît că neica Dumitru a murit spre dimineaţă, pe lumină.
Multa vreme, în copilarie, m-a însoţît visu’ cu neica Dumitru p’in peşteră, şi întrebarea lui cu huda, şi o vreme, mi-era chiar urât sa ies sîngur pe-ntuneric afară.

Dictionar:
– a horcăni                  = a sforăi
– a zăleti                       = a tresări
– joardă                        = nuieluşă
– a crici                         = a sfătui cu insistenţă
– a trâcni                      = a se speria, a tresări
– schimosîtă                = urâtă, schimonosită
– a se gâmfa, gâmfat = a se umfla, umflat
– hudă                            = grotă, peşteră

Ada, Adina Hutanu, Ana Birchall, Ana Usca, nepoata-mii Ana-Maria din Craiova, Aurora Scarlet, Carmen, Cella, Corina Cretu, Crina Dunca, crisatcross, cristalCrocoditza, Delliana, Ela, amnesiacgirl, fleurdulys, Gabi Mihaela, Gabitzu, Gabriela Savitsky, gmx, fetelor de la thefashiongirls, Incasha, Gina, Innuenda, Lady Allia, isteata aia mica de Loredana, Lucia Verona , maminineta, Mana Ciutacu, Maria Postu, Matilda, Mirela Pete, Oana, Poeta Maria Barbu, Primadona, Pucca, Roxana Iordache, Sibilla, Simona Ionescu, Stefy, Strumful, Strumfita cu esarfa, Theodora0303, ciocolatacupiper

Tizul cu aburelile lui, Adam, Adrian Barbat, Adrian Enache, Alex Mazilu, Alexandru Marin, Alin Farcas, Andrei, BACIO- Mihai Vulpe, Baiatul ciudat, black-angel- Costel, Blogatu, ReFu, conasu’ Ion Dascalu, Bobo, Calin Hera, Cati ca voiChinezu, Ciutacu, Codeus, Cristian Bogdan Hotnoga, Dan Brasov, Dan Chichernea, Daniel Vaduva, Darius satmareanul, Dimulescu, Dispecer Blogosfera, Dragos, Dono, Flavius, George Serban, d-l Daju, Marius Lupu, Hobbitul, Ioan Andoni, Ionuţu, Maestrul Mihai Malaimare, Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nametii, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Otto Pop, Qadratus, prof. Oprea Dumitru Horia, Ionel – Tzuky, SAI, Simion Cristian, sir Trexel de SM, tac’su,Teiucul, Al 2-lea, Vania si Natasei sale,  si nu in ultimul rand, Vlad,

Sursa foto: Alex Mazilu