Se apropie sfârșitul?
Japonia traieste sub teroare in fiecare clipa. Reactoarele centralei de la Fukusima au scapat de sub control, iar expertii in energie atomica vorbesc de un dezastru nuclear iminent in urmatoarele 24 de ore. Tot ei spun ca daca cel mai negru dintre scenarii devine realitate,adica explozia centralei, vom avea parte de o catastrofa cu mult peste cea de la Cernobal. Intre timp, romanii din Japonia cer ajutor acasa. Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare a creat o celula de criza, iar duminica Guvernul se reuneste intr-o sedinta speciala pentru situatia din Japonia. Se vorbeste tot mai mult de trimiterea unor avioane care sa-i aduca pe romani acasa.

Sursa: Antena 1

Dupa accidentul nuclear de la Cernobîl, efectele radiatiilor se vad si astazi, prin numarul mare de malformatii congenitale la noii nascuti si de numarul tot mai mare de oameni care se imbolnavesc de toate formele de cancer, inclusiv copii sau tineri, in tot arealul zonelor atinse atunci de praful radioactiv, inclusiv Romania.

Cine s-ar fi gândit că Japonia, una dintre țările cu cea mai avansată tehnologie, că în urma unui seism de aproape 9 grade pe scara Richter, urmat de un tsunami nimicitor, ar putea avea asemenea probleme cu centrala nucleară de la Fukushima? Toate tările posesoare de centrale nucleare din lume, pe toate canalele media, încearcă să liniștească populația că centralele lor, spre deosebire de cea de la Fukushima sunt sigure în exploatare și rezistă inclusiv la seisme de magnitudinea celui din Japonia. Luându-le exemplu, până și specialiștii români de la Cernavodă (centrală destul de apropiată de epicentrul celor mai puternice cutremure din România), dau asigurări că… la noi e altfel!

O centrală nucleară scapată de sub control, se transforma ireversibil într-o bombă nucleară, cu o acțiune devastatoare asupra mediului, dar mai ales asupra oamenilor și animalelor, pentru o perioadă îndelungată de timp. Spunea cineva că după un război în care se vor folosi arme nucleare, va urma un altul în care se vor folosi… arcuri cu sageti! Perfect adevărat! În decursul timpului, civilizații preistorice au dispărut subit, dupa mulți cercetători, în urma unor cataclisme naturale (sumerienii, atlantii ș.a.). De asemenea, au dispărut specii de animale preistorice tot în urma unor cataclisme naturale. Pentru civilizatia noastra, în afara dezastrelor naturale, armele supersofisticate create de el însuși, înalta tehnologie chiar folosita și în scopuri pașnice, superindustrializarea cu efect negativ asupra poluarii ireversibile a mediului, îi poate provoca dispariția. Totul ține de întâmplare sau hazard: ne autodistrugem, fiind ajutați poate și de natura cu răzbucnirile ei, foarte greu sau imposibil de stăpânit și controlat!

As dori si parerea prietenilor:

Adrian Barbat, Adrian Enache, Alex Mazilu, Alexandru Marin, Andrei, Betivul de cuvinte, black-angel– Costel, BlogatuCalin Hera, Cati ca voi, Chinezu, Ciutacu, Codeus Costin Comba, George Serban, d-l Daju, artistul Marius LupuHoria Garbea, Horia Muntenus, Ioan Andoni, Ionuţu, Ionut Dumitru Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nametii, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Quadratus, Simion Cristian, Tac’su, sir TrexelTeo Negura, Al 2-lea, Vania si nu in ultimul rand, Vlad.

si fetele,

Ada, Adina Hutanu, Ana Birchall, Ana Usca, nepoata-mii Ana-Maria din Craiova, Aurora Scarlet, Aurora Georgescu, Carmen, CellaCrina Dunca, crisatcross, cristal, CrocoditzaEla, amnesiacgirl, Fetita junglei, fetele de la Nametii fleurdulys, Gabi Mihaela, Gabitzu, Gabriela Savitsky, gmx, Geanina Lisandrufetelor de la thefashiongirls Gina, Innuenda, Lady Allia, isteata aia mica de Loredana, Lucia Verona ca m-a premiat, maminineta, Mana Ciutacu, Maria Postu, Matilda, Mesterul Manole, Mirela Pete, Oana, Primadona, Pucca, Roxana Iordache, Shayna, Sibilla, Simona IonescuScorpio, Stefi, Strumfita cu esarfa, Strumful, Theodora, Ciocolata cu piper, Yoana