Tentativă de jaf la Roşia Montană

ROŞIA MONTANĂ: ŞPAGĂ CONTRA URANIU

BERCEANU ŞI VIDEANU VOR SĂ LEGALIZEZE CONTRABANDA CU SUBSTANȚE RADIOACTIVE. AURUL ROŞIEI MONTANĂ E PRAF ÎN OCHI!

Motivul pentru care Berceanu şi Videanu au făcut deja jocurile Gold Corporation şi ale lui Mark Rich la Roşia Montană (şi pentru care Radu Berceanu a primit, ca de obicei, o sumă impresionantă de euro, drept şpagă) ne-a fost recent dezvăluit de o echipă de ofiţeri activi din SRI, care atrag atenţia asupra faptului că miza NU este aurul. „La Roşia Montană sunt sute de mii de tone de URANIU pur”. De 20 de ani, minereul radioactiv este traficat de aici, în cantităţi mici, iar zbaterea celor doi ministeriabili pentru ca GC să pună gheara pe zăcămintele de la Roşia Montană ar avea ca punct final legalizarea contrabandei cu uraniu, sub umbrela exploatării aurului. Menţionăm că în anii 2008-2009 mai mulţi membrii ai grupării teroriste Farc din Columbia – arestaţi de către autorităţile SUA – au declarat că au cumpărat, din exploatarea de la Roşia Montană, prin interpuşi (în fapt o reţea de traficanţi controlată, aşa cum afirmă Serviciile Secrete române, de către Radu Berceanu), o mare cantitate de uraniu pur.

Din verificările efectuate în legătură cu zăcămîntul de uraniu din zona staţiunii Roşia Montană, judeţul Alba, au rezultat următoarele aspecte de interes operativ: Calitatea zăcămîntului era deosebită, aceasta fiind considerată resursa cu cea mai mare concentraţie de uraniu din lume. Statul Român, prin Minvest S.A. (societate controlată, de asemenea, de către Berceanu), a concesionat, în 1997, firmei canadiene Gabriel Resources Ltd. terenul pe care urmează să fie amplasată viitoarea exploatare de aur şi argint de la Roşia Montană, contra sumei de 3 milioane de dolari. Concesionarea a fost făcută în urma unui studiu efectuat de canadieni, care, după ce au scanat zona prin satelit şi cu sonde moderne, au făcut următoarea afirmaţie: „Undeva, chiar sub casele oamenilor, zace o comoară compusă din vreo 300 tone de uraniu”. În „subsolul” afacerii cu firma canadiană, transformată între timp în Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), la capitolul secret este inserată o prevedere, din care rezultă că tot ce se va găsi vreodată în cursul exploatării în afară de aur – respectiv uraniu, stronţiu, cycloniu, roşianidiu, metale ce nu sînt în tabloul lui Mendeleev – se va regăsi în proprietatea RMGC-ului.
Pînă în prezent, nimeni nu a descris corect tipul zăcămîntului aurifer de la Roşia Montană, şi acest lucru este foarte important pentru a se înţelege ceea ce se pune la cale: zăcămîntul de la RM poate fi descris, în esenţă, ca un zăcămînt dispers cu grad scăzut de mineralizare combinat cu eflorescenţe de tip filon, cu concentraţie mare de minereu, aceste filoane fiind dezvoltate pe distanţe mari şi care mai au o caracteristică, în zonele de contact încrucişate avînd concentraţii imense de minereu, aşa-numitele vîltori, ce conţin de la 20 la 400 kg metal, cu peste 60 % aur. Aşadar, zăcămîntul de la RM conţine 500 tone de aur dispers, dar, probabil, de 7-8 ori mai mult aur în filoane şi vîltori. În concluzie: exploatarea nu necesită mină tip carieră, ea se poate face tradiţional, în galerie. Faptul că se insistă pe o metodă distructivă arată că se urmăreşte epuizarea totală a zăcămîntului şi aceasta pare a fi o comandă politică, probabil externă. O altă caracteristică a zăcămîntului este stratificarea geologică: sub stratul aurifer se află o prelungire geologică a zonei Băiţa, cu conţinut de substanţe radioactive, neexploatabilă economic, dar cu mare risc pentru mediu. La o ploaie torenţială, uraniul poate fi purtat sute de km, iar oraşe precum Turda, şi Arad ar avea sursele de apă contaminate radioactiv. Ceea ce se pregăteşte la RM seamănă izbitor cu jaful din anii ’50 de la Băiţa Plai, cînd zăcămîntul cu cea mai mare concentraţie de uraniu din lume a luat drumul Moscovei. Toate acestea sunt cunoscute de către Adrian Videanu şi Radu Berceanu, din acest motiv ei încercînd să urgenteze exploatarea intensivă a uriaşului zăcământ” – iată ce se arată într-un fragment al unui raport al SRI referitor la tema uraniului de la Roşia Montană.

NOTA REDACTIEI: Radu Berceanu, după ce a provocat daune uriaşe economiei naţionale, este, asadar, pregătit să fure şi aurul şi argintul de la Roşia Montană si sa legalizeze traficul cu cantitati uriase de uraniu. Conform surselor noastre, compania canadiană Gold Corporation, prin intermediul lui Radu Berceanu, a negociat, la începutul acestei veri, emiterea dreptului de exploatare a zăcămintelelor aurifere ale României şi înţelegerea a „costat” 100 de milioane de euro. Cca. 80% din valoare banilor a fost livrată deja în anumite conturi secrete în străinătate, aparţinînd lui Adriean Videanu şi Radu Berceanu. Ar mai fi de livrat ultima tranşă, avîndu-l ca beneficiar tot pe ministrul Transporturilor. Înţelegerea a stabilit şi o rentă viageră pentru Berceanu, în cuantum de 1% anual din profitul adus de exploatare. Un procent cu o valoare substanţială, avînd în vedere posibilităţile afacerii, care urmăreşte extragerea şi prelucrarea a 800 de tone de aur şi aproximativ 2.000 de tone de argint. După înţelegere, Gold Corporation a început o amplă campanie de imagine, care prezintă avantajele exploatării zăcămintelor preţioase din zona Roşia Montană. Clipurile publicitare, a căror difuzare este plătită cu bani grei în toată mass-media, au scopul de a pregăti opinia publică pentru acceptarea deciziei de exploatare, fără a menţiona, bineînţeles, dezavantajele metodei de exploatare propuse de canadieni, cum ar fi otrăvirea terenului şi a rîurilor din zonă cu compuşii chimici derivaţi din exploatarea zăcămintelor printr-un proces tehnologic pe bază de cianuri. Acum, greii Gold Corporation se tem de faptul că Berceanu va fi inlaturat din PDL (ceea ce devine tot mai evident!), iar ei vor rămîne cu praful de pe tobă şi banii cheltuiţi. În aceste condiţi, îi forţează puternic mîna acestuia spre a-şi onora promisiunea pentru care a fost recompensat în avans. Din informaţiile noastre, Radu Berceanu, artizanul înţelegerii, dă din colţ în colţ, neştiind cum să procedeze. Promisa Hotărîre de Guvern, prin care el ar fi trebuit să le deschidă uşa celor de la Gold Corporation, nu poate fi emisă de guvernul Boc, cel din urma refuzand presiunile lui Bercovici. Returnarea banilor nu este o soluţie, pentru că afaceriştii canadieni ameninţă că vor face publică povestea în cazul în care Berceanu nu onorează promisiunea.

Simona FICA

Sursa

Astept părerea prietenilor mei:

Ada, Adina Hutanu, Ana Birchall, Ana Usca, nepoata-mii Ana-Maria din Craiova, Aurora Scarlet, Carmen, Cella, Corina Cretu, Crina Dunca, crisatcross, cristalCrocoditza, Delliana, Ela, amnesiacgirl, fleurdulys, Gabi Mihaela, Gabitzu, Gabriela Savitsky, gmx, fetelor de la thefashiongirls, Incasha, Gina, Innuenda, Lady Allia, isteata aia mica de Loredana, Lucia Verona , maminineta, Mana Ciutacu, Maria Postu, Matilda, Mirela Pete, Oana, Poeta Maria Barbu, Primadona, Pucca, Roxana Iordache, Sibilla, Simona Ionescu, Stefy, Strumful, Strumfita cu esarfa, Theodora0303, ciocolatacupiper

Tizul cu aburelile lui, Adam, Adrian Barbat, Adrian Enache, Alex Mazilu, Alexandru Marin, Alin Farcas, Andrei, BACIO- Mihai Vulpe, Baiatul ciudat, black-angel- Costel, Blogatu, ReFu, conasu’ Ion Dascalu, Bobo, Calin Hera, Cati ca voiChinezu, Ciutacu, Codeus, Cristian Bogdan Hotnoga, Dan Brasov, Dan Chichernea, Daniel Vaduva, Darius satmareanul, Dimulescu, Dispecer Blogosfera, Dragos, Dono, Flavius, George Serban, d-l Daju, Marius Lupu, Hobbitul, Ioan Andoni, Ionuţu, Maestrul Mihai Malaimare, Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nametii, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Otto Pop, Qadratus, prof. Oprea Dumitru Horia, Ionel – Tzuky, SAI, Simion Cristian, sir Trexel de SM, tac’su,Teiucul, Al 2-lea, Vania si Natasei sale,  si nu in ultimul rand, Vlad.