– Vasîle! Bă Vasîîîle! Esti acas’ băăă?
– Ce-i bă, ce strîgi aşa ?
– Mă laşi bă Vasîle și pe mine în obor la tine să mînc neşte dude?
– Te las bă, că şi tu m-ai lăsat să mă plimb cu cercu’ tău, zîce Vasîle.
– Da’ o laşi şi pe sor’mea, c-ar mânca şi ia, ‘i zîc io lu’ Vasîle.
– O las bă, o las. Hai, intraţ’ în obor!
Intrarăm în oboru’ lu’ Vasîle. În partea di la dial a curţî’ ierea un dud mare şi bătrân care făcea neşte dude dulci, niegre si mari, de zîceai că-s altoite, nu alta. Su’ dud iera o sumedenie de dude, care măi de care măi flecite, şi tot pamîntu’ di su’ dud iera niegru de zama lor. Mă suii în dud, şi ieu şi Vasîle, fiecare pe cîte o creacă groasă şi incepurăm să culegem dude, aşa, cu pumnu’ si le indesam in gură. Pi la chiotorile gurii cură mustu di la dude şiroind di pe barbă, pe pieptu’ gol.
Soru-mea incepu să să mîţîie că vrea să-i scutur şi iei dude. Scuturai de creaca de de-asupra si de su’ mine, şi, mii de dude îmi picară p’in cap, pe şele, pe picioare, lăsînd urme ca de cerneală pe toată pielea şi pe chiloţî’ care ierau măi ‘năinte albi, albi. Soru-mea şedea jos, cu fundu pe dudele flecite si aduna dude di p’in ţărîna niagră, sufla o ţîră pe iele si le indesa şi ia in gură, aşa, pline de ţărînă.
Şi ia iera mânjită ca dracu de dude pe toată pielea, iar păru iei, blond, numa inele, iera incîlcit numa’ cu dude sparte, zămoase. Mă dădui jos din dud, o sculai pe sor’mea di pe dude şi plecarăm amândoi sătui şi mulţumiţ’, de mână, spre casă. Intrarăm pe poarta căşii, iar măi in fundu’ curţî’, mama, aplecată pe albia de rufe, spăla la rufe.
Mama, ridicînd capu’ şi văzîndu-ne, cu un zîmbet in colţu’ gurii, ne chemă la ia, şi cân’ ne apropiarăm, începu să ne pleznească cu joarda cu care uşuia bobocii de raţă să nu bea apă din albie. Sor’mea, lo o joardă peste picioare, da’ io prinsăi una pe şele și una şfichiuită peste cur. Fugirăm amândoi chirăind de usturime şi ne pitularăm după coteţu’ porcului.Bâzâirăm noi ce bâzâirăm, iar cînd tăcurăm, mama ne chemă cu glas îmbietor:
– Hai copiii mamii, că desară vă duce mama la film, că vine caravana!


Cînd auzîrăm de film, venirăm într-un suflet la mama. O dezbrăcă pe soru-mea la pielea goală, îi pusă capu-ntre picioare, de-asupra albiei, şi, cu un codru de săpun de casă, începu să o spele pe cap. O băgă pe urmă în albie şi o frecă pe piept, şele şi picioare de-i înroşi toată pielea.După ce-o ştersă şi-i dădu chiloţ’ curaţ’, mă lo pe mine la rând. P’in capu’ meu, nu să făcu atâta spumă ca la sor’mea, că io n-aveam păr, ieram tuns la chelie, şi, cum petele de dude să încăpăţînau să iasă, mama lo un şomoiag de cârpă, îl dădu bine cu săpun şi-ncepu să mă frece, că-ncepui să mă smiorcăi de durere.
– Ce vrei mă, să vă iau cu mine plini ca dracii de dude? N-avusărăţ’ ce mânca acas’? Ei, drăcia dracului!
Mă ştersă cu un şervet curat şi-mi dădu şi mie, ca lu’ soru-mea, chiloţ’ curaţ’, şi ne zîsă:
– Acu mergeţ’ şi culcaţî-vă o ţîră că-i cald afară şi măi ie până desară! Şi…să dea dracu să vă măi duceţ’ la dude, că vedeţ voi atunci! Promiteţ’?
– Promitem, zîsărăm noi spăşiţ’, deşi, şi noi, şi mama, ştiam că n-o să ne putem ţîne de cuvînt şi, a doa zî o loam de la inceput: la Vasîle să mîncăm iar dude, şi iar bătaie, şi tot aşa, pînă treceau dudele. Da până-n toamnă urmau şi alte fructe care trebuiau gustate şi elea.

Îi invit la o burtă de dude pe: Ada, Ana Maria Deleanu, Ana Usca, Ana-Maria din Craiova, Aurora Scarlet, Aurora Georgescu, Athe, Cella, Fetita junglei , Gabitzu, Gabriela Savitsky, gmx, Irina Comba, maminineta, Mesterul Manole, Mirela Pete, Shayna, Scorpio, Questioare, Theodora, Alex Mazilu, Costin Comba, Gorj News, artistul Marius Lupu, Marius Stefan Aldea, Nelinistitu’ Adrian Voicu , Teo Negura, Vania , Vlad, Gabriela Elena, Gorj Exclusiv , Meet the Sun,