În dimineta aceasta, m-am sculat bulversat, cu liniştea mea interioară făcută zob din cauza unui vis repetat de nenumărate ori în decursul celor cinzecisipatru de ani de viaţă, dar care, de abia în dimineaţa aceasta mi l-am amintit. E un vis care se repetă de fiecare dată cu aceleaşi amănunte, devenite deja un şablon. De data asta, azi-noapte, s-a mai adăugat ceva, probabil acel ceva făcându-mă să mi-l amintesc pentru prima dată.
E o casă care, nu ştiu unde este aşezată şi cum arată la exterior, dar, fiecare ungher îl cunosc în amănunţime. De fiecare dată, descui cu cheia ce o port în toate visele mele în buzunar, poarta unui gard înalt, zidită din piatră mare, de râu. O alee lungă, din dale mari de beton, străjuită de o parte şi alta de castani mari, totdeauna înfloriţi, cu ronturi de flori, duce la o uşă mare, dublă, cu tăblii de stejar, frumos sculptate. De-o parte şi alta a uşii sunt tufe mari de regina-nopţii.
De fiecare dată, descui uşa cu aceeaşi cheie pe care , de fiecare data o mut în interiorul uşii, şi, intru într-un coridor lung, străjuit pe dreapta de mai multe ferestre cu perdele albe, transparente, prin care se văd ghivece de flori, iar pe stânga, cu şase uşi înalte din stejar lăcuit. Deschid prima uşă, ştiind dinainte că acolo se află bucătăria, o bucătărie simplă, rustica, cu o sobă din cărămidă, cu plită, la gura căreia este o cutie de tablă cu câteva lemne de foc, scurte. La fereastră este o masă acoperită cu o faţă de masă albă, cusută de mână, cu flori colorate, şi patru taburete de bucătărie. Într-un colţ, un pat vechi, învelit cu o velinţă ţesută în război, de sub care se vede un cearceaf, pe marginea căruia se vede o dantelă mare, îngălbenita, făcută cu igliţă.
Lângă pat, pe un scaun, e o găleata plină-ochi cu apă, totdeauna proaspătă şi rece, acoperită cu un capac din lemn, subţire, şi o cană de pământ. Întru întotdeauna în acea bucătărie, mă aşez pe pat şi beau însetat, dar încet, o cană cu apă. Pe un perete, fixată cu pioneze, e o carpeta cusută de mână, cu arnici colorat, cu un bărbat şi o gospodină, iar în partea de jos scrie: ” Plăcinte şi cozonac, barbatelului să-i fac ” Patru camere sunt mobilate diferit, la fel de fiecare dată, pe jos sunt covoare mari ce acoperă podeaua, însă pe mobilier, este un strat gros de praf. Intru în fiecare cameră, dau cu degetul pe capul unui studiou sau masă, lăsând o urmă curată. În fundul coridorului este o masă cu ghivece de flori şi o găleată plină cu apă şi o cană, tot de pământ.
În stânga este uşă ce dă spre ultima cameră, de data asta goală, cu pereţii şi tavanul plini de igrasie, de pe care se prelinge apă. Ştiu de fiecare dată, că, în dreptul camerei respective, sunt câteva ţigle sparte şi plouă prin acoperiş. Privesc puţin din uşă apoi o închid, iau găleata cu apă şi cana de pământ şi ud toate ghivecele de flori, până la uşă. Las găleata în spatele uşii, trag cheia din uşă şi ies, nu înainte de a încuia uşa de la intrare şi poarta. În bucătărie, de data aceasta, în visul de azi-noapte, am găsit-o pe mama, ( moartă acum 27 de ani la numai 49 de ani) îmbrăcată cu un capot vechi, decolorat, de a cărui existentă şi uitasem, cu un ceaun de fontă în care bolborosea mămăliga, pe plita în care duduia focul. Pe masă erau trei farfurii şi trei linguri iar în mijloc, un fund mare de lemn.
„Cheama-l pe taică-tău la masă că-i gata imediat”. În prima cameră, aşezat pe un scaun, la masă, tata, cu ochelarii pe nas, citea un ziar. A murit acum aproape doi ani, la vârsta de 82 de ani. Şi acum, in vis era bătrân, ca în ultimii ani ai vieţii. „Hai tată, ne cheamă mama la masă!” , i-am zis eu. Am inspectat rapid toate camerele şi am rămas mirat că, de data aceasta, peste tot, praful fusese scuturat şi şters iar florile, udate.
