Doi preoți, adevărate exemple ale comunităților lor

Stim cu totii ca in vremurile grele din decursul istoriei poporului nostru, preotii au pus mana pe arme, neprecupetindu-si viata pentru infrangerea dusmanilor ce voiau sa cotropeasca locurile strabune, fiind un exemplu al comunitatilor in care traiau. Iata ca si in vremurile noastre, in aceasta iarna, doi preoti cu suflet mare, in absenta autoritatilor locale, au socotit ca este datoria lor fata de semenii din parohie, sa initieze si sa conduca operatiunile de salvare a oamenilor cu casele ingropate in nameti.

Preotul paroh Cristian Muscalu de la Bordeştii de Jos a sărit în sprijinul enoriaşilor. Acesta a luat lopata şi a mers la bătrânii care nu au mai putut ieşi din casă şi le-a făcut pârtie până la poartă. „Am încercat să-i ajutăm pe cei neputincioşi să-şi croiască o pârtie prin gospodărie precum şi o alee până la drum. Asta pentru a putea să intre în contact cu oamenii, să poată să strige şi să primească ajutor de la vecini în caz de nevoie, să poată trimită măcar pe cineva să le ia o pâine. Din postura de preot, în această perioadă dificilă şi cu totul specială, am încercat să îndemn enoriaşii la solidaritate faţă de semeni, dar nu numai atât pentru că eu însumi nu m-am dat deoparte să pun mâna pe lopată, să deszăpezesc câte un bătrân care nu avea pe nimeni şi nici posibilitate să plătească pe cineva“, a spus preotul Cristian Muscalu.
Pentru bătrânii care nu mai aveau nimic de mâncare, preotul a pregătit ce avea prin casă şi a mers cu merinde la enoriaşii în vârstă. „Din puţinul de hrană pe care îl mai aveam prin gospodărie am dat şi altora, mai lipsiţi. Am mai avut grijă de câte un bătrân, ducându-i hrană caldă sau apă potabilă căci mulţi aveau cişmelele îngheţate sau troienite. Am socotit imperios necesar să dăm o masă caldă şi militarilor care au rămas înzăpeziţi la noi în sat. Pentru că şi ei la rândul lor au plecat de acasă pe drumuri tot din dorinţa de a ajuta pe alţii aflaţi în suferinţă. O ciorbiţă caldă, nişte cârnăciori şi ce am mai avut acolo prin casă, cu un colac în loc de pâine, că magazinele ştim că nu au putut fi aprovizionate“, a mai spus preotul Cristian Muscalu. Sursa

Un alt preot cu suflet mare este parintele Marian Tudor, cel care a atras atentia asupra situatiei copiilor din comuna Glodeanu-Silistea prin presa locala si, mai tarziu, la nivel national, se afla in parohia din satul cu acelasi nume de la inceputul lui 2010. A vazut aceasta numire, pe care o putea refuza, ca pe o posibilitate de a face ceva pentru semenii sai, intr-un loc pe unde s-au mai perindat multi preoti. Predecesorul sau a preferat sa faca naveta de la Focsani, 130 de km, iar casa parohiala, nelocuita, s-a darapanat. La instalarea in casa parohiala, preotul povesteste ca-i umblau soarecii si sobolanii pe la ureche, in timp ce dormea. Abia dupa un an a reusit sa-si repare bucataria, pe care a terminat-o chiar de Pasti; soba de teracota mai asteapta, insa.

Mijloacele de care dispune pentru el si familia sa sunt modeste. Sotia sa lucreaza la o banca locala si castiga un salariu de 700 de lei, iar el, in zilele de duminica, strange la biserica in jur de 30 de lei. Comemorarile, o data la doua-trei luni, sunt prilej pentru copii sa primeasca si ei cate ceva din pomeni. Nunti n-a mai avut de un an. Povesteste, zambind incurcat, ca are in contul parohiei 60 de lei, cont pe care l-a mutat de curand la o alta banca, pentru ca acolo unde-l avea initial taxa de administrare il costa, lunar, 10 lei. La 33 de ani, preotul Marian Tudor are si el o poveste trista. Crescut in Vrancea intr-o familie modesta, insa cu multa dragoste, a invatat ce inseamna darnicia si sacrificiul de sine. Alaturi de alti trei frati, dintre care unul nevazator, a crescut in lipsuri, parintii lucrand in agricultura. Mama sa a murit in urma cu 10 ani rapusa de cancer, preferand sacrificiul sau in schimbul posibilitatii copiilor de a studia. Dumnezeu i-a randuit, insa, preotia, dupa o incercare esuata de a candida pentru un loc la scoala de politie.
Sotia, cea care se ocupa de casa, este foarte mandra de sotul sau. Pe langa fetita lor de 3 ani, un copil balai cu ochi albastri, parintele are inca 32 de copii in grija. Spera ca „din acest loc sa scot macar 2 copii din care sa iasa ceva”. Pentru acesti copii a deschis un cont separat, unde se pot face donatii, tocmai pentru ca banii sa ajunga direct la ei. Tot pentru ei vrea sa construiasca, in curtea bisericii, o cantina sociala, unde spera sa le poata oferi, daca nu in fiecare zi, cel putin la doua zile o masa calda. Alaturi de aceasta, s-a gandit si la un fel de centru de zi, unde sa-i deprinda pe copii cu lucrul la computer, de care se poate ocupa personal, si, alaturi de o profesoara inimoasa, sa organizeze tot felul de activitati. In acesta si-ar dori si un pat unde sa-i gazduiasca in noptile reci pe copiii fara de adapost. Sursa

Parintele Marian Tudor, in aceste zile de grele incercari prin care au trecut semenii sai, a dat din nou un exemplu personal comunitatii in care-si desfasoara activitatea, implicandu-se in salvarea vietilor celor ingropati in troienile de zapada, si mobilizandu-si enoriasii in a ajuta persoanele neputincioase sa-si dezzapezeasca gospodariile.Cinste lor!

Related Posts