– Hai mumă, mânca-l-ar muma de copil, măi adu-mi din grămada aia niscai surcele mai groase să măi bag în cuptor să să-ncinte bine! Aaașa, mai groase o țâră!
Apucai toporu’ să tai o creacă mai lungă:
– Las-o-așa, c-o rup io-n genunchi că-i uscată! Măi adu-mi câteva, să fie aci!
Baba Florica aruncă câteva lemne-n cuptoru-ncins de flăcări și mai pusă câteva su’ pirostiile de su’ tuciu-n care-ncepusă să fiarba apa, la gura cuptorului. Aruncă-n apa din tuci o lingură și ceva de sare mare, grunjoasă. Trasă mai apoi câț’va tăciuni aprinși, aproape lipindu-i de partea de jos a unei oale pântecoase de pământ. Mă așezai pe un tiutiuc de lemn la câț’va pași de cuptor, privind cum trebăluia baba Florica. Pe-o măsuță mică, rotundă, cu trei piciore, e-o postavă nouă, plină cu faină de mălai, galbină ca auru’, peste care pusese și un pumn – doi de făină de grâu. Baba lo câț’va pumni de mălai și-i pusă-n mijlocu’ apii ce clocotea-n tuci, apoi dădu cu vătraiu’ la o parte o tabla din gura cuptorului, răscolind lemnele ce ardeau cu vâlvătăi mari. Măi aruncă-n cuptor câteva lemne, și mulțumită, trasa cu grijă tabla la loc în gura cuptorului.
– Ni, lua-te-ar să te ia de câne, făină muiată nu mai mâncasăi! Marș fire-ai să fi tu al dra… Fugi mumă, mânca-l-ar muma de leagă cânele ăla că limpăi toată mâncarea bobocilor!
Baba apucă mestecău’ și-ncepu să mestece grămada de mălai din tuci, cu alantă mână măi aruncând câț’a pumni de mălai în ciru’ ce clocotea bolborosînd, aruncând ușor în sus stropi groși. Mestecă de câteva ori cu mestecău’-n tuci, apoi grămădi cu palmele mălaiu-n mijlocu’ postăvii, apoi îl împrăște-ntr-o parte și alta, rămânând o gaură mare-n mijloc.
– Mai adu lemne mumă, să fie bine-ncins cuptoru’, îmi zîsă baba! Poa’ să fie și măi subțîrele! Aaașa, de-alea!
Baba apucă o cârpă de la gura cuptorului, o-mpături, apoi cu ea-n mână, cuprinse toarta tuciului și cu grijă, turnă-n mijlocu’ postăvii ciru’ fierbinte. Aburii deși, alburii, ieșeau din postava babii ce mesteca mereu în ciru’ ce-ncepusă să să-ngroașe. Să opri preț de câteva clipe, trasă tabla de la gura cuptorului, apoi cu vătraiu’ trasă jaru’ afară, pe lângă oala de pământ. Apucă mestecău’ și-ncepu să mestece cu nădejde în ciru’ din postavă, luând din când în când și din mălaiu’ din margine. Apucă mai apoi cârpatoru’ ce ședea rezemat de cuptor și-l așeză pe măsuță, după ce pusă postava pe pământ, alături de masă. Cu palmele frământa mălaiu’ fierbinte în postava, apoi îl făcu un guguloi mare ce-l pusă pe cârpător și-ncepu să-l popoiască, aranjându-l pe margini.
– Nu te arde babă? o-ntrebă sor’-mea.
– Nu mumă că ieu am mânile aspre de muncă!
Să uită spre oala ce clocotea la foc și arunca stropi de grăsime din ciorba de cocos pe jarul care sfârâia.
– Io am mânile de mălai, ia tu mumă o ulcică de apă ș pune-n oala aia că săcă de tot! Aaașa, de-ajuns! Șez’ colo de-oparte pe tiutiuc!
Din tuci, baba măi turnă o țâră de cir aproape răcit pe turta necoaptă de pe cârpător, apoi îl întinsă cu palma, și c-o furculiță-ncepu să-nțăpe din loc in loc fața turtii, apoi îi făcu niște dâre-n formă de cruce. Apucă un șomoiag de cârpe puse-ntr-o prăjină, îl muie-n apă și dădu cu ea pe vatra-ncinsă a cuptorului. Apucă-ntre dește niscai făina și-o aruncă-n fundu’ cuptorului, din faină ieșind un fum înnecăcios. Dând din cap mulțumită, baba apucă cârpătorul de coadă și din două mișcări ușoare, lăsă turta pe vatra-ncins[ a cuptorului. Așeză cu grijă tabla la gura cuptorului și-mi zîsă:
– Du-te tu mumă că uitai, adu-mi doo plătăgele măricele din grădină!
Când venii din grădină, baba Florica tăia o ceapă de-asupra oalei cu ciorbă. Îi dădui plătăgelele pe care le taie tot așa-n pumn și le dădu drumu-n oala ce clocotea. Lo o lingură de lemn de pe tăpșanul cuptorului, lo o țâră de zamă din ciorbă, suflă de doo-trei ori și gustă, dând mulțumită din cap. Mai lo zamă din oală , sufla iar în lingură și ne dădu și nouă să gustăm:
– Suflaț’ că arde! Ie bună?
– Ie bună babă!
– Hai c-acuș îi gata masa!
Trasă olecuță tabla din gura cuptorului, cât a putea să vadă-n’untru:
– Hai c’acușica-i gata! Trăgețî-vă pe lângă masă!
Baba șterse masa c-o cârpă umedă, apoi apucă cârpătoru’ băgându-l în cuptor și scoțându-l apoi cu turta aburindă, galbuie. O răzui o țâră cu uțîtu și-apoi o pusă-n mijlocu’ mesii, așezând apoi trei linguri de lemn pe margine. Direct din oala de pământ, baba turnă ciorbă-n trei străichini, trăgând cu lingura de lemn câte-o bucată zdravănp de carne de cocoș pentru mine și soru-mea și una mică pentru ea. Apoi, făcu cu cuțîtu’ cruce turtii, tăie din ea mai mult de-un sfert ce-l tăie-n felii groase, felii din care, pe su’ coaja-ntărită, miezu’ galbin auriu era cuprins de vălătuci de abur cald, frumos mirosîtor. Baba apucă o litruță de rachiu:
– Voi beț’? Așa, de pofta de mâncare!
– Mțțț, făcurăm noi, copiii.
Baba lo o gură de țuică din sticlă, apoi să strâmbă făcând “haaa!”. Noi începurăm să mâncăm cu poftă ciorba din strănchinile în care pluteau steluțe de grasime si pătrunjel tocat mărunt, din când în când băgând în gură câte-o cojiță de turtă caldă. Nu dură mult și strănchinile noastre, ale copiilor,erau goale.
– Vă măi pune muma ciorbiță de cocoș?
– Mțțț, făcui ieu, aproape mă saturai!
– Și ieu, zîsă soru-mea.
– Nește lapte acru cu turtă mancaț’?
– Daaa, mâncăm!
Baba lo o stranchină măi mare și o pusă-ntre noi, apoi dintr-o oala mare de pământ turnă lapte acru, mai îngroșat. Tăie apoi înc-o felie din turtă și rupsă cu deștele bucăț’ mici în stranchina cu lapte. Mâncam cu poftă, coaja întărită a turtii, scrâșnindu-ne-n dinț’.
– Mâncaț’ mă-ncet că vă-nnecaț’, ne sfătui baba zâmbind în colțu’ gurii. Ce dracu’ că nu dau turcii!
Sîmțînd cum burțîle-s aproape să ne crape, lăsarăm lingurile jos pe masă:
– Săr’na pentru masă babă!
– Să creșteț’ mari mumă, zîsa baba mulțumită de cât de mult ne placusă mâncarea făcută de ea.
Glosar de gorjenisme (oltenisme)
tiutiuc – bușten scurt de lemn
a limpăi – a linge (precum cainele sau pisica)
mestecău – făcăleț
postavă – covată
cir – terci de făina de porumb foarte subțire
cârpător – lopată de lemn cu care se scoate pâinea sau turta din cuptor
plătăgele – pătlăgele rosii
MeetTheSun — 13 decembrie 2011 @ 11:20 pm
Văleleu nea Costache, ce-mi făcuși! Nu mai mâncai demult turtă și tare-mi mai place! Nu mai scapă muma, trebe să-mi facă una când m-oi duce-acasă…
Badea — 14 decembrie 2011 @ 1:34 am
MeetTheSun in sopronul lu’ badica!
Sa ai turta de mireasa.
costache — 14 decembrie 2011 @ 7:29 am
@ MeetTheSun: Eram sigur Claudia ca-ti voi face pofta de turta! Sincer, nici eu de ceva vreme!
costache — 14 decembrie 2011 @ 7:51 am
@ Badea: Daca este o urare, ma alatur cu drag la ea!
Zina — 14 decembrie 2011 @ 9:14 am
Mi se face un dor cumplit de prietena mea de la Movileni, Olt, de câte ori citesc scrierile tale oltenești. Parcă le aud vorbind pe mama și pe mătușa prietenei mele. De la ele am aflat eu ce este aceea o glamnică ! 🙂 Azi mi-ai făcut poftă de turtă coaptă în tuci (am și uitat cum îi spune acelui cuptor de pământ care seamănă cu o broască țestoasă…)
costache — 14 decembrie 2011 @ 9:35 am
@ Zina: Daca in zona Oltului si cred ca si a Doljului, la acea carpa rasucita precum un colac ce se asaza pe cap (mai ales de femei) pentru a cara diverse greutati (cos, banita, sarcina de vreascuri) se numeste „glamnică”, in zona Gorjului i se spune „oblanic”. Se pare ca ambele variante provin din limba sarba. Este vorba despre țest, confectionat fie din lut ars, fie din fonta, sub care se cocea painea sau turta. Nu mai spun ce bun ghiveci gatea bunica sau mama mea in acel țest!
Diana Gal — 14 decembrie 2011 @ 12:20 pm
cârpător – in sfarsit am gasit si eu un termen apropiat de „cărpător”-ul pe care il stiu eu din Ardeal :)) dar la noi se refera la placa de lemn pe care se taie diverse… (de fapt, vreo 20 de km mai incolo de unde ii spune asa, aceleasi placi i se spune „fund” sau „dog”) 😀 iar de limpait si mestecau stiam si eu 🙂
Oricum, arata foarte bine turta asta… 🙂 parca simt si ceva miros… 😀
virusverbalis — 14 decembrie 2011 @ 12:35 pm
Cand merg la tara, mananc turta ,fii sigur! Excelenta povestire! Sa traiesti,nea Costache!
Andrei — 14 decembrie 2011 @ 12:42 pm
Mai la vara, nu ar trebui facuta o intalnire?
Fiecare vine cu materia prima.
Si sigur se gaseste o metoda sa fie preparata.
(Eu am o casa in Mehedinti. 6-8 oameni sigur au loc.)
Andrei — 14 decembrie 2011 @ 12:48 pm
Peste gard se vede o padure de stejari.
Iar noaptea -din fericire satenii nu pot plati lumina de pe ulita- stelele par la o intindere de mana.
costache — 14 decembrie 2011 @ 2:18 pm
@ Diana Gal: Bine ai venit pe blogul meu Diana! Nu contest ca unii termeni foarte uzitati in oltenia s-ar mai folosi si in alte zone geografici! Da, arata bine turta! Am sterpelit-o de pe net! Te mai astept!
@ virusverbalis: Cred ca ti-am facut pofta prietene Virusache! Sa traiesti!
@ Andrei: Da, n-ar fi o idee rea Andrei! Cum se zice pe la noi ca „mancarea-i fudulie, bautura-i temelie”, as aduce cateva esantioane de „puterea ursului” si (de nu s-o termina pana atunci), o sticloroanta de palinca de-ti troznesc urechile! Imi inchipui ca este frumos la casa ta de la tara!
popateapă — 14 decembrie 2011 @ 7:36 pm
Esti sadic, nea Costache. ! Nu ştii că mai sunt şi gurmanzi pe lumea asta? 🙂
Dec dragul nu ştiu a ce , “Realtatea Web” transmite ştiri neprofesional. « Popateapa's Blog — 14 decembrie 2011 @ 7:51 pm
[…] articol se vorbește de protestele locuitorilor unui sat din China, cauzate de moartea lui Xue Jinbo, 42 ani, după alte mişcări de protest care […]
mitzaabiciclista — 14 decembrie 2011 @ 10:22 pm
Haoloo, Nea Costache, ne-apucă pe amândoi gătitu’-n post. O se ne ia lumea la blăstămăţii 😀
costache — 15 decembrie 2011 @ 11:07 am
@ popateapă: Ba stiu, crezi ca eu sut altfel?
@ mitzaabiciclista: Lasa Mitzo, Domnu-i bun si ne iarta pe-amandoi!
Theodora — 15 decembrie 2011 @ 1:30 pm
Ce bine arata turta! 🙂
Sunt vinovati romanii de criza din zona euro? « Hai ca se poate! — 15 decembrie 2011 @ 2:50 pm
[…] Turta babii Florica – Nea Costache […]
Emil Vulcanescu — 15 decembrie 2011 @ 5:11 pm
Sa-ti dea Bunul Dumnezeu , SANATATE
http://www.youtube.com/watch?v=Fp5X4MBIbLs&nofeather=True
Cu stima Emil
costache — 15 decembrie 2011 @ 9:56 pm
@ Theodora: Am sterpelit-o de pe net!
@ Emil Vulcanescu: Multumesc din suflet pentru aceasta piesa superba! Multa sanatate si dv.!
Ema Cornoiu — 21 decembrie 2011 @ 2:59 pm
Eee, Nea Costache, dupa cum spuneam, de Craciunu’ asta, ii fac o incercare de turta! Sper sa iese buna cu malai din asta fin, din comert, si in cuptorul de la aragaz! Si da, o sa o „popoiesc”, asa cum zicea si bunica, si eu uitasem! Da’ o popoiesc cu niste faina alba de grau, sa ii dea dulceata! Sper sa nu ma ard la maini! In orice caz, va tin la curent! Sarbatori frumoase, tuturor!
Aurora Georgescu — 25 februarie 2014 @ 9:02 pm
Hai nea Costache, începe şi scrie iar! Te rog ! Scrii în aşa frumos grai oltenesc încât dai un farmec deosebit oricărui subiect!