Mă întorc, şi în dreptul uşii deschise a bucătăriei văd pe mama şi tata, şezând la masă, unu-n faţa altuia, cu mămăliga aburindă-n mijloc, fără să mănânce, aşteptându-mă pe mine, ea încă tânără, cu părul negru în cap iar el bătrân, cu mâinile tremurandu-i. Nu intru la ei, ci ies din casă, de data asta fără a mai închide uşa şi poarta, cu sufletul împăcat că de data asta şi în casa mea locuieşte cineva. M-am sculat cu regretul că nici măcar nu i-am sărutat, nu le-am spus cât de mult îmi lipsesc şi nici măcar nu am stat să mănânc cu ei la masă si sa stau de vorba cu ei. Am ieşit din casă împăcat cu mine, cu sentimentul că ŞTIU că în CASA MEA DIN VIS mă aşteaptă cei dragi şi ACOLO mă voi întoarce ODATĂ, mai devreme sau mai târziu.
innuenda — 2 februarie 2010 @ 2:54 am
M-ai emoționat! Eu cred că în timpul somnului, sufletele voastre chiar s-au întâlnit. Și mai cred că deși nu lea-i spus prin gesturi sau cuvinte, cumva, spiritual, ei ți-au înțeles toată iubirea și tot dorul. Ah, și absolut e bine că nu te-ai așezat la masă cu ei și ți-ai văzut de drumul tău. Prin viață.
innuenda — 2 februarie 2010 @ 2:55 am
evident,”le-ai!!:))
costache — 2 februarie 2010 @ 9:29 am
@ innuenda: Nu m-am asezat la masa cu ei, desi la trezire, am regretat! Am revazut atunci in vis, scene pe care le credeam uitate. Multumesc de comentariu!
Gina — 2 februarie 2010 @ 9:42 am
Cat de ‘uman’ /’real’ poate fi visul. Nu totdeauna.
Candva , voiam sa ma documentez. Auzisem ca la Targu- Mures ar fi niste specialisti in ‘ traducerea’ visaelor. Nu m-am tinut de cuvant. Din nu stiu ce motive.
Poate ca nici nu este prea bine sa stim mai multe despre vise , decat ne imaginam ca stim.
Netraducandu-le, ne permitem o viata paralela.
Vezi, la tine a fost posibil sa-i aduni pe parinti , poate chiar la momentul asta- mama tanara, la 49 de ani, asa este, tatal ,la cei 82 de ani. Tu , fara varsta. Ca un ‘ spectator’ nevazut.
Stii ceva? Cred ca esti fericit!!
Tocmai ai trait ceva extraordinar!
Simion Cristian — 2 februarie 2010 @ 10:53 am
Emotionant text! Mi-a trezit amintiri…
roman prin nastere oltean prin gratie divina — 2 februarie 2010 @ 12:25 pm
sarumina nene.daca ramineai la masa nu era tocmai bine.in timp am observat o corelare intre vise si intimplarile reale.la noi in sat oamenii batrini iti interpreteaza visele si de cele mai multe orise adevereste vorba lor
Vania — 2 februarie 2010 @ 12:31 pm
Deseori am vise similare…
black angel — 2 februarie 2010 @ 2:37 pm
Nea Costache… iti e dor de parintii matale….de aia ii visezi.Se vede ca mai aveati ceva de vorbit…si o sa mai vorbiti „Am revazut atunci in vis, scene pe care le credeam uitate.”..credeai ca le uitasi…dar in adancul memoriei matale nu …de aia le-ai visat;ca vor sa iasa la suprafata.
Mi so intamplat sa visez si sa controlez anumite fapte din vis.. de asta cred ca un vis poate fi ceea ce isi doreste o persoana in subconstientul lui,chiar daca nu stie, cand este treaz…
Ion Dascalu — 2 februarie 2010 @ 4:54 pm
Da, interesanta faza cu masa… Eu zic totusi ca ei sa mai aiba rabdare vreo 50 de ani si dupa aia te alaturi si matale lor, la masa, acolo… Parerea mea.
matilda — 2 februarie 2010 @ 6:50 pm
Nea Costache, sîmbătă este Pomenirea Morţilor, mare sărbătoare pentru ei, înainte de intrarea în postul Paştelui. Probabil aşteaptă să le împarţi ceva. De aceea mama ţi-a spus să-l chemi pe tata la masă !
hime — 2 februarie 2010 @ 8:11 pm
Cate detalii reusesti sa-ti amintesti … eu nu imi aduc aminte niciodata ceea ce visez !
spedy — 2 februarie 2010 @ 10:14 pm
Casa din vis ,este insasi viata domniei tale…i-ai strabatut toate odaile,ii cunosti toate ungherele(chiar si pe cele ce le uitasei,chiar si pe acea careia nu i-ai trecut inca pragul,dar a carei destinatie o intelegi…
Acolo-s radacinile domniei tale iar colbul este urma timpului ce a trecut…faptul ca acum era sters inseamna ca mai trebuie sa treaca inca o vreme pana la vorbele de taina si cina parinteasca…fiecare camera-i o etapa de viata ,iar daca florile-s udate ,ferestrele insorite ,si apa proaspata ,inseamna ca ai o viata frumoasa si impacata .
Bogatia de detalii este data de staruinta si daruirea cu care v-ati cladit-o,prin truda propriilor maini…
Sa fii sanatos domnia ta si las`ca-i timp pentru toate…
spedy/01/02/2010
al2lea — 2 februarie 2010 @ 11:00 pm
@Nea Costache,
ce sa mai zic, m-ai impresionat. Esti un suflet sensibil, cu trairi interioare puternice. De aceea iti amintesti lucruri crezute demult uitate… Sunt situatii cand ne revin la suprafata, imagini de demult, pe care nu credeam ca le mai stim.
Sa fii iubit si sa ai o viata frumoasa, asa dupa sufletul tau…
Cotorul de chitanţe al zilei. Ziua cîrtiţei de ieri « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă — 3 februarie 2010 @ 12:13 am
[…] bandulieră, Cella o pînză cu suflet, Mirelei, o toamnă mişcată, Nea Costache a luat o cheie, Cody, o piatră… vălurită, Fanfan, o cutie de chibrituri, Ginei, nişte iluzii, Karla o […]
bobo — 3 februarie 2010 @ 3:15 am
Nea Costache, incredibil. Nu am cuvinte, in timp ce citeam parca va insoteam la fiecare pas. Incredibil. Imi pare rau pentru parintii dumneavostra.
Mie imi aminteste de imaginea bunicului un simplu pachet de tigari fara filtru(pentru ca mare fumator mai era), sau canita lui de cafea din care mai imi dadea sa beau cand nu era bunica atenta.
Greu mai este sa ii pierzi pe cei dragi.
costache — 3 februarie 2010 @ 8:09 am
@ Gina: Da Gina, parintii mi s-au intiparit pana si in subconstient, asa cum erau ei in anul mortii lor. Nu m-am asezat cu ei la masa dar asta mi-a trezit regrete, inclusiv mult timp de la trezire.
@ Simion Cristian: Te cred Cristi: in fiecare familie, asezarea la masa cu cei dragi, este un moment special, pe care nu-l realizezi, decat cand ei nu mai sunt.
@ roman prin nastere oltean prin gratie divina: Daca ramaneam cu ei la masa, poate ramaneam permanent! Cred ca o asemenea moarte, prin somn, este cel mai putin dureroasa.
@ Vania: Da Vania, poate o asemenea casa avem cu totii, fara sa stim.
@ black angel: Da, mi-e dor de ei, un dor uneori, dureros. Da, unele vise le poti controla insa marea majoritate, curg haotic, fara nici o legatura poate cu viata reala.
@ Ion Dascalu: Mersi coane, asta este o urare! Acum, cand s-o termina mosorul cu ata a vietii!
@ matilda: Aceasta povestire am postat-o acum doi ani aproape pe blog, acum reluiand-o. Da, voi merge la biserica la tara sambata.
@ hime: Toate aceste detalii mi le-am amintit deoarece, acest vis s-a repetat ci obstinatie, de multe ori in decursul vietii mele.
@ spedy: Multumesc pentru frumoasa interpretare a visului meu. Timpul? Cine stie?
@ al2lea: Multumesc pentru rumoasele cuvinte ce mi le adresezi.
@ Bobo: Ma bucur ca visul din povestirea mea ti l-a readus in memorie pe bunicul tau, de care te leaga atatea amintiri placute.
denisa — 3 februarie 2010 @ 8:58 am
Foarte frumos, Nea Costache…Nu stiam ca si Gil Dobrica are melodia Ruga pentru parinti.
alexandru marin — 3 februarie 2010 @ 8:19 pm
Frumos te exprimi, nea Costache ! 🙂
costache — 4 februarie 2010 @ 8:18 am
@ denisa: Multumesc! Gil Dobrica a interpretat aceasta piesa si in Cenaclul Flacara.
@ alexandru marin: Multumesc Alex! O zi senina!
roman prin nastere oltean prin gratie divina — 4 februarie 2010 @ 2:07 pm
acu 2 nopti o visai pe navastamea urit,ieri se sui unu cu un jeep pa masina mea si era si fimiu in masina,sii zisai sa nu plece.da nu io am o problema ca sunt altfel decit astia din orash,ticu muri anu trecut de pasti sil visai cu 2 zile inainte ca pleaca pe drum si nu se uita inapoi iara nu ma crezu nimeni sil lovi unu cu o masina de gunoi
Cristian — 9 februarie 2010 @ 10:18 pm
Nea Costache ce-mi faci ? Sunt departe de casa si mi-e dor de parintii mei.
Totusi am ajuns la varsta la care ma bucur de fiecare clipa cand sunt alaturi de ei.Cand eram mai tanar nu intelegeam multe lucruri,ca tata insa m-am mai luminat si eu …
tizul — 10 februarie 2010 @ 2:28 am
Nea Costache, rau ii sa-ti fie dor de parinti si sa nu-i mai poti vedea decat in vis. Sau poate-i bine?!?
costache — 10 februarie 2010 @ 4:41 am
@ roman prin nastere oltean prin gratie divina: De obicei, se spune ca visele se interpreteaza invers, deci nu-i de rau!
@ Cristian: Asa este Cristian, abia dupa ce devenim la randul nostru parinti ii intelegem mai bine!
@ tizul: Cand se duc dintre noi, ceva se rupe-n noi, odata cu ei, ingropandu-ne o parte a vietii parca. Ramanem cu un dor dureros in suflete, plin de dragoste si duiosie, de regret ca poate am fi putut face mai mult pentru ei si poate, fiind copii, i-am mai suparat